Rotativa guvernamentală

Rotativa guvernamentală a reprezentant un sistem introdus de regele Carol I în 1895 prin care cele două mari partide ale României din perioada modernă, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator, alternau la guvernare odată la patru ani. Prin această metodă s-a dorit a se asigura stabilitatea vieţii politice din România. Deoarece Carol era un monarh constituţional, el nu a abuzat niciodată în perioada domniei sale de prerogativele conferite de Constituţia din 1866.

Mecanismul de declanşare al alegerilor parlamentare în timpul monarhiei constituţionale presupunea ca regele să dizolve mai întâi Parlamentul, apoi Consiliul de miniştri îşi depunea mandatul, urmând ca regele să numească un nou executiv care să organizeze alegerile. S-a demonstrat, însă, în practică, pe întreaga perioadă a monarhiei constituţionale (1866 - 1938), că partidul sau grupul politic din care provenea guvernul însărcinat să organizeze alegerile şi-a asigurat întotdeauna majoritatea parlamentară.

Până la formarea primelor formaţiuni politice, PNL în 1875, respectiv PC în 1880, scena politică era divizată în diferite grupuri politice de doctrine şi aparteneţe geografice diferite, astfel că domnul Carol a încercat să aducă la guvernare facţiunile de nuanţă moderată. După formarea partidelor, lunga guvernare liberală a lui Ion C. Brătianu (1876 - 1888), apoi lunga guvernare a formaţiunilor conservatoare (1888 - 1895) au radicalizat scena politică internă.

Soluţia la această radicalizare a fost principiul rotativei guvernamentale. Astfel, cele două mari formaţiuni, începând din octombrie 1895, până în decembrie 1916 s-au succedat la guvernare odată la 4 ani, cu excepţia ultimei când s-a format guvernul de uniune naţională la Iaşi din cauza ocupaţiei Puterilor Centrale.

De altfel, ambele partide erau de acord cu modernizarea ţării, diferenţa făcând-o ritmul cu care să se realizeze acest proces. Liberalii doreau o modernizare rapidă cu adoptarea modelului occidental şi adaptarea lui la realităţile româneşti, în timp ce conservatorii doreau ca procesul să desfăşoare de jos în sus, cu crearea mai întâi a fondului înaintea adoptării formei.

Sistemul rotativei guvernamentale a luat sfârşit după intrarea României în Primul Război Mondial, când, din cauza ocupaţiei a trei sferturi din ţară de trupele Triplei Alianţe, instituţiile statului s-au mutat la Iaşi pentru a se reorganiza armata şi a se respinge ofensiva. Sistemul nu a mai putut fi utilizat în perioada interbelică din cauza fărămiţării scenei politice, efect al Marii Uniri, al votului universal şi a reformei agrare. Apoi, în anii '30, regele Carol al II-lea a subminat partidele politice pentru a creşte rolul monarhiei în viaţa statului, iar, după rezultatul indecis al alegerilor din decembrie 1937, a profitat de disensiunile dintre formaţiuni şi a instaurat un regim autoritar.

Bibliografie

• SMEU, Georgeta, Dicţionar de Istoria Românilor, Bucureşti, Editura Trei, 1997
• STAN, Apostol, Putere politică şi democraţie în România: 1859-1918, Bucureşti, Editura Albatros, 1995