Cămaşa bărbătească tradiţională

Cămaşa bărbătească tradiţională

Cămaşa bărbătească tradițională este specifică portului popular românesc. Confecţionată din pânză de cânepă, cânepă cu bumbac, in şi bumbac, lână ţigaie, este cusută cu râuri la gât, la gură, la poale şi la marginea mânecii. Se brodează cu lână şi lânică, mătase nerăsucită şi ibrişim, beteală, fir de argint şi aur, bumbac. Culorile sunt roşu, violet, galben, portocaliu, verde, negru, mai rar albastru, alb, brun. Cele mai vechi cămăşi bărbăteşti sunt cele din pânză de in sau de cânepă, brodate cu lână şi mătase, iar punctul de broderie cel mai întrebuinţat este pe două feţe. În Banat, cămăşile bărbaţilor sunt împodobite la piept şi gât cu şabace.

Portul buciumanilor din Apuseni

Cămaşa cu barburi (clini mari introduşi unul în faţă la mijlocul feţei cămăşii, unul în spate, la mijlocul foii de la spate a cămăşii) este o piesă importantă şi caracteristică a portului bărbătesc buciumănesc. Cămaşa cu barburi mai poartă denumirea de cămaşă mocănească sau cămaşă ciobănească. Cuvântul barbur provine din latinescul barbula-am şi are semnificaţia de ornament triunghiular. Datorită clinului, ornamentul care acoperă linia lui de cusătură cu foaia cămăşii are formă triunghiulară.

Atunci când materialul din care se confecţiona era joljul lat, se pierdeau cei doi barburi din faţă şi spate, precum şi clinii laterali. Cămaşa căpăta astfel forma unei tunici drepte alcătuite dintr-o foaie de pânză îndoită peste umeri. Era scurtă pentru a putea fi purtată în cioareci, mâneca era dreaptă, strânsă jos cu doi pumnari brodaţi sau cu manşetă simplă din pânză. Mâneca este prinsă direct de marginea foii care formează corpul cămăşii, iar la subsuoară este lărgită cu un folteuş. Prin două tăieturi ce formează un T se obţine deschizătura gâtului şi a gurii cămăşii. Gulerul este drept, scurt, brodat, iar piepţii sunt ornamentaţi cu motive vegetale de forma unor frunze aplecate ce poartă denumirea de „jurii”.

Broderia cămăşii bărbăteşti este asemănătoare celei femeieşti, ea este broderia buciumăneasă cusută în lanţ cu care sunt împodobite mânecile cămăşilor femeieşti. Elementul ornamental vechi este reprezentat de broderia gulerului. Broderia din jurul gurii cămăşii constituie o particularitate specifică acestui costum, deşi elementul este mai recent. Motivele generale sunt „florile aplecate”, în formă de frunze cu contur dinţat, cu nervuri dese realizate prin linii în zig-zag foarte strâns. Pe deasupra cămăşii se purta „laibăr”.

Portul popular din Banat

Cămaşa bănățeană se compune din două bucăți: ia şi fusta care sunt cusute la mijloc şi formează o singură bucată. Pânza întrebuințată era țesută în casă din cânepă, in sau bumbac. Cămăşile erau alese în război sau cusute la gulere şi manşete cu acul în cruci. Cămăşile erau albe sau colorate, cele albe fiind ornamentate cu ajururi, broderii, fileuri şi dantele făcute cu acul sau cu croşeta, iar cele colorate erau cusute cu puncte sau cruci. Dintre culori predomină roşul şi negrul. Peste cămaşă, bărbatul se încingea fie cu un brâu lat de piele, fie cu „brăciri” sau bete, executate din lână de diferite culori şi lățimi.

Portul popular din Bihor

În Bihor sunt întâlnite patru tipuri de cămăşi specifice portului bărbătesc: cămaşa rumânească, cămaşa bătrânească, cămaşa cu guler răsfrânt şi cămaşa cu croi orăşenesc. Cămaşa pentru zilele de lucru era croită cu mânecile slobode, iar pentru sărbătoare era prevăzută cu pumnari cusuţi cu arnici negru. Era lăsată peste cioareci şi încinsă cu şerpar late de piele, înalt până aproape de subsuori, iar peste cămaşă purtau un pieptar din blană de miel.

