Michael Weiss

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Michael Weiss
Michael Weiss.jpg
Michael Weiss
Naţionalitate sas
Născut 1569, Mediaş
Decedat 16 octombrie 1612, Feldioara
Cauză deces ucis în luptă
Ocupaţie jude, istoric
Stema veche a Brasovului.png Jude al Braşovului
1612 – 16 octombrie 1612
Religie catolic
Părinţi Johannes Weiss şi Gertrude Wolf

Michael Weiss (ortografiat şi Weiß, 1569, Mediaş — 16 octombrie 1612, Feldioara) a fost jude al Braşovului (1612) şi istoric sas. S-a născut la Mediaş, ca fiu al primarului Johannes Weiss şi al soţiei sale, Gertrude Wolf. A făcut şcoala elementară în aceeaşi localitate, după care la 14 ani a plecat să urmeze cursurile colegiului iezuit din Cluj. Timp de doi ani, cât a studiat acolo, a învăţat limba maghiară şi a progresat atât de mult în cunoaşterea limbii latine încât a început să scrie poezii în această limbă[1].

În scurt timp şi-a început cariera politică, fiind o vreme secretar al contelui Ferdinand von Hardek, iar mai apoi trecând în slujba cancelariei maghiare din Praga. Meritele i-au fost remarcate de către împăratul Rudolf al II-lea, care l-a înnobilat în 1589, la vârsta de numai 20 de ani[2].

În 1590 se întoarce în Transilvania. În 1594 este ales reprezentant al Braşovului în dieta transilvăneană. Ca reprezentant şi senator al Braşovului (din 1600), voievozii Ştefan Bocskay, Sigismund Rákóczi şi cei din familia Báthori îl vor trimite în mai multe misiuni diplomatice, inclusiv pe lângă domnitorul Radu Şerban al Ţării Româneşti.

Michael Weiss îl descria pe acesta drept „bogat, viclean[3] şi foarte priceput în meşteşugul războiului”[4]. În 1606 domnitorul muntean l-a invitat pe senatorul braşovean să participe la mai multe partide de vânătoare şi de pescuit, timp de două săptămâni. În paralel se pare că au purtat discuţii pe probleme politice de interes comun, ale căror rezultate se vor observa cinci ani mai târziu[5].

Conflictul cu principele Gabriel Báthori

În 1608 în Transilvania a fost ales principe Gabriel Báthori. Acesta dorea să elimine privilegiile de care se bucurau oraşele săseşti. Prima sa acţiune în acest sens a fost să ocupe Sibiul cu întreaga sa armată, să-i întemniţeze pe cetăţenii de vază şi să permită oamenilor săi să jefuiască oraşul. Soldaţii au petrecut în Sibiu, tratându-i pe locuitori ca pe nişte sclavi[6].

Doi ani mai târziu, în 1610, principele transilvănean a început pregătirile pentru acapararea Ţării Româneşti. După 6 decembrie voievodul şi-a stabilit tabăra la Sibiu, iar în preajma datei de 20 decembrie haiducii săi au pătruns în Ţara Bârsei, jefuind tot ţinutul timp de cinci zile[7]. Gabriel Báthori a solicitat Braşovului grâu, făină, pâine, vin precum şi muniţii pentru armele de foc. Michael Weiss, intuind soarta ce i se pregătea Braşovului, a reuşit să-l îmbuneze pe voievod cu o importantă sumă de bani, astfel că acesta intră în Braşov doar cu o mică suită, pentru câteva zile. Între timp, braşovenii l-au prevenit pe domnitorul muntean despre intenţiile lui Báthori[8].

Radu Şerban nu era pregătit să facă faţă situaţiei, astfel că se vede nevoit să se refugieze în Moldova, la curtea aliatului său Constantin Movilă. Armatele transilvănene au purces la omoruri, silnicii şi jafuri, luând până şi plumbul de pe acoperişul bisericilor şi profanând mormintele[9]. Deşi Báthori i-a cerut sultanului steag de domnie, acesta l-a trimis ca domn pe Radu Mihnea, poruncindu-i voievodului transilvănean să-i asigure paza şi să părăsească Ţara Românească[10]. Dar, în vara lui 1611, Radu Şerban revine în Muntenia cu trupe moldoveneşti şi poloneze şi reuşeşte să îşi recupereze tronul.

Radu Şerban, aliatul braşovenilor

În tot acest timp, Michael Weiss a trimis plângeri împotriva lui Gabriel Báthori atât sultanului Ahmed al III-lea, cât şi împăratului Rudolf al II-lea. Voievodul a prins de veste şi drept pedeapsă l-a trimis pe Andreas Nagy cu o armată în Ţara Bârsei. Aici, transilvănenii au reuşit să prade şi să incendieze periferia cetăţii Braşov, dar s-au dovedit neputincioşi împotriva fortificaţiilor. Braşovenii i-au oferit lui Nagy un cadou constând dintr-o trăsură de paradă cu şase cai. Haiducii săi, care nu primiseră soldele de doi ani, l-au bănuit de trădare şi au plecat înspre Cluj, unde sperau să se angajeze în armata imperială cu plată mai bună[11][12].

