Silagiu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Silagiu

Oraşul Buziaş
Judeţul Timiş (TM)
Stema judetului Timis.png
Atestare 1406
Populaţie 777 locuitori (2011)
Cod poştal 305102

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Silagiu (sau Silaj) este un sat în judeţul Timiş. Din punct de vedere administrativ, face parte din oraşul Buziaş. Silagiu are un hotar deluros, foarte productiv, în care se cultivă viţa de vie. Face deci parte din unul din cele 5 centre viticole ale Banatului, regiunea viticolă din jurul Buziaşului. Satul are 777 locuitori (2011).

Geografie

Localitatea se situează la circa 4 km sud de oraşul Buziaş, la poalele de NV ale Dealului Silagiu, la o altitudine medie de 128 m şi este străbătută de pârâul Silagiu. Dealul Silagiu are o altitudine maximă de 324 m.

Vecini

Se învecinează la Nord cu Buziaş, la sud cu Izgar (Caraş-Severin), la sud-est cu Sacoşu Mare, la nord-vest cu Vucova, la sud-vest cu Niţchidorf.

Istorie

Biserica ortodoxă
Biserica romano-catolică

Silagiu este un vechi sat românesc consemnat pentru prima dată în 1406, într-un document care apare în lucrarea „Geografia medievală a Ungariei de Sud” a lui Millekes Bodog, sub numele de Zyluas. În acest document, se atestă că în anul 1406, Istvan Himfy, proprietar al Bozos-ului (Buziaş) se judecă cu Iacob, cneaz de Zyluas.[1]

Atestat din nou în 1650 cu numele de Zilagy. Iniţial au existat mai multe cătune mici, răsfirate datorită frecventelor incursiuni turceşti. În tradiţia satului s-a păstrat legenda care spune că preotul Zilagi sau Silagi, venit din Ardeal, a întemeiat Silagiul. Altă versiune vorbeşte despre un haiduc din Sălaj, cu numele de Moise Silăgeanu sau Sălăgeanu, care ar fi unificat cătunele răsfirate într-un singur sat. Helmut Wettel, în lucrarea „Der Buziascher Bezirk” (Plasa Buziaş), presupune că denumirea satului este slavă, derivată fie de la slavul Syla (stâlp, coloană), fie de la Zil (ţambal) sau Silva (prună), însă nu prezintă dovezi istorice concludente care să susţină această presupunere.

În timpul ocupaţiei otomane a Banatului, până la 1659, Ţinutul Lugojului, din care făcea parte şi Silagiu, a aparţinut Principatelor Transilvaniei. Satul apare menţionat în documente fiscale transilvănene, însă nu există multe informaţii detaliate despre soarta satului din această perioadă. S-a aflat însă în apropierea delimitării dintre zona otomană şi cea imperială, ceea ce a avut repercusiuni asupra evoluţiei sale.

După cucerirea Banatului de către austrieci, s-a ţinut o conscripţie de către noua administraţie, în 1717. La această conscripţie, apare şi satul Sillage, cu 60 de case, aparţinând în districtul Ciacova. Biserica ortodoxă, din lemn, a fost construită în 1720, pe locul numit „Dâmbul Bisericii”, ceea ce atestă continuitatea şi românitatea satului.

După revoluţia de la 1848, Imperiul habsburgic se reorganizează sub guvernarea absolutistă. Banatul devine Voivodina sârbească şi Banatul timişan, cu limba oficială germană. În nou organizare administrativă, Silagiu aparţinea de circumscripţia Buziaş. În 1835 a fost construită biserica nouă, cu hramul „Înălţarea Domnului”, din cărămidă, iar biserica din lemn a fost demolată. Între 1840-1850, aici s-au aşezat colonişti germani şi maghiari. În perioada 1863-1864, majoritatea familiilor au trecut de la cultul ortodox la cultul greco-catolic, datorită diverselor promisiuni şi favorizări care se acordau acestui cult. Puţine familii au rămas la cultul oriental. Uniţii au preluat şcoala ortodoxă şi proprietăţile sale, precum şi capacitatea de colectare a simbriei. La 1872-1873, uniţii au construit biserică proprie.

Epidemia de holeră din 1873 a făcut peste 300 de morţi. În 1892 devine comună, cu notar propriu; era o aşezare mare, cu un grad ridicat de dezvoltare. Avea deja o moară cu aburi, o societate de credit iar populaţia trecuse de 2.000 de locuitori. Începutul secolului XX a reprezentat perioada de maximă dezvoltare. A urmat Primul Război Mondial în care au murit 72 de silăgeni. La Adunarea din Alba Iulia care a stabilit Unirea cu România, au participat 5 silăgeni: Nicolae Lugojan şi Nicolae Rămneanţu în calitate de delegaţi şi Simion Cereanţu, George Sârbu şi George Borca participanţi.