Cămaşa rumânească era scurtă până la şolduri, se purta peste cioareci, încinsă cu curea, cu mâneca liberă, dreaptă, fără „pumnar”. Nu avea guler, ci era tivită din îndoitura materialului, iar la gât se încheia cu cheutori din aţă de cânepă sau cu copci din sârmă galbenă. Materialul din care se confecţiona era pânza de cânepă, laţii erau încheiaţi cu cheiţe din bumbac negru la bătrâni, albastru fumuriu la bărbaţii în vârstă şi roşu la cei tineri. Cămaşa rumânească are mâneca mai scurtă, până la pumn şi nu este atât de largă precum cea purtată de bărbaţii unguri, slovaci sau ruteni. Românii au purtat cămaşa cu pumnarii brodaţi, fie au croit-o orăşeneşte cu manşetă.

Cămaşa bătrânească a apărut prin 1870-1880 ca o dezvoltare a cămăşii de tip vechi, fără guler. Se caracterizează prim pumnarii înguşti cusuţi trăsureşte cu arnici negru la bătrâni, cu albastru fumuriu la bărbaţii în vârstă şi cu roşu la cei tineri. Era lucrată manual în totalitate, iar materialul era pânza de cânepă pentru cămăşi de purtat la lucru şi pânza de cânepă cu bumbac pentru cămăşi de purtat la sărbători. În jurul gâtului era ornamentată cu şnur colorat cu ciucuri de arnici. Cămăşile feciorilor şi mirilor erau împodobite pe umeri cu cusături late de broderie plină pe fire, din arnici. La pumnari şi pe umeri motivele decorative erau geometrice datorită celor două tehnici de cusături pe fire. În decursul timpului s-a observat lăţirea treptată a pumnarilor.

Cămaşa cu „guler răsfrânt” a apărut în jurul anului 1900 în jurul Vaşcăului de unde s-a răspândit în tot judeţul Bihor. Gulerul cămăşii este înalt şi răsfrânt, încheiat cu nasturi albi sau coloraţi, mâneca încreţită din umeri, prevăzută cu „spetéle” simple, de o parte şi de alta a pieptului fiind două până la patru rânduri de pături verticale, pe piept sunt cusute broderii albe, la capul pieptului are o „chingă” şi are pumnarii laţi. Aceleaşi tehnici de cusut era utilizate pentru a decora gulerul şi pieptul: fire trase (toledo), şabac, ajur, iar ornamentele reprezentau motive vegetale. Pumnarii au fost cusuţi mai întâi trăsureşte, apoi crucişeşte şi prin broderie plină de fire, cu bumbac roşu ca o prelungire a modei pumnarilor roşii întâlniţi şi la cămaşa bătrânească. Ulterior, pumnarii au fost cusuţi şi ei cu bumbac alb.

Portul popular din zona Botoşanilor

Cămaşa dreaptă sau cămeşoiul este cel mai vechi tip, fiind purtată de atât în zilele de lucru cât şi în cele de sărbătoare. Diferenţa dintre cămaşa de lucru, „purtăreaţă” şi cămaşa de sărbătoare era făcută de material: cea de lucru era făcută din pânză de cânepă, iar cea de sărbătoare din pânză de cânepă cu bumbac, pânză de in sau pânză de bumbac. Cămaşa avea un croi simplu, era uşor de confecţionat şi datorită formei drepte era practică la purtat. Într-un cămeşoi intrau 3-4 laţi de pânză. Un lat de pânză se trecea peste umărul din spate, în jurul gâtului se răscroia, iar în faţă se despica gura cămăşii.

Croiala cămăşii se făcea în funcţie de înălţimea persoanei, astfel încât cămaşa să ajungă până sub genunchi. Porţiunea din faţă se numeşte stanul din faţă, iar cea din spate, stanul din spate. Mâneca largă era prinsă la umăr de stanii cămăşii, la subsuoară se intercalau doi clini pentru a se lungi cămaşa şi se introducea pava care permitea mişcarea braţului. Gulerul a apărut mai târziu, sub formă dreaptă, deşi iniţial cămaşa nu a avut guler. Cămaşa era legată la început cu aţă, apoi aţele au fost înlocuite cu nasturi. De obicei, cămaşa purtăreaţă este neornamentată, foile sunt unite prin cusătura practică, în urma acului, iar la mâneci şi la poale are uneori găurele. Cu timpul, s-a observat tendinţa de a se îmbogăţi ornamental cămaşa de sărbătoare cu cheiţe, zăfuşori, stâlpişori, bibiluri, ţuchi şi ozurele.

