Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Plan din 1872 al aşezării

Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, întemeiată în jurul anilor 106 - 110, a fost capitala Daciei romane, amplasată în Ţara Haţegului, la Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara. Este o aşezare distinctă de Sarmizegetusa Regia, cetatea de scaun a lui Decebal. Numele de "Sarmizegetusa" i-a fost adăugat de împăratul Hadrian în 118, pentru a simboliza că noua colonie romană prelua simbolic şi de drept, locul vechii capitale a statului dac. La apogeul puterii sale, Ulpia Traiana avea circa 25.000 - 30.000 de locuitori, număr destul de mare pentru acea vreme. În anul 168 d.Hr a predat titlul de capitală municipiului Apulum, care depăşise ca importanţă vechea capitală.

Iniţial s-a numit Colonia Dacica, întrucât era atunci singurul oraş din noua provincie. Cu timpul numele său s-a încărcat de epitete. Spre sfârşitul secolului 3 i s-a adăugat şi numele de Metropolis. A fost fondată printr-o veritabilă colonizare cu cetăţeni romani şi a primit de la început rangul de „colonia”, cel mai înalt rang urban din imperiu. Locuitori săi erau în cea mai mare măsură colonişti romani aduşi din provinciile occidentale (Dalmaţia şi Pannonia) sau cetăţeni romani veniţi direct din Italia. Numărul traco-geţilor, ilirilor, celţilor, era mult mai mic, datorită romanizării.

Dacă la început Ulpia Traiana a fost doar o tabără militară, ea şi-a pierdut rapid rolul militar şi a căpătat un puternic rol economic şi politic. Din punct de vedere al industriei, avea mai mult importanţă locală, produsele fabricate aici erau desfăcute pe piaţa locală, în Dacia şi mai puţin în exterior. În cadrul imperiului juca deci un rol economic limitat, în schimb era un centru comercial important, unde se desfăceau mărfurile cele mai variate provenite de pe întreg teritoriul Imperiului. La Ulpia Traiana activau numeroşi negustori dar şi meşteşugari, grupaţi în colegii profesionale specifice: lemnari, dulgheri, zidari, olari, etc. Pietrarii prelucrau marmura de la cariera din Bacova şi în jurul acestei activităţi se dezvoltaseră ateliere de sculptură. Probabil că se formase şi o „şcoală de pictură” specifică, cu un stil propriu. Acelaşi lucru se întâmpla şi cu prelucrarea bronzului. Producţia de ceramică era de asemenea dezvoltată, cu aceeaşi rezervă, că produsele ceramice erau destinate pieţei interne. Erau produse de la opaiţe până la ţigle, cărămizi sau ţevi. În urma săpăturilor arheologice a fost descoperit şi un atelier de sticlărie, însă această activitate era mai puţin dezvoltată. Foarte probabil la Ulpia Traiana funcţiona tot ansamblul de meserii necesare susţinerii unei vieţi urban de acel tip: argintari, cojocari, croitori, cizmari, zidari, brutari, bărbieri etc. O bună parte din aprovizionarea cu alimente se făcea de către mari ferme producătoare de cereale (villae rusticae), esenţiale în cadrul economiei romane şi care erau răspândite pe tot territorium-ul oraşului. Ruinele acestor ferme se găsesc şi astăzi în numeroase locaţii din apropiere (Bălţari, Chitid, Cinciş-Cerna, Sântămaria-Orlea, Strei etc.)

Bibliografie

• Daicoviciu, Hadrian, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, Editura Sport-Turism, Bucureşti 1984

Vedeţi şi

• Index:Localităţi din Dacia