Cenei

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Cenei

Comuna Cenei
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Colaj Cenei.jpg
Atestare 1221
Populaţie 2.013 locuitori
Cod poştal 307100

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Cenei este un sat în judeţul Timiş, centru administrativ al comunei cu acelaşi nume. Are o populaţie de 2.013 locuitori (2002).

Localizare

Se situează în vestul judeţului Timiş, pe malul drept al râului Bega Veche, aproape de graniţa cu Serbia. Distanţa faţă de oraşele de referinţă este de circa 28 km faţă de municipiul Timişoara şi 23 km faţă de oraşul Jimbolia. Cenei este traversat de drumul naţional DN59B şi de calea ferată Cărpiniş-Ionel, cu staţie CFR proprie. Se învecinează la nord-vest cu satul Checea, la nord Cărpiniş (8 km), la nord-est Bobda (3 km), la sud Uivar (7 km).

Istorie

Cenei este una dintre cele mai vechi aşezări din Banat, atestată documentar la 1221 ca proprietate a protopopiatului de la Itabej, azi în Banatul sârbesc. La 1330 aparţinea de cetatea Sărad. La 20 august 1696, pe hotarul comunei are loc bătălia între armatele turceşti şi cele austriece.

Locuitorii de baştină au fost români şi sârbi, iar colonizările habsburgice au atins Cenei-ul mult mai târziu faţă de alte localităţi din împrejurimi, în 1820. Atunci au fost aduşi colonişti croaţi. După 1848 au început să vină şi coloniştii germani (şvabi). Populaţia maghiară nu s-a stabilit aici în valuri de colonişti, ci gradual, pe o perioadă lungă de timp. Localitatea de azi s-a format din unirea Ceneiului sârbesc cu Ceneiul croat.

Populaţia

La recensământul din 2002, satul Cenei avea 2.013 locuitori, dintre care 1.096 români, 530 sârbi, 288 maghiari, 56 germani, 20 romi, 17 croaţi şi 6 de alte naţionalităţi.

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]