Pus în faţa acestei situaţii, la 30 iunie Gabriel Báthori este silit să intre în Ţara Bârsei doar cu oştile sale de ţară. Îşi aşează tabăra între Codlea şi Hălchiu şi cere braşovenilor predarea armelor, muniţiei şi trupelor existente. Braşovenii au refuzat, cerând în secret ajutorul lui Radu Şerban. Acest moment marchează începutul celor aproape doi ani de independenţă ai Braşovului faţă de voievodatul Transilvaniei[13].

Radu Şerban reuşeşte, cu ajutorul călăuzelor braşovene, să străbată munţii în cel mai mare secret. Unii istorici consideră că armata sa a trecut prin pasul Timiş[14], în timp ce alţii optează pentru vf. Răchila Mică şi valea Tărlungului[15]. Cert este că domnitorul muntean, împreună cu oastea sa, apare brusc în suburbiile braşovene şi îşi ascunde călărimea polonă în spatele morii de hârtie de pe Ghimbăşel[16]. Gabriel Báthori îşi restabileşte tabăra la Sânpetru, în nord-vestul Braşovului.

În lupta dusă în aceeaşi zi, 9 iulie 1611, Radu Şerban profită de surpriza generată de călăreţii poloni şi obţine o victorie zdrobitoare asupra inamicului. Peste 6.000 de soldaţi morţi din oastea lui Báthori au fost îngropaţi într-o groapă comună[17]. Voievodul transilvănean se retrage la Sibiu, unde este asediat de către oştile lui Radu Şerban şi ale regelui maghiar Mathias al II-lea. Dar, în urma insuccesului, trupele se retrag în toamnă. Peste puţin timp, domnitorul muntean avea să-şi piardă tronul definitiv[18].

Lipsit de ajutor, oraşul Braşov este supus din nou asediilor lui Báthori. Michael Weiss reuşeşte printr-o scrisoare să îl determine pe conducătorul de oaste turc să abandoneze lupta, astfel încât, nesigur pe forţele sale, voievodul transilvănean a fost nevoit să se retragă[19]. În cursul acestei acţiuni incendiază majoritatea aşezărilor din Ţara Bârsei: Săcele, Prejmer, Sânpetru, Ghimbav, Cristian, Râşnov, Vulcan, Codlea, Tohan, Satu Nou şi Crizbav. Comuna Vulcan e distrusă complet, din ea mai supravieţuind doar 6 apărători[20]. Ulterior, Báthori încheie un armistiţiu cu regele maghiar, îndeamnă secuii să prade în mod repetat Ţara Bârsei şi trimite un emisar la Poartă pentru a câştiga bunăvoinţa sultanului. Încrezător în noua turnură a faptelor, va bate o monedă comemorativă din aur, care înfăţişa un călăreţ armat al cărui cal zdrobeşte oraşul sub copitele sale. Drept răspuns, braşovenii emit şi ei o monedă pe care stă înscris: „El crede în cal şi car, noi însă în ajutorul Domnului”[21].

Gabriel Báthori, duşmanul braşovenilor

Michael Weiss a pregătit oraşul pentru luptă, adunând mercenari, arme, muniţii şi provizii. Emisarul trimis de Báthori la Constantinopol, Andreas Geczi, dorea să obţină tronul Transilvaniei pentru el, astfel că a trecut de partea răsculaţilor şi a primit comanda trupelor de mercenari. În plus, toţi cetăţenii oraşului şi toate comunele din Ţara Bârsei au fost puse să jure în faţa sfatului că nu vor trăda răscoala. Devastate de incursiunile secuieşti, comunele Feldioara, Hărman, Sânpetru, Prejmer şi Bod au refuzat să presteze acest jurământ şi i s-au alăturat lui Báthori, în speranţa că vor avea linişte. În acest fel, prădăciunile secuieşti s-au întins până în suburbiile braşovene, iar braşovenii au răspuns la rândul lor cu incursiuni în Ţara Secuilor[22].

La 24 martie 1612 Báthori şi-a aşezat tabăra lângă cetatea Codlei, pe care a început s-o asedieze. Pentru a-i determina pe codleni să cedeze, el le-a promis clemenţă dacă îi vor ceda cetatea şi pe cei 35 de braşoveni trimişi de Weiss în ajutor. Codlenii consimt, iar cei 35 de prizonieri sunt traşi în ţeapă. Ghimbavul şi Cristianul cedează şi ele imediat, iar după 5 zile se predă şi Râşnovul. La fel s-a întâmplat şi în cazul cetăţii Bran, unde apărătorii intimidaţi au cedat-o fără rezistenţă. Trădătorii au fost executaţi mai târziu la Braşov de către populaţie[23].

