Înşir'te mărgărite (film)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Imagine din film: Făt-Frumos (Aristide Demetriade) şi Ileana Cosânzeana (Eleonora Mihăilescu)

Înşir'te mărgărite reprezintă o serie de proiecţii cinematografice create în 1911 pentru a completa actele piesei de teatru cu acelaşi nume, scrisă de Victor Eftimiu. Premiera piesei în această variantă a avut loc în seara zilei de 7 noiembrie 1911, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Filmul este socotit pierdut.

Pe plan internaţional, această montare de teatru şi film reprezintă o premieră, cu peste 10 ani înaintea altor producţii similare din străinătate[1].

Sinopsis

Scenele filmate cuprindeau în principiu scenele de exterior ale basmului. Potrivit afişului Teatrului Naţional existau şase secvenţe[2]:

  1. Răpirea Ilenei de către Smeul Smeilor
  2. Goana după Smeu
  3. Sosirea Smeului la ruinele sale, unde se ascunde Ileana
  4. Făt-Frumos la fântână
  5. Sosirea lui Făt-Frumos la curtea lui Alb-Împărat
  6. Lupta dintre Smeu şi Făt-Frumos

Grupate în două episoade, aceste filmări au fost proiectate pe scena Teatrului Naţional între actele I şi II (prima parte) şi între actele III şi IV (ultima parte)[3].

Realizarea filmului

Începuturile proiectului

Aristide Demetriade s-a aflat în Bucureşti în perioada 24 august — 10 septembrie 1911. În aceast interval se presupune că, împreună cu Grigore Brezeanu şi recent întemeiata „Societate cinematografică a actorilor Teatrului Naţional”, a pus la cale realizarea variantei cu „proiecţii electrice” a piesei „Înşir'te mărgărite”[4].

La 21 octombrie 1911, o delegaţie compusă din actorii Aristide Demetriade, Iancu Brezeanu şi Nicolae Soreanu a „Societăţi cinematografice”, a fost primită de către Ion Bacalbaşa, noul director al teatrului. Această delegaţie solicita două încăperi şi extrema stângă a magaziei de decoruri din incinta teatrului pentru a înfiinţa acolo un studio cinematografic. În schimb, societatea se obliga să plătească chirie şi să pună la dispoziţia administraţiei „negativele şi pozitivele necesare pentru realizarea feeriilor”. Este vorba despre filme care să înfăţişeze „scene interesante din toate ramurile activităţilor româneşti”. Ion Bacalbaşa era dispus la înnoiri, aşa încât a înaintat problema pentru a fi discutată în cadrul Comitetului de administaţie, unde Iancu Brezeanu avea un cuvânt hotărâtor de spus[5].

Bacalbaşa a avut un rol important în producţia filmului „Înşir'te mărgărite”, fapt recunoscut şi de către ziarele vremii şi mai târziu, în memorii şi lucrări de sinteză. Printre altele, directorul Teatrului Naţional a indicat personal locaţiile exterioare de filmare[6].

Producţia

Decupaj regizoral aparţinând lui Aristide Demetriade

Pelicula a fost produsă de către reprezentanţa din România a casei „Pathé”, la cererea Teatrului Naţional. Filmările au început probabil din 18 octombrie 1911, şi s-au desfăşurat în diverse locuri din Bucureşti şi împrejurimi: Băneasa, Filaret, Parcul Carol I. Imaginea filmului a fost semnată cel mai probabil de către Victor Debon, care a lucrat ca operator pentru casa „Pathé” Bucureşti în acei ani[7].

Filmul a avut în jur de 300 metri[8]. Developarea şi montajul s-au realizat în laboratorul casei „Pathé” din strada Carol nr. 6. Aceeaşi firmă a asigurat şi condiţiile de proiecţie în sala teatrului[9]. Astăzi, din film nu se mai păstrează decât câteva fotograme şi o pagină de decupaj regizoral a lui Aristide Demetriade.

Regia

Revista „Rampa” scria la 21 octombrie 1911 că secvenţele filmate au fost „puse în scenă de d-nii Aristide Demetriade, distinsul societar, şi G. Brezeanu, simpaticul regizor de la Teatrul Naţional”. În vederea completării piesei de teatru cu „proiecţiile electrice”, Aristide Demetriade a dublat numărul actelor, de la 2 la 4, modificând concepţia calitativă a spectacolului. Între actele sale a fost descoperită o pagină conţinând un decupaj regizoral[10]:

„Făt-Frumos călare vine în goană prin pădure şi pe câmp — asta la Băneasa. Continuare pe aleia din dr. de la Parcul Expoziţiei[11] până la cula boierească, unde sânt postaţi duoi slujitori cu arme la intrare şi alţi duoi se reped de-i ia calul cum soseşte şi el intră în curte (se continuă piesa de la intrarea lui Făt-Frumos).”
({{{2}}})

La primul său contact cu filmul, Demetriade denotă o conştiinţă şi o imaginaţie cinematografică dinamică şi avansată pentru acele timpuri. Astfel, el creează locuri inexistente în realitate, prin filmări în diverse locaţii şi combinarea acestora la montaj[12].

Distribuţia rolurilor

Dintre actorii distribuiţi în piesa de teatru, în film se regăsesc doar Ecaterina Zimniceanu (băciţa) şi Aristide Demetriade (Făt-Frumos). Acesta din urmă este dublat însă în scenele de urmărire ecvestră de către intendentul Teatrului Naţional, Ghiţă Nicolescu-Baterie. În rolul zmeului a jucat dramaturgul şi actorul Zaharia Bârsan, iar în rolul Ilenei — Eleonora Mihăilescu[13].

