Bătălia de la Şerpăteşti (23 ianuarie 1595)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Bătălia de la Şerpăteşti (23 ianuarie 1595), între oastea munteană şi cea otomano-tătară.

După înfrângerile suferite de tătari la Putineiu (14 ianuarie 1595) şi Stăneşti (16 ianuarie 1595), hanul Ghazi Ghirai II (1588 – 1597) face joncţiune cu trupele otomane conduse de Mehmed Sokollüzâde, aga ienicerilor, şi beylerbey-ii Mustafa paşa şi Aydın Hasan paşa. În tabăra otomană se afla şi un pretendent la tronul muntean, un anume Bogdan, fiul lui Iancu Sasul (1579 – 1582). Trupele muntene şi un detaşament trimis de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 99, 1601 – 1602), se aflau în tabăra de la Hulubeşti, pe apa Neajlovului (lângă Călugăreni). Oastea otomano-tătară era cantonată în apropiere, la Şerpăteşti (judeţul Ilfov).

Mihai Viteazul (1593 – 1601) trece la ofensivă, „numaidecât trimise oşti asupra lor cu banul Manta, şi noaptea, fără veste-i lovi, de i-au tăiat” (Letopiseţul cantacuzinesc). Muntenii atacă fulgerător tabăra duşmană în noaptea de 23 ianuarie 1595, într-o formă asemănătoare incursiunii nocturne iniţiată de Vlad Ţepeş (1456 – 1462, 1476) lângă Târgovişte. Hanul, abia scăpat cu viaţă, lasă prada şi fuge spre Silistra. Otomanii se retrag spre Rusciuk unde, urmăriţi de oastea lui Mihai, suferă o grea înfrângere.

Bătălia a avut un larg ecou, cronicarul ungur Szamosközy relata: „La Şerpăteşti, înainte de răsăritul soarelui, în iarna aceea cumplită, îi nimici, în vremea cât ar fierbe un ou, de n-a scăpat niciunul…Au pierit acolo nepotul hanului tătăresc şi imbrohorul; multe bogăţii au luat atunci, căci numai bogăţiile hanului tătăresc erau încărcate pe şase cai albi”. Oastea munteană continuă să atace detaşamentele otomane la Rusciuk şi Brăila, pregătindu-se pentru marea confruntare ce se apropia.

Bibliografie orientativă

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011