Bătălia pentru Moldova (iulie – noiembrie 1538)

Bătălia pentru Moldova (iulie – noiembrie 1538), iniţiată de sultanul Süleyman Kanunı (1520 – 1566) împotriva Moldovei pentru înlocuirea lui Petru Rareş (1527 – 1538, 1541 – 1546).

Hotărârea sultanului a fost generată de conflictul pe care domnul Moldovei îl avea cu Polonia, de iniţierea tratativelor cu austriecii şi, bineînţeles, de refuzul plăţii tributului. Într-o primă fază, Süleyman trimite o scrisoare regelui polon, Sigismund I (1506 – 1548), pe care îl asigură că dezaprobă acţiunea vasalului său şi-i cere să renunţe la acţiunile întreprinse împotriva Poloniei.

După încheierea conflictului cu Persia, sultanul, abia sosit la Adrianopol (17 iulie 1538), a decretat Gazây-i Kara Boğdan („Războiul sfânt pentru Moldova”). Cunoscând forţa domnului moldovean, el a strâns o mare armată, sursele otomane apreciind-o la 200.000 de oameni (150.000 otomani şi 50.000 tătari), evident exagerată.

În timp ce la 21 august 1538 otomanii trec Dunărea pe la Isaccea-Obluciţa, tătarii vin dinspre răsărit şi polonii pătrund dinspre nord, asediind Hotinul, astfel încât „la mijloc să sbătea voievodul Moldovei. Şi de peste tot nu se putea gândi la vreun ajutor” (Cronicile slavo-române). Rareş se îndreaptă mai întâi spre poloni, cu care începe tratativele, la Hotin (28 – 31 august 1538). Tratatul încheiat prevede renunţarea pentru totdeauna la Pocuţia şi eliberarea prizonierilor, nu însă şi ajutor militar împotriva otomanilor.

Avangarda tătară este oprită la trecerea Prutului (sfârşitul lui august – începutul lui septembrie), la Ştefăneşti. Sultanul face joncţiunea cu tătarii hanului Sahib Ghirai (1532 – 1551), lângă târgul Iaşilor (9 septembrie ), şi porneşte spre Suceava.

Confruntat cu atâtea probleme în acelaşi timp, aflând că „ţara să vorovéşte să-l părăsească” (boierii Găneşti şi Arbureşti, în frunte cu Mihu portarul Sucevei, trecuseră de partea otomanilor), Rareş alege „să ajungă la Ianoşu craiul ungurescu” (Grigore Ureche), sperând la un ajutor militar. Părăsit în faţa primejdiei, domnul „a plecat cu puţini, cu faţa udată de lacrimi, lăsând în urmă neorânduielile, la 14 septembrie” (Cronicile slavo-române).

La 15 septembrie 1538, sultanul intră în Suceava, dispune urmărirea domnului fugar şi convocarea Sfatului Domnesc, pentru a i se aduce la cunoştinţă noile reglementări. În urma acestei expediţii, Moldova a fost supusă şi Rareş înlocuit cu Ştefan Lăcustă (1538 – 1540), fiind prima dată când un domn al Moldovei este numit direct de sultan, iar condiţiile păcii sunt cuprinse într-o diplomă a sultanului, nu într-un tratat bilateral. Teritoriile din sud-estul ţării, cu Tighina, au fost incluse în Imperiul Otoman, în 1538 teritoriul dintre Prut şi Nistru este ocupat, iar Bugeacul colonizat cu tătari. Din acest moment, sultanul hotărăşte instalarea la Suceava a unei trupe formate din 500 de ieniceri, menită a-l supraveghea pe domn.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011