Bătălia de la Iaşi (13 noiembrie 1594)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Răscoala antiotomană de la Iaşi (13 noiembrie 1594). Uciderea negustorilor şi gărzilor otomane de către domnul Moldovei, Aron Tiranul (1591 – 1595).

Conducătorii Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei, au trecut de partea Ligii Creştine (alianţă antiotomană coordonată de Imperiul Habsburgic) şi au hotărât declanşarea comună şi simultană a răscoalei împotriva stăpânirii otomane.

Astfel, la 16 august 1594, domnul Moldovei semnează cu trimisul imperial Giovanni di Marini Poli un tratat de alianţă, prin care împăratul Rudolf II (1576 – 1612) accepta Moldova ca membră a confederaţiei Imperiului german, apoi recunoaşte suzeranitatea principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602).

În aceeaşi zi în care Mihai Viteazul (1593 – 1601), domnul Ţării Româneşti, ucide creditorii şi oştenii otomani la Bucureşti, la Iaşi, Aron Tiranul dispune decapitarea ceauşului care-i adusese vestea mazilirii de către sultan şi uciderea creditorilor şi negustorilor otomani prezenţi în capitală şi în restul Moldovei. Imediat, porunceşte ridicarea ţării şi cere cazacilor să-l ajute în lupta antiotomană, aducându-le la cunoştinţă că a trecut în tabăra creştină.

Oastea moldoveană (14 000 de oameni), pusă sub comanda hatmanului Ştefan Răzvan, ajutată de cazaci, porneşte ofensiva împotriva garnizoanelor otomane din cetăţile Tighina (Bender), Chilia, Cetatea Albă şi Ismail şi, prin incursiuni în nordul Dobrogei, ajunge până la Marea Neagră.

Acţiunea, privită de sultan ca un act de trădare, duce la înlocuirea lui Aron cu fostul domn muntean, Ştefan Surdul (1591 – 1592).

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011