Damaschin Bojincă

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Damaschin Bojincă
Replace this image male.png
Naţionalitate român
Născut 1802, Gârlişte, judeţul Caraş-Severin
Decedat 18 august 1869,, Dumbrăveni, judeţul Suceava
Ocupaţie jurist, publicist, profesor, ministru

Damaschin Bojincă (n. 1802, Gârlişte, judeţul Caraş-Severin - d. 18 august 1869, Dumbrăveni, judeţul Suceava), jurist, publicist, profesor de drept, ministru al justiţiei.

Biografie

Începuturile şi afirmarea

Bănăţean de origine, s-a născut în satul Gârlişte din judeţul Caraş-Severin, într-o familie venită aici în secolul al XVII-lea din Bredicenii Gorjului. A terminat şcoala elementară la Oraviţa şi la Vârşeţ, apoi a făcut gimnaziul piarist la Timişoara şi Seghedin. Între 1824-1826 a fost student la Academia de drept din Oradea. Apoi merge la Pesta, unde se întâlneşte cu intelectualitatea românească şi împreună cu care pun bazele unui curent naţional românesc. Astfel, între 1827-1833, desfăşoară o bogată activitate publicistică şi culturală în capitala Ungariei. În 1829 obţine şi diploma de avocat.

Activitatea în Moldova

Dacă studiile şi afirmarea sa pe plan cultural au avut loc în interiorul monarhiei austro-ungare, activitatea sa majoră se va desfăşura în Moldova. Fiind un bun specialist în drept, el este chemat de autorităţile moldovene care îi oferă funcţia de jurisconsult al Moldovei. La 29 septembrie 1832 acceptă funcţia, iar la 1 aprilie devine oficial devine oficial jurisconsult alături de Cristian Flechtenmacher.

A fost de două ori director al seminarului teologic „Veniamin Costache” din Iaşi (1834 şi 1840). A participat la pregătirea ediţiei româneşti din 1833 a Codului Calimach, în care a introdus principii din codul austriac. A participat apoi în 1847 la comisia care a revizuit acelaşi cod.

Luptă pentru apărarea caracterului naţional al şcolii din Moldova. În 1839 este ridicat la rang de căminar, iar din 1841 devine ban. Între 1839-1840 este îndepărtat temporar de la conducerea Seminarului datorită poziţiei sale naţionaliste. Între 1841 - 1847 a fost profesor de drept la Academia Mihăileană, unde a ţinut cursurile de „Regulament Organic”, „Condica Civilă”, „Condica criminală” şi „Dreptul roman”.

La 30 decembrie 1848, după 15 ani de activitate în slujba Moldovei, primeşte diploma de împământenire. A fost, pentru o scurtă perioadă de timp (la 30 aprilie 1860 la Iaşi), ministru de justiţie în guvernul Mihail Kogălniceanu, sub Alexandru Ioan Cuza.

Moare la 18 august 1869 la moşia sa din Dumbrăveni.

Opera

Opera sa principală este lucrarea „Anticile româneşti”, apărută la Buda la 1832-1833. A mai publicat în Gazeta de Transilvania şi în alte reviste, în principal scrieri şi traduceri literare. Era un susţinător al tezelor Şcolii latiniste despre originea şi dezvoltarea poporului român.

Bibliografie

  • Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
  • Bojincă, Damaschin, Scrieri, Editura Facla, Timişoara 1978 (biografie)
  • Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929