Nicolae Vasilescu-Karpen

Nicolae Vasilescu-Karpen
Nicolae Vasilescu-Karpen
Naţionalitate		român
Născut		10/22 decembrie 1870, Craiova
Decedat		2 martie 1964, Bucureşti
Ocupaţie		om de ştiinţă
Membru titular al Academiei Române
Ales		6 iunie 1923

Nicolae Vasilescu-Karpen (n. 10/22 decembrie 1870, Craiova - d. 2 martie 1964, Bucureşti), a fost un om de ştiinţă, inginer con­structor şi inginer electrician, membru corespondent (5 iunie 1919) şi mai apoi titular (6 iunie 1923) al Academiei Române şi membru de onoare al „Société française des électriciens”.

Biografie

În 1891 a obţinut diploma de inginer în construcţii al Şcolii naţionale de poduri şi şosele din Bucureşti, ca şef de promoţie, iar în 1900 diploma de inginer electrician al Şcolii superioare de electricitate din Paris. Doi ani mai târziu a devenit licenţiat al Facultăţii de ştiinţe din Paris, în specialităţile fizică, me­canică şi matematică. În 1904, la Universitatea Sorbona din Paris, şi-a susţinut cu succes doctoratul în ştiinţe, în faţa profesorilor Gabriel Lipp­mann, Henri Poincaré şi Henri Moissan, cu teza „Recherches sur l'effet magnétique des corps electrisés en mouvement”. În 1941 a primit titlul de doctor honoris causa al Politehnicii din Bucureşti.

Între 1891 şi 1894 a lucrat ca inginer la Ministerul lucrărilor publice. După absolvirea studiilor Şcolii superioare de electricitate din Paris, în 1901 a fost profesor de electrotehnică la Universitatea din Lille­, Franţa. Între 1905 şi 1940, în calitate de profesor de electricitate si electrotermică, a predat la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti. În urma unui amplu studiu şi a unui proiect în acest sens, a obţinut aprobarea pentru transformarea Şcolii în Şcoală Politehnică. Timp de 20 de ani, de la înfiinţare şi până în 1940, Nicolae Vasilescu-Karpen a fost rector al acestei instituţii universitare. Între 1904 şi 1938 a fost membru al Consiliului Tehnic Superior, iar o perioadă a îndeplinit şi funcţia de director (1909-1919) sau preşedinte (1928-1936) al acestui consiliu. Între 1906 şi 1907 a fost şef al Diviziei teh­nice a P.T.T..

Pe plan ştiinţific, a realizat o serie de cercetări originale în domeniile elasticităţii, aero-dinamicii, termodinamicii, atomisticii, teoriei cinetice, electrostaticii, electro-magnetismului, electricităţii, fizico-chimiei, pilelor electrice şi electrochimiei. Prima realizare în acest sens, care a dus la elaborarea tezei de doctorat, a fost studierea efectului magnetic al corpurilor electrizate în mişcare. Ca rezultat notabil al acestor studii, a reuşit să demonstreze faptul că mişcarea de translaţie a Pământului nu poate fi pusă în evidenţă prin măsurarea câmpului magnetic al corpu­rilor electrizate antrenate astfel în mişcare.

În domeniul electro-magnetic, a stabilit relaţiile dintre energiile câmpurilor magnetice şi electrice şi tensiunea şi repulsia liniilor de forţă ale acestor câmpuri. A determinat rolul electronilor în transmisia energiei electrice prin fire, precum şi existenţa electronilor liberi sau solvataţi în electroliţi. A studiat distribuţia liniilor de inducţie magnetică şi cauza reacţiei magnetice a indusului maşinilor dinamo. A conceput şi realizat practic pilele K, care îşi iau energia necesară funcţionării exclusiv din căldura mediului ambiant. A proiectat centrale electrice şi reţele de electrificare pentru oraşele Câmpina şi Constanţa.

Nicolae Vasilescu-Karpen a activat şi în domeniul telecomunicaţiilor. În 1909 a propus în premieră, într-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. Până în 1914 a fost una dintre cele mai avizate personalităţi ştiinţifice din lume în domeniul transmisiei multiplexată, la înaltă frecvenţă, a semnalelor prin cablu, oferind soluţii teoretice şi tehnologice competitive. În 1914 a construit postul T.F.F. de la Băneasa.

În domeniul construcţiilor, a realizat studii privind aderenţa fieru­lui la beton în betonul armat, publicând rezultatele în 1915 şi în 1946. De asemenea, a studiat presiunea internă a lichidelor şi mecanismul pre­siunii osmotice.

În 1913 a fost preocupat în cercetare şi de mecanismul zbo­rului păsărilor pe vânt variabil.