Portul popular al pădurenilor din regiunea Hunedoara

Cămăşile bărbăteşti sunt lungi, asemeni celor din Ţara Haţegului şi Banat. Lungimea lor obişnuită este până la genunchi, însă cele foarte vechi erau până la gârbovenie, adică până la pulpele picioarelor. Cămaşa este ţesută din fuior de cânepă. Cele foarte vechi erau fără pui, fără motive ornamentale cusute. Mâneca are pumnaşi sau manşete. Puii de la umeri şi de la pumnaşi au apărut mai târziu pe cămăşile bărbăteşti. La guler se lega cu ciotori de aţă. Peste cămaşă se încingeau cu o „curauă” de piele lată, cumpărată de la târguri şi confecţionată la Lugoj şi Făget. Peste cămaşă se purta un laibăr din pănură de lână albă.

Portul popular din Ţara Haţegului

Cămaşa era lungă până la genunchi, uneori chiar până sub genunchi. Cămaşa de sărbătoare era confecţionată din pânză de-a subţire, cea de lucru din pânză de-a groasă, iar la manşete avea pumnaşi. Gulerul, gura cămăşii şi pumnaşii erau împodobite la cei tineri cu pui negri de arnici, iar la cei peste 40 de ani cu pui albi de bumbac. La guler şi la gură cămăşile aveau uneori diferite motive albe de cusătură, iar la pumnaşi motive mov şi negre. În faţă la mijloc, cămaşa are un M cusut cu aţă neagră, iar în spate la mijloc are tot un M cusut cu aţă albă care se numeşte clin sau barbur, caracteristic cămăşilor jienilor, mărginenilor din jurul Sibiului şi mocanilor din Munţii Apuseni.

În Valea Dâljii bărbaţii cu vârste până în 30 de ani purtau cămăşi cu pui negri la guler şi pumnaşi, iar cei peste 40 de ani aveau puii de la guler şi de la pumnaşi în alb şi negru.

În partea de vest a bazinului de la Haţeg (Bucova, Băuţar) portul bărbătesc păstrează piese comune cu cel din Ţara Haţegului, mai ales în zona marginală, dar pe măsură ce ne apropiem de Banat, se aseamănă tot mai mult cu portul din acest ţinut. Ornamentica exuberantă a portului din Banat este preferată faţă de piesele croite sobru după necesităţile unei vieţi austere. La cei tineri, cămaşa lungă până la genunchi avea un guler înalt, plin de motive şi ulşele, okiuri, cusături în ajur, părţile erau îmbinate cu cheie, o cusătură măruntă care lega piesele. Gulerul era prins cu ciocănel sau şocănel cusut cu arnici negru de corpul cămăşii. Gura de la pieptul cămăşii şi mâneca cămăşii cu pumnaşi sunt cusute cu aţă albă, cu albiu şi cu tăietură sau ajur. Peste cămaşă se purta „brăşire” de lână, iar bătrânii purtau curea sau „proşcă” de piele lată de o şchioapă, asemeni unui laibăr de lână ca un pieptar.

Portul bărbătesc din zona Păucineşti, Grădişte (comuna Sarmizegetusa) păstrează piese comune cu portul din ţara Haţegului. În zilele de lucru se purta cămaşă lungă până mai jos de genunchi, de cânepă, cu guler fără pui. Pumnaşii sunt mai recenţi, înaintea lor mâneca purtându-se îndoită la mână. De sărbători se purtau cămăşi cu guler înalt şi cu pui şi pumnaşi la mâneci.

