Bătălia de la Dunăre - Zimnicea (335 î.Hr.)

Bătălia de la Dunăre [Zimnicea] (335 î.Hr.). Expediţie iniţiată de Alexandru cel Mare (356 – 323 î.Hr.), regele Macedoniei, la nordul Dunării.

Alexandru a pornit în primăvara anului 335 î.Hr. în fruntea unei armate de 30 000 de soldaţi, pentru a-i supune pe tribali, illyri şi geţi. După supunerea tracilor, macedonenii i-au atacat pe tribali. O parte dintre aceştia, în frunte cu regele Syrmos, s-a retras pe o insulă sau un ostrov al Dunării. Ajuns aici, Alexandru era aşteptat de „corăbii de război sosite de la Byzantion prin Pontul Euxin şi pe fluviu” (Arrian), probabil în zona cuprinsă între gurile Jiului şi Vedei sau lângă Zimnicea (unde s-au descoperit urmele unei fortificaţii şi un mormânt princiar).

Geţii, aflaţi pe malul stâng al Dunării, dispuneau, conform afirmaţiilor lui Arrian, de 10 000 pedeştri şi 4 000 de călăreţi, pregătiţi pentru a-i ajuta pe aliaţii lor tribali. Pentru a crea elementul surpriză, regele macedonean a trecut fluviul noaptea, pe mai multe luntre de lemn, cu 1 500 de călăreţi şi 4 000 de pedestraşi, astfel că, geţii „rămăseseră uimiţi de îndrăzneala cu care [oastea lui Alexandru] într-o singură noapte trecuse atât de uşor cel mai mare dintre fluvii, Istrul, fără să facă pod la locul de trecere” (Ibidem).

Aflată în inferioritate numerică, armata macedoneană, odată ajunsă la nord de Dunăre, a fost organizată într-o falangă pătrată, pentru a se putea apăra împotriva atacurilor venite din orice direcţie. Falanga condusă de Nicanor, avea rolul de a deschide calea cavaleriei comandată de rege. Atacul fulgerător i-a obligat pe geţi să se retragă, mai întâi într-o cetate, apoi, pentru că „oraşul nu era bine întărit” (Ibidem), într-o zonă ascunsă. Macedonenii au ars cetatea, distrugând-o „până la temelie” (Ibidem).

Tactica adoptată de geţi – folosirea capcanelor, evacuarea populaţiei civile, hărţuirea duşmanului, schimbarea unor cursuri de apă, retragerea în locuri stabilite dinainte –, l-au obligat pe Alexandru să renunţe la ideea pătrunderii în ţinuturile geţilor şi să se retragă la sud de Dunăre, în cursul aceleiaşi zile, fără nici o pierdere, după cum relatează acelaşi Arrian.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011