Silviu Dragomir
de la Enciclopedia României
| Silviu Dragomir | ||
 | ||
| Silviu Dragomir | ||
| Naţionalitate | român | |
| Născut | 13 martie 1888, Gurasada, judeţul Hunedoara | |
| Decedat | 23 februarie 1962, Bucureşti | |
| Ocupaţie | istoric, om politic | |
 al Academiei Române | ||
| Ales | 25 mai 1928 | |
Silviu Dragomir (n. 13 martie 1888, Gurasada, judeţul Hunedoara - d. 23 februarie 1962, Bucureşti), istoric, om politic, membru titular al Academiei Române (din 1928).
Biografie
Silviu Dragomir s-a născut în localitatea Gurasada, din judeţul Hunedoara, unde tatăl său era notar comunal. A fost elev al Liceului românesc din Blaj între anii 1897-1903 şi al liceului sârbesc din Novisad, din dorinţa de a studia limbile slavice, între 1903-1905. În 1909 a absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi, în anul 1906 obţinând doctoratul. A continuat apoi studiile în domeniul istoriei la Universitatea din Viena între anii 1909-1911 şi la cea din Moscova între 1910-1911. Din această perioadă datează primele sale investigaţii în arhivele din Viena, Karlowitz şi Belgrad.
A revenit în Transilvania în anul 1911 şi a ocupat postul de profesor de istorie bisericească la Seminarul „Andreian” din Sibiu până în anul 1919 când a devenit profesor de istoria popoarelor din sud-estul Europei la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Cluj.
A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 ca secretar al acesteia, fiind ales membru al Marelui Sfat Naţional Român.
Ulterior anului 1918 a activat în cadrul mai multor partide: Partidul Naţional Român, Partidul Poporului, Partidul Naţional Agrar şi Partidul Naţional Creştin.
A înfiinţat în anul 1934 revista „Revue de Transylvanie”.
În guvernul prezidat de Octavian Goga (28 decembrie 1937 - 10 februarie 1938), Dragomir a fost numit ministru secretar de stat, iar în perioada regimului autoritar instaurat de Carol al II-lea, Dragomir a îndeplinit funcţia de ministru de stat pentru minorităţi (1 februarie 1939 - 4 iulie 1940). La 20 ianuarie 1939 a fost numit secretar general al Frontului Renaşterii Naţionale.
La Consiliul de Coroană din 30 august 1940 a fost printre puţinii care s-au opus cedării fără rezistenţă în faţa Dictatului de la Viena.
În anii 1944-1945 Silviu Dragomir şi-a continuat activitatea didactică şi ştiinţifică la Universitatea „Ferdinand I” din Cluj.
A intrat în atenţia autorităţilor comuniste în timpul grevelor studenţeşti din Cluj din anul 1946. După data de 10 mai 1946 au început la Cluj o serie de manifestaţii studenţeşti, ca urmare a aflării veştii că Aliaţii au decis anularea Dictatului de la Viena. Studenţii au manifestat împotriva iredentismului maghiar, dar şi împotriva noilor autorităţi supuse Moscovei. Pe 28 mai 1946, poliţia nu a mai putut face faţă studenţilor manifestanţi, astfel că a adus muncitorii de la fabrica Dermata, majoritatea maghiari comunişti, care au devastat timp de două ore căminul studenţesc "Avram Iancu". Numai intervenţia armatei sovietice a liniştit situaţia, poliţia din Cluj neintervenind. În zilele de 29 şi 30 mai evenimentele au continuat, fiind arestaţi mulţi studenţi şi numai şapte maghiari. În acest context, la 1 iunie 1946, studenţii au declanşat greva generală. Ei cereau eliberarea colegilor arestaţi, care între timp fuseseră transferaţi la Bucureşti.