Hărmanul se alătură cauzei braşovene şi rezistă asediului, iar Prejmerul şi Hălchiul îl recunosc pe Báthori drept voievod, dar refuză să predea cetăţile[24].

Gabriel Báthori se socoteşte mulţumit de rezultat şi se retrage la Sibiu, lăsându-l la comanda asedierii Braşovului pe locotenentul său. Acesta trimite o delegaţie la 7 iunie pentru a obţine capitularea braşovenilor, dar este refuzat. Între timp, codlenii reuşesc să pună stăpânire pe cetatea lor şi, împreună cu cetăţenii din Prejmer, Bod şi Sânpetru, se alătură rezistenţei braşovene[25].

La 22 august un număr de 300 de haiduci ai lui Báthori încearcă un atac prin surprindere în Şcheii Braşovului. Au fost întâmpinaţi pe Coasta Putinarilor şi au fost ucişi sau luaţi prizonieri. Ulterior, trupele transilvănene s-au retras şi din Cristian şi Ghimbav. La 13 septembrie trupele lui Weiss şi Geczi au ieşit victorioase la Ilieni în confruntarea cu oştile unite ale secuilor şi haiducilor[26].

În urma acestor succese, Michael Weiss a pornit o campanie militară în Ţara Secuilor, având o armată de 8000 de oameni. Aceasta era compusă din braşoveni (între care 40 de elevi ai liceului Honterus), ţărani din comunele Ţării Bârsei, 800 de mercenari unguri şi 800 de călăreţi români trimişi de către domnitorul muntean Radu Mihnea, la ordinul sultanului. Secuii s-au refugiat în depresiunea Ciuc, iar Ilieni şi celelalte localităţi s-au predau fără rezistenţă. Singur Ozunul a încercat să se opună, dar după patru lovituri de tun zidurile cetăţii s-au prăbuşit. Michael Weiss s-a purtat îngăduitor cu prizonierii, dorind să-i aducă pe secui de partea sa. Cu toate acestea, secuii au tărăgănat tratativele şi au trimis în secret după ajutorul lui Báthori. Weiss a aşteptat câteva zile în zadar delegaţia secuiască de pace, după care s-a retras prin Ilieni şi Hăghig la Belin[27].

Bătălia de lângă Feldioara, 1612

Aici, Weiss a aflat la 14 octombrie că Báthori a trimis înspre el o armată de haiduci, astfel încât în noaptea dinspre 15 spre 16 octombrie armata braşoveană va merge înspre sud, de-a lungul malului drept al Oltului. În dimineaţa zilei de 16 ajung în dreptul cetăţii Feldioara, unde observă că inamicul şi-a stabilit deja tabăra într-o poziţie favorabilă, pe malul celălalt. Geczi a considerat că locul este nefavorabil braşovenilor şi a sugerat ca retragerea să continue până la Braşov sau măcar Hărman, unde cetatea le-ar fi oferit o pavăză solidă. În plus, oştenii erau obosiţi de drum şi flămânzi. Dar Michael Weiss a ales să poarte lupta în acel loc, astfel că a ordonat trecerea râului, cu ajutorul cailor. Odată ajunşi pe malul stâng al Oltului, şi-au stabilit tabăra între râurile Bârsa şi Vulcăniţa[28].

După primul asalt, călăreţii munteni au părăsit lupta, la care participau forţat. Au fost urmaţi de către mercenarii unguri, iar saşii s-au pierdut cu firea şi au aruncat armele, fugind dezordonat. Michael Weiss încearcă să păstreze ordinea, fără folos. În luptă au căzut 300 de braşoveni şi cetăţeni din Ţara Bârsei, printre care majoritatea elevilor, iar 200 au fost făcuţi prizonieri. Geczi a scăpat cu viaţă, retrăgându-se la timp, dar Weiss a întârziat încercând să-i oprească pe fugari şi, pe când încerca să sară peste Bârsa, a căzut de pe cal. Urmăritorii l-au prins şi l-au ucis, după care i-au tăiat capul. Acesta a fost dus lui Gabriel Báthori la Sibiu, ca dovadă a victoriei[29].

Cu toată înfrângerea, braşovenii au continuat lupta. Au reuşit să reziste trupelor lui Báthori, iar la 29 decembrie 150 de călăreţi braşoveni au alungat 400 de secui porniţi să jefuiască şi s-au întors în cetate cu o pradă însemnată[30].

