Bătălia de la Rahova

Bătălia de la Rahova Parte din: Războiul pentru Independenţa României
Armatele româno-ruse	Comandant: Colonel Gheorghe Slăniceanu; Generalul rus Bogdan Theophil von Meyendorff Forţe: 6 batalioane de dorobanţi, 10 escadroane călăraşi, 22 tunuri, toate româneşti. Detaşamentul mixt româno-rus: 7 escadroane roşiori, 1 batalion dorobanţi, o baterie artilerie călăreaţă (româneşti), 4 escadroane ulani, o baterie artilerie călăreaţă (ruseşti); Regimentul 8 călăraşi, Regimentul 2 călăraşi, artileria din Bechet, 1 detaşament de 500 de dorobanţi (toate româneşti) Pierderi: Neprecizate	7/19 noiembrie – 9/21 noiembrie 1877 Rahova, Bulgaria	Forţe: 3.000 infanterie, artilerie Pierderi: peste 600	Armata otomană
Rezultat: Victorie tactică a forţelor române

Bătălia de la Rahova (Bulgaria, 7/19 – 9/21 noiembrie 1877), a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României. În lupte au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea supunerii garnizoanei otomane de la Rahova.

Eforturile de război aliate pentru cucerirea Plevnei erau primejduite de prezenţa unei puternice concentrări de forţe turceşti la Rahova. Perspectiva ca aceste detaşamente să sprijine logistic rezistenţa lui Osman paşa la Plevna i-a determinat pe marele duce Nicolae, comandantul frontului rus, şi pe domnitorul Carol I (1866 – 1914) să hotărască ocuparea Rahovei. Informaţiile deţinute de generalul rus Krîlov în urma unor misiuni de recunoaştere indicau faptul că cetatea dispunea de trei redute, c. 3 000 de soldaţi şi patru piese de artilerie Krupp. Participarea armatei române a fost destul de însemnată, cei c. 5 000 de soldaţi români, aflaţi sub comanda colonelului George Slăniceanu, în majoritate dorobanţi, urmau să acţioneze alături de confraţii lor aflaţi sub steagul generalului maior rus Meyendorff (c. 600).

La 17/29 octombrie 1877 un corp de oaste român sub comanda maiorului Constantin Ene a obţinut o victorie la Vidin, reduta care apăra Rahova dinspre miazăzi. Strategia folosită de unul dintre cei mai competenţi ofiţeri români ai momentului a presupus un atac combinat al cavaleriei, infanteriei şi artileriei. Luarea redutei a deschis drumul către Rahova. Atacul româno-rus asupra garnizoanei otomane de la Rahova beneficia de susţinerea logistică a bateriilor de artilerie de la Bechet, care au facilitat transferul trupelor române de dorobanţi spre linia frontului, împiedicând, în acelaşi timp, acţiunea ostilă a navei turceşti „Podgoriţa”, ancorată în spatele ostroavelor Ciftele. De altfel, monitorul otoman a fost scufundat ca urmare a acţiunii artileriştilor români, îndrumaţi de maior Maican Dumitrescu. Deprins cu acţiuni specifice ale flotilelor fluviale, maiorul, care avea studii de specialitate absolvite la Brest, a reuşit să se furişeze după lăsarea întunericului pe unul dintre ostroavele grupului Ciftele, stabilind cu exactitate poziţia navei „Podgoriţa”, pentru ca ulterior, telegrafic, să facă cunoscute toate aceste informaţii tunarilor. Grupul de luptă sub comanda colonelului George Slăniceanu a ajuns la Selanovcea (6 km de Rahova) în ajunul declanşării conflictului, fiind urmat de trupele colonelului Creţeanu şi cele ale generalului maior Mayendorff.

Dislocarea corpului său de armată în teatru de operaţiuni presupunea aşezarea infanteriei în centru, flancată de cavalerie şi susţinută din spate de artilerie (22 tunuri). Comandantul, maior Dimitrie Giurescu, din Batalionul 1, Regimentul 4 dorobanţi "Argeş", deschidea atacul asupra uneia dintre redutele secundare, în fruntea Batalionului Muscel, Regimentul 4 dorobanţi "Argeş", sprijinit de canonada tunurilor de sub comanda colonelului Slăniceanu. După mai bine de o oră, sublocotenentul Spiroiu arbora steagul românesc pe parapetul redutei. Acţiunea se repetă, Batalionului Muscel revenindu-i onoarea de a suna atacul asupra redutei principale. În iureşul confruntării, maiorul Dimitrie Giurescu şi-a pierdut viaţa, însă efortul ofiţerilor români nu a fost zadarnic. Bilanţul primei zile era încurajator, complexul sistem de redute al cetăţii Rahova fusese iremediabil avariat, iar trupele române exercitau un control de la distanţă asupra redutei principale. În ziua următoare, s-a trecut la misiuni de recunoaştere în teatrul de operaţiuni şi la evaluarea condiţiei precare a oştilor adverse. Comandantul otoman din dispozitiv decidea, în noaptea de 8/20 – 9/21 noiembrie 1877, părăsirea poziţiilor din interiorul redutelor, sub acoperirea unor salve de artilerie. Cca 2 000 de ostaşi otomani urmau să se îndrepte către Ogosta.

Diversiunea de la podul Hârleţ avea drept miză distragerea atenţiei trupelor aliate de la adevăratele planuri ale miralaiului (colonelului) de la Rahova. Convoiul otoman în retragere a fost atacat prin surprindere de batalionul 1 Mehedinţi, sub comanda căpitanului Constantin Merişescu şi obligat să reia lupta. Intervenţia generalului maior Meyendorff şi abilităţile logistice ale colonelului Creţulescu au contribuit la demontarea planurilor otomane de retragere, astfel încât, în dimineaţa zilei de 9/21 noiembrie 1877, lupta pentru ocuparea Rahovei se va sfârşi cu victoria trupelor române.

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011
• coord.: Carp, Cornel, col. (rez.) dr.; Florea, Petrişor, lt.-col. dr.; Manea, Vasilica; Ţucă, Cornel, dr. - Istoricul Regimentului 4 Argeş 1877-1946, Primăria Municipiului Piteşti, Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti