Bătălia din Dacia (87)

Bătălia de la Tapae
Oastea dacă	Comandant: Decebal Forţe: Necunoscută Pierderi: Neprecizate	anul 87	Comandant: Cornelius Fuscus Forţe: 30.000 Pierderi: Neprecizate	Armata romană
Rezultat: Victorie a forţelor dace

Bătălia de la Tapae (87) a fost o confruntare iniţiată pentru supunerea dacilor, conduşi de regele Diurpaneus (Decebal), de către romanii conduşi de generalul Cornelius Fuscus. Atacurile din iarna 85 – 86 asupra castrelor romane de la sud de Dunăre, iniţiate de către regele Duras, aliat cu bastarni şi sarmaţi, şi soldate cu moartea guvernatorului Moesiei, Caius Oppius Sabinus, au atras mânia împăratului Domitianus (81 – 96), care a dispus pedepsirea Daciei, deoarece „erau puse în cumpănă taberele întărite ale legiunilor şi însăşi stăpânirea” romană (Tacitus).

Domitianus însuşi a venit în zonă, stabilindu-şi cartierul general la Naissus [Niš, Serbia]: „Domitianus a plecat cu toate forţele sale în Illyricum şi încredinţând conducerea aproape întregii armate generalului său Fuscus şi câtorva bărbaţi aleşi, i-a obligat să treacă peste Dunăre împotriva armatei lui Diurpaneus, pe un pod de corăbii legate între ele” (Iordanes).

Trupele romane conduse de prefectul pretoriului, Cornelius Fuscus, şi de cei doi guvernatori ai Moesiei (provincie divizată de împărat în 86), Lucius Funisulanus Vettonianus şi Marcus Cornelius Nigrinus Curiatius Maternus, trec Dunărea prin dreptul localităţii Orlea (unde s-au descoperit urmele unui pod roman) sau pe un pod de vase instalat în zonele Drobeta sau Oescus. Armata romană, compusă din legiunile I Italica, IV Flavia Felix, V Alaudae, V Macedonica, VII Claudia şi trupe auxiliare, număra peste 30.000 soldaţi. În faţa pericolului, Duras a renunţat la tron în favoarea lui Decebal (87).

Noul rege a încercat să amelioreze situaţia conflictuală prin trimiterea unei solii, prin care cerea încheierea unui tratat de pace. Răspunsul nefavorabil l-a îndemnat să trimită o alta, prin care-i batjocorea pe romani. Decebal a adoptat tactica atragerii soldaţilor romani într-o zonă care să nu permită desfăşurarea unei oştiri numeroase, aşteptându-i într-un defileu, la Tapae (Porţile de Fier ale Transilvaniei).

Factorul surpriză a determinat victoria dacilor şi dezastrul armatei romane: legiunea V Alaudae a fost distrusă în totalitate şi comandantul Cornelius Fuscus ucis: „Atunci goţii [dacii], care n-au fost luaţi pe neaşteptate, au pus mâna pe arme şi chiar la prima ciocnire au învins pe romani, omorând şi pe comandantul acestora Fuscus şi au jefuit bogăţiile din lagărul soldaţilor” (Iordanes).

Succesul obţinut de Decebal s-a soldat cu capturarea multor prizonieri, arme, echipamente şi maşini de război. Consecinţa majoră a luptei a fost distrugerea mitului invincibilităţii armatelor romane şi apariţia la Roma a unui curent care milita pentru distrugerea Daciei. Conştient de superioritatea sistemului militar roman, regele dac a început pregătirile pentru un eventual atac, construind un sistem defensiv puternic şi atrăgând meşteri şi soldaţi din Imperiul Roman.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti 2011