Portul popular din Ţara Oaşului

Bărbaţii poartă cămăşi scurte până deasupra abdomenului, cu mâneci foarte largi, cu cusături la umeri, la guler la poalele cămăşii şi la marginea mânecilor. Cusăturile sunt aceleaşi ca şi la femei, atât motivele cât şi gama cromatică. Cămaşa tinde să se lungească odată cu trecerea timpului, fără a depăşi însă talia, iar mânecile se îngustează şi uneori sunt cu manşete. Materia primă cea mai utilizată este cânepa, iar lâna nu era utilizată pentru că nu se practica păstoritul. După primul război mondial a apărut cămaşa cu pomnişori, cu manşete, după modelul cămăşilor orăşeneşti.

Portul popular din Moldova de Nord

Cămaşa bărbătească specifică portului popular din Moldova de Nord era de două tipuri: cămaşa bătrânească, formată dintr-o singură bucată de pânză, brodată adesea la guler, piepţi şi mâneci, un tip de cămaşă întâlnită în toate regiunile ţării. Al doilea tip de cămaşă este reprezentat de cămaşa cu fustă, de origine ilirică, asemeni celei din Muscel.

Portul popular din Muscel

Cămaşa de costum popular din zona Muscelului este o piesă de mare valoare artistică, ea reprezentând elementul cel mai însemnat al costumului bărbătesc. La gât, piept, umeri, la marginea mânecilor şi la poale este acoperită cu cusături făcute în culori diferite, cu motive ornamentale în general geometrice. Se cunosc câteva tipuri de cămăşi bărbăteşti: cămaşa cu platcă simplă, fără ornamente, cămaşa cu clini şi cămaşa cu fustă.

Cămaşa cu clini sau bătrânească este făcută dintr-o singură lungime de pânză îndoită în două, iar la punctul de îndoire având croită gura gâtului şi despicătură pe piept. În părţi este prevăzută cu clini, iar broderiile sunt făcute cu lână, arnici şi adesea cu fir. Încheieturile se numesc strânsori, sunt variate şi au efect artistic. Există câteva tipuri de strânsori: „ruşceafăr”, lucrat în opt picioruşe, în cârlige, în „chicioruşe” şi în „bobu”.

Cămaşa cu fustă se compune din stan în partea de sus şi poale sau fustă în partea de jos. Partea de sus reprezintă croiul cămăşii cu clini, iar fusta este făcută din patru sau cinci foi încreţite de jur împrejur sau numai la spate. Fusta poate fi prinsă de trupul cămăşii sau este detaşată. Acest tip de cămaşă este de origine ilirică, fiind asemănătoare cu cea întâlnită în Macedonia şi Grecia. Are o răspândire largă de-a lungul lanţului carpatic, de la Dunăre, până în Moldova de Nord. Acest tip de cămaşă poate fi numit „fustanela românească sau nord-dunăreană”.

În aşezările păstoreşti din sudul Carpaţilor există un port transilvănean denumit „ungurenesc” care se deosebeşte de cel muscelean. În costumul muscelean se găsesc urme ardeleneşti reduse uneori doar la terminologie. Cămaşa cu barbur este singurul element de podoabă al costumului bărbătesc ungurenesc. Cămaşa mocănească sau ciobănească este un element de port păstoresc. Despre prezenţa barburului ca ornament la cămăşile păstorilor sibieni există şi o mărturie scrisă pe la jumătatea secolului al XVII-lea.

Vezi şi

• Ie românească

Bibliografie

• Arta ţărănească la români, Oprescu Gheorghe, Cultura Naţională, Bucureşti, 1922
• Artă românească din Banat, Brancovici Lucreţia, 1932
• Portul buciumanilor din Munţii Apuseni, Dunăre Nicolae, Focşa Marcela, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957
• Port popular din Bihor, Dunăre Nicolae, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957
• Arta populară din zona Botoșanilor, Paveliuc Olariu Angela, 1980
• Portul popular din Ţara Haţegului, Vuia Romulus, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1962
• Portul popular din Ţara Oaşului, Bănăţeanu Tancred, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1955
• Portul popular al pădurenilor, Vuia Romulus, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1958
• Portul popular din Moldova de Nord, Florescu Bobu Florea, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1956
• Portul popular din Muscel, Florescu Bobu Florea, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957

Bibliografie recomandată

• România - Din tezaurul portului popular tradiţional, Mircea Maliţa, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977

Legături externe

• Semne cusute