La 6 iunie 1946, ministrul de Interne, Teohari Georgescu, a sosit la Cluj pentru a vorbi cu profesorii Universităţii. Silviu Dragomir i-a explicat acestuia ce s-a întâmplat, a cerut arestarea muncitorilor vinovaţi de distrugerea căminului studenţesc şi a solicitat eliberarea studenţilor arestaţi. La 8 iunie a mers la Cluj şi ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, care a cerut profesorilor să nu îi sprijine pe studenţii grevişti. Silviu Dragomir a cerut din nou pedepsirea vinovaţilor şi eliberarea studenţilor, ceea ce i-a adus simpatia celor din urmă.
După încheierea grevei studenţeşti la 16 iunie 1946, prin plecarea forţată acasă a studenţilor ca urmare a închiderii căminelor de către poliţie, la 6 iulie 1946 Direcţia Generală de Siguranţă a cerut informaţii despre profesorii care vorbiseră în timpul evenimentelor cu cei doi miniştri. Din acest moment, Silviu Dragomir s-a aflat permanent în atenţia autorităţilor.
În 1947 a deţinut conducerea Seminarului de Studii Sud-Est Europene, după luna septembrie a acestui an fiind pensionat forţat de autorităţile comuniste.
În anul 1948, odată cu transformarea Academiei Române în Academia R.P.R, Silviu Dragomir a fost eliminat din acest for ştiinţific. A fost arestat de autorităţile comuniste în acelaşi an, fiind judecat în procesul privind Banca Agrară din Cluj, ce aparţinuse P.N.Ţ. şi unde Silviu Dragomir fusese membru în consiliul de administraţie. A fost închis iniţial în penintenciarul din Caransebeş, iar luna mai a anului 1950 a fost închis în penitenciarul Sighet. Pedeapsa i-a fost majorată cu şaizeci de luni, fiind acuzat că a fost ministru în guvernele "burghezo-moşiereşti", fiind eliberat din închisoare în anul 1955. Pedeapsa primită ca fost ministru s-a dat fără ca Silviu Dragomir să fi fost vreodată judecat legal pentru acuzaţiile aduse. Soţia sa a fost de asemenea condamnată la închisoare.
După eliberarea din închisoare a fost lipsit de pensie şi de locuinţa sa, care fusese naţionalizată. A reuşit să obţină totuşi un apartament în clădirea Institutului de Istorie a Academiei din Cluj, iar din 1957 şi-a recăpătat pensia.
În perioada 1957-1962 a fost conducătorul unui colectiv în cadrul Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj.
După eliberarea din închisoarea comunistă a fost urmărit permanent de Securitate, trăind într-o izolare aproape totală, pentru că şi-a dat seama că mulţi dintre cei care îi căutau prezenţa puteau fi informatori ai poliţiei politice comuniste.
A murit la Bucureşti, la 23 februarie 1962, fiind înmormântat la Cluj la 27 februarie.
Opera
- Vlahii din Serbia în sec. XII-XV (1922)
- Vlahii şi morlacii. Studiu din istoria românismului balcanic (1924)
- Studii şi documente privitoare la revoluţia românilor din Transilvania în anii 1848 - 1849 4 volume, (1944 - 1946)
- Originea coloniilor române din Istria (1924)
- Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu (1959)
- Documente noi privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Sibiul în sec. XV-XVI, 1926-1927
- Istoria desrobirii religioase a românilor din Ardeal în sec. XVIII, 2 vol., (1929-1930)
- The Ethnical Minorities in Transylvania (1927)
- Les Roumains de Transylvanie à la veille du mouvement de résurrection nationale (1938)
- La Transylvanie avant et après l'arbitrage de Vienne (1943)
- Vingt-cinq ans après la réunion de la Transylvanie à la Roumanie (1943)
- Avram Iancu (1924)
- Ion Buteanu, prefectul Zarandului în anii 1848-1849 (1928)
- Nicolae Bălcescu în Ardeal (1930)
- Andrei Şaguna et Joseph Rajacič (1943)
- Studii privind istoria Revoluţiei române de la 1848 (a apărut postum în 1989)
Bibliografie
- Pleşa, Liviu - Dosarul de Securitate ai istoricului Silviu Dragomir, Annales Universitatis Apulensis. Series Historica, tom 9/I, 2005
- Rusu, Dorina N. - Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967
- Academia Republicii Populare Române - Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