Văzând că toate acţiunile sale militare sunt fără succes în supunerea braşovenilor, Gabriel Báthori a încheiat cu aceştia o pace solemnă în 1613, prin care le recunoştea toate drepturile şi libertăţile. În plus, contra sumei de 7000 de guldeni, le-a restituit cetăţile Râşnov şi Bran. Dar, peste puţin timp, voievodul transilvănean avea să fie detronat şi înlocuit cu Gabriel Bethlen. În urma unui complot al lui Andreas Geczi, a fost ucis la Oradea, în acelaşi an[31].

În memorie conducătorului lor, braşovenii au bătut o monedă comemorativă din aur cu inscripţia: „Michael Weiss 1612. Şi-a făcut datoria faţă de patrie”. La Muzeul săsesc al Ţării Bârsei se puteau vedea în 1940 atât monezile comemorative din această perioadă, cât şi sabia cu trei tăişuri a lui Michael Weiss[32]. În 1912-1913, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la ultima confruntare armată a lui Weiss, la Feldioara a fost înălţat „Monumentul eroilor saşi”.

Opera

Pe lângă poeziile compuse în tinereţe, Michael Weiss a lăsat câteva scrieri cu date importante privind Transilvania şi Braşovul acelor vremuri[33]:

  • Liber annalium raptim scriptus per Mich. Weyss Mediensem, senatorem Republicae Coronensis..., jurnal publicat mai târziu de către E. Trauschenfels cu o prefaţă semnată de A. Kurz.
  • Brevis consignatio tumultum bellicorum ab anno Chr. 1610, usque completum annum 1613 ambitione et inquietudine Gabrielis Báthori Principis motorum, cu un adaus anonim pentru evenimentele din 1613.

De asemenea, actele şi documentele familiei Weiss au intrat prin donaţie în patrimoniul Liceului „Johannes Honterus” din Braşov.

Referinţe

  1. ↑ Cărturari braşoveni, p. 226.
  2. ↑ Cărturari braşoveni, p. 226.
  3. ↑ În sensul de abil, diplomat.
  4. ↑ Muşatcu, p. 29.
  5. ↑ Muşatcu, p. 90-91.
  6. ↑ Wachner, p. 27.
  7. ↑ Muşatcu, p. 96.
  8. ↑ Wachner, p. 27.
  9. ↑ Muşatcu, p. 97.
  10. ↑ Muşatcu, p. 97.
  11. ↑ Wachner, p. 28.
  12. ↑ Muşatcu, p. 100.
  13. ↑ Wachner, p. 28.
  14. ↑ Wachner, p. 28.
  15. ↑ Muşatcu, p. 101, n. 1 şi 2.
  16. ↑ Muşatcu, p. 103-104.
  17. ↑ Wachner, p. 28.
  18. ↑ Muşatcu, p. 112.
  19. ↑ Wachner, p. 29.
  20. ↑ Wachner, p. 29.
  21. ↑ Wachner, p. 29.
  22. ↑ Wachner, p. 29.
  23. ↑ Wachner, p. 30.
  24. ↑ Wachner, p. 30.
  25. ↑ Wachner, p. 30.
  26. ↑ Wachner, p. 30.
  27. ↑ Wachner, p. 30-31.
  28. ↑ Wachner, p. 31.
  29. ↑ Wachner, p. 30.
  30. ↑ Wachner, p. 31.
  31. ↑ Wachner, p. 32.
  32. ↑ Wachner, p. 32.
  33. ↑ Cărturari braşoveni, p. 226-227.

Bibliografie

  • Consiliul judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă Braşov, Biblioteca Municipală Braşov, Cărturari braşoveni, sec. XV-XX, Institutul Poligrafic Braşov, Braşov, 1972.
  • Muşatcu, Traian, Radu Şerban, Ed. Militară, Bucureşti, 1978.
  • Wachner, Heinrich, Istoria Ţării Bârsei, Ed. Aldus, Braşov, 1995, ISBN 973-96091-9-8.

Bibliografie suplimentară

  • Gross, Julius, Michael Weiss, în „Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbürgen”, Braşov, 1886-1926, V, p. XXXIII-XLIII.
  • Schuller, Friedrich, Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, Sibiu, 1902, IV, p. 492-493.
  • Schuster, Paul, Michael Weiss 1569–1612, în „Volk und Kultur”, nr. 5, 1969, p. 45-46.
  • Servatius, G. şi Kroner, M., Geschickten, Diplomat und Botschafter. Stadtrichter - Michael Weiss, în „Karpaten Rundschau”, nr. 20, 1969, p. 7.
  • Szinnyei, Jósef, Magyar irók élete és munkái, Budapesta, 1891-1914, XIV, p. 1485.
  • Trausch, Joseph, Schriftsteller-Lexikon über biographisch-literärische Denk-Blätter der Siebenbürger Deutschen, Braşov, 1868-1871, III, p 484-490.
Adus de la „http://enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Michael_Weiss&oldid=42823”