Premiera şi reacţiile criticilor de film

Imagine din film: Făt-Frumos (Aristide Demetriade) şi Băciţa (Ecaterina Zimniceanu)

Premiera piesei în varianta cu „proiecţii electrice” a avut loc în seara zilei de 7 noiembrie 1911, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Reacţiile criticilor de teatru şi film au fost diverse. Controversa principală a reprezentat-o oportunitatea introducerii unui spectacol de cinematograf în cadrul unei piese de teatru.

Cronicarul dramatic al ziarelor „Minerva” şi „Seara”, D. Karnabatt, se arăta cel mai entuziasmat de noua montare a spectacolului. Acesta o considera „o inovaţie foarte originală care a contri­buit la efectul artistic al poemului şi care a plăcut foarte mult publicului: prin proiecţiuni electrice s-a reconstituit partea de pură evocare a poemului, scenele povestite care se petrec înafară de rampă...”. Proiecţiile erau apreciate ca „foarte artistice”, ele îmbinându-se „de mi­nune cu textul” şi completând „fondul piesei”. Emil Fagure scria şi el în „Adevărul” despre aceste „minunate vederi după natură, potrivite acţiunii şi personajelor basmului”.

Petre Locusteanu, cronicarul revistei „Flacăra” a adoptat un ton mai moderat: „Să recunoaştem că d. Bacalbaşa a ştiut să adapteze în mod original această nouă invenţiune necesităţilor noastre scenice. Dar [...] se poate susţine că lupta cu Smeul şi celelalte peripeţii fantastice din basmul d-lui Eftimiu au fost mai bine redate pe pânza cinematografului decum şi le-ar fi închipuit spectatorii în libertatea închi­puirii lor? [...] Iluziunea pe care o provoacă «Înşir'te mărgărite» este mai completă când cinematograful nu tul­bură, în timpul pauzelor, visul de fantezie ce se aprin­de, în imaginaţia noastră, după ce cortina se lasă peste lumea de feerie de pe scenă...”.

Mihail Sorbul s-a arătat sceptic în privinţa inovaţiei, în cronica sa din ziarul „Adevărul” considerând-o drept „...compromisul între o artă ce şi-a câştigat cu prisosinţă acest titlu glorios şi între un înce­put de artă neconsacrată încă [...] Reu­şit-a oare acest compromis? Iată o chestiune de discutat, deşi unanimitatea presei a primit fără rezerve această inovaţie. Spectatorii n-au întâmpinat-o nici cu protesturi, poate legitime, şi n-au primit-o nici cu căldura aplauze­lor, aşa cum poate ar fi dorit direcţiunea, ci s-au menţinut – unii să nu-şi dea nici o părere – alţii, majoritatea, s-o justifice cu epitetul de «interesantă» şi foarte puţini au găsit-o extraordinară. Eu unul [o găsesc] ca un semn de decadenţă”.

Criticul cel mai vehement al producţiei a fost cronicarul ziarului „Universul”: „Teatrului Naţional nu-i e îngăduit să pună pe afiş numere de program de cinematograf [...] [Este] ne­demn şi penibil să auzi frumoase versuri româneşti pe ilustra scenă şi, în acelaş timp, să vezi desfăşurându-se un film săltăreţ, ignobil, demn de o grădină de mahala, sub pretext că se fac puneri în scenă à la Reinhardt; chipul cum s-a reluat «Înşir'te mărgărite» anul acesta constituie o nedemnitate...”.

Victor Eftimiu, amintea cu umor în memoriile sale reacţia unei doamne după premieră: „filmul mai e cum mai e, dar piesa nu face!...”[14].

Urmări

În 1929 Eftimiu a avut intenţia de a-şi cinematografia basmul integral. În numerele 115 şi 122 ale revistei „Gazeta noastră ilustrată”, a cărui director era, scriitorul a anunţat debutul unui concurs de fotogenie, menit a-i selecta pe viitorii interpreţi ai peliculei. Numărul 141 al aceleiaşi reviste prezenta fotografiile celor care urmau să interpreteze rolurile Sorinei şi Ilenei, cu menţiunea că filmul va fi realizat „de o mare casă din Berlin”. Din lipsa fondurilor, proiectul nu a mai fost dus la capăt[15].

Referinţe

  1. Caranfil, p. 44.
  2. Căliman, p. 26.
  3. Căliman, p. 26.
  4. Caranfil, p. 42.
  5. Caranfil, pp. 31-32.
  6. Caranfil, p. 32.
  7. Rîpeanu, p. 21.
  8. Rîpeanu, p. 21.
  9. Rîpeanu, p. 21
  10. Caranfil, pp. 32-34.
  11. Astăzi Parcul Carol I.
  12. Caranfil, pp. 34-35.
  13. Caranfil, p. 36.
  14. Caranfil, p. 32.
  15. Caranfil, p. 32.

Bibliografie

  • Caranfil, Tudor, În căutarea filmului pierdut, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988.
  • Căliman, Călin, Istoria filmului românesc 1897 - 2000, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000, ISBN 973-577-269-8
  • Rîpeanu, Bujor T., Filmat în România, vol. 1, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 2004, ISBN 973-8434-39-4

Legături externe