Conform Legii nr.2/1968 aparţine administrativ de oraşul Buziaş. În 1988 a avut loc un cutremur cu epicentrul lângă Buziaş, care a afectat mai multe case din zonă, inclusiv din Silagiu.

Tradiţia viticolă

Între 1840 - 1850 s-au stabilit câţiva colonişti maghiari şi germani, de meserie viticultori. Tradiţia viticolă este însă mai veche. Sigismund Ormos deţinea la 1825 4 lanţe de vie şi o casă, pe care le-a vândut în 1857. În însemnările sale, el vorbeşte despre perioadele când mergea împreună cu localnici la munca viei. În decursul secolului XIX activitatea viticolă s-a intensificat. S-au plantat soiurile Cadarcă, Majarcă, Roşu bătut, Slancamenca, hibridul „Otella”. În 1888, o epidemie de filoxera bântuie în zonă timp de trei ani, distrugând toată viţa de vie. Timp de 7 ani terenurile afectate rămân pustii. În 1895 se reia cultura viţei de vie. De data aceasta se aduc soiuri americane, mai productive, mai rezistente la boli şi imune la filoxera. Se plantează soiuri nobile: Riesling italian, Creaţă de Banat, Muscat Ottonel, Muscat Hamburg, Schiller alb şi roşu, Razachel, Silvaner. Viile sunt cumpărate de proprietari din Timişoara, Lugoj, Buziaş, Vârşeţ şi chiar Budapesta. Productivitatea creşte iar vinul de Silagiu începe să devină apreciat şi căutat. În consecinţă, suprafaţa cultivată cu viţă de vie a crescut, localnici au început să se specializez în domeniu, astfel încât fiecare familie avea cel puţin o vie proprie. În 1919 Silagiu avea circa 579 ha de vie. Vinurile de Silagiu au fost pentru mult timp cele mai apreciate din regiune. În perioada comunistă viile au fost preluate de stat, producţia a fost industrializată, s-a înfiinţat un mic combinat. Acesta nu a supravieţuit perioadei de tranziţie. Tradiţia viticolă s-a păstrat şi azi, însă la o scară mult redusă.

Populaţia

Evoluţia demografică şi structura etnică

<lines size=450x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=2500 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy> 1880,1870 1890,2119 1910,2181 1930,1673 1941,1549 1966,1185 1977,1046 1992,935 2002,893 2011,777 </lines>


Caracterul românesc al satului reiese atât din documentele vechi cât şi din primele date statistice moderne care au început să fie culese de administraţia imperială în secolul XIX. Reiese astfel că la recensământul din 1880, în Silagiu locuiau 1.870 de suflete, dintre care 1.691 români (90%). Restul populaţiei era format din maghiari, germani şi alţii. Maghiarii şi germanii s-au aşezat aici după 1840 ca meşteri viticultori. Populaţia a crescut până în perioada înainte de primul război mondial. Numărul maxim de locuitori s-a înregistrat la recensământul din 1900: 2.240 locuitori. În decurs de un secol, populaţia s-a înjumătăţit. În prezent ea numără un total de 777 locuitori, în scădere cu 13% faţă de populaţia înregistrată la recensământul precedent (893 locuitori în 2002). Din punct de vedere etnic 99% dintre locuitori sunt români.

Structura confesională

În urmă cu 150 de ani, majoritatea ortodocşilor din Silagiu au trecut la biserica greco-catolică pentru a beneficia de privilegiile acordate de administraţia imperială acestui cult. Însă până la sfârşitul secolului XIX, o bună parte dintre ei s-au reîntors la ortodoxism. După unirea Banatului cu România, a început un proces intens de trecere la ortodoxism. Paralel s-a mai constituit şi o comunitate romano-catolică, formată în special din maghiarii şi germanii din sat. Pe măsură ce aceştia au plecat, comunitatea romano-catolică s-a diminuat şi ea. În prezent majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi, celelalte religii reprezentând doar 1%.

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş. Vol. 1. Etnie, evoluţie istorică şi stratificare oiconimică, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Sfetcu, Octavian; Moise, Nicolae, Silagiu, pagini de istorie din vremuri apuse şi contemporane: Contribuţii la istoria Silagiului, Editura Pardon, Timişoara, 2006
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]
  • Wettel, Helmut, Der Buziascher Bezirk. Landschaften mit historischen Streislichtern, Temesvar, Südungarische Buchdruckerei, 1919

Note

  1. ↑ Sfetcu, p.46
Adus de la „http://enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Silagiu&oldid=56432”