Opera

• Manual de electrotehnică generală, 1925;
• Electricitate, 1942;
• Recherches sur l'effet magnetique des corps électrisés en mouvement, Paris, 1904;
• Sur une nouvelle exposition des phénomènes electro-­magnétiques. Inutilité de la notion de masse magnétique. Institutul Român de Energie, 1932;
• Nouvelle théorie des piles électriques. Role des électrons. Piles contre­disant le second principe de la thermo­dynamique, în „Annales de l'Academie Roumaine”, 1944;
• Fenomene şi teorii noi în electro­chimie şi chimie fizică, 1957.
• Sur la réaction magnétique de l'induit des dynamos, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1902;
• Sur la convection électrique, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1903;
• Nouveau recepteur pour la télégraphie sans fil, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1904;
• Precizarea noţiunii de energie cinetică, în „Buletinul Societăţii Române de Ştiinţe”, 1908;
• Sur la téléphonie à grande distance par courants porteurs, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1909;
• Sur le vol des oiseaux dit „vol à la voile”, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1913;
• Staţiunea de telegrafie fără fir de la Băneasa, în „Buletinul Societăţii Politehnice”, 1915;
• Sur la cause de l'adhérence du béton au fer dans le beton arme, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1915;
• La force électromotrice des piles et l'attraction mo­léculaire, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1923;
• Phénomènes semblant contredire le second principe de la thermodynamique, în „Bulletin de la Societé Français de Physique ”, 1926;
• Les piles à électrodes inaltérable et le principe de Carnot, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1928;
• Peut-on demontrer la relation de Maxwell­ Clausius sans recourir au principe de Carnot? în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1929;
• Passage du courant dans les électrolytes sans électrolise, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1934;
• Pile électrique utilisant l'énergie d'oxidation de l'alcool, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1934;
• Role des électrons dans le fonctionnement des piles; la pile Daniell, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1939;
• Role des électrons dans la production de la force électromotrice au contact métal-élec­trolyte, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1939;
• La pile à gaz: mécanisme de l'électrolyse de l'eau: polarisation des piles, în „Comptes rendus des séances de l'Academie des Sciences. Paris”, 1939;
• Role des électrons dans certains phénomènes physico-chimi­que; l'attaque des métaux par les acides, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1939;
• Les équations d'état et la thermodynamique, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1940;
• Mécanisme de la pression osmotique, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1941;
• L'adhérence du fer au béton dans le béton armé. Determination experimentale de l'adhérence et du retrait du béton, în „Academia Română. Bulletin de la section scientifique”, 1946;
• Pila electrică cu clorură de argint, în „Studii şi cercetări de fizică”, 1953;
• Pila electrică de concentraţie cu oxigen şi ter­modinamica, în „Buletinul ştiinţific al Secţiei de ştiinţe matematice şi fizice a Academiei R.P.R.”, 1955;
• Meca­nismul presiunei osmotice, în „Buletinul ştiinţific al Secţiei de ştiinţe matematice şi fizice a Academiei R.P.R.”, 1956;
• Rolul electronilor în transmisia energiei elec­trice. Critica actualei teorii, în „Studii şi cercetări de energetică”, 1956;
• Energetica lansării sateliţilor. Randamentul motoarelor ejectoare, în „Studii şi cercetări de mecanică aplicată”, 1959.

Bibliografie

• Dinculescu, Constantin, Nicolae Vasilescu-Karpen, în „Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

Bibliografie suplimentară

• Antoniu, I., N. Vasilescu-Karpen şi învăţământul tehnic superior, în „Analele Academiei R.S.R.”, 1970;
• Berget, A., La vie et la mort du globe. Bibliothéque de philosophie scientifique, 1912;
• Dinculescu, C., N. Vasilescu-Karpen — inginerul, în „Analele Academiei R.S.R.”, 1970;
• Golea, I., Pila nemuritoare, în „Ziua”, nr. 3571 din 11 martie 2006.
• Magnien, Maurice, Sur l'importance scientifique de la thèse de doctorat à la Sorbona de N. Vasilesco-Karpen, În „Analele Academiei R.S.R.”, 1970;
• Mari­nescu, M., Revue générale de l'électricite, 1965, 1968;
• Marinescu, M., Comptes rendus de l'Academie des Sciences. Paris, 1966, 1969, 1970;
• Marinescu, M., Viaţa şi opera ingine­rului N. Vasilescu-Karpen, în „Analele Academiei R.S.R.”;
• Marinescu, M. şi Fiti, M., Noesis nr. VI, 1980.
• Po­pescu, Al. , Inginerul N. Vasilescu-Karpen ca profesor, În „Analele Academiei R.S.R.”, 1970;
• Procopiu, Şt. , Pro­fesorii noştri: N. Vasilescu-Karpen, în „Revista Ştiinţifică «Vasile Adamachi»”, 1948;
• Zelstein, U. , La pile à méthanol, de N. Vasilesco-Karpen, în „Revue generale de l'électricite”, 1979;