Eugen Mihăescu (scriitor)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Eugen Mihăescu
Eugen Mihaescu (scriitor).jpg
Naţionalitate român
Născut 16 iunie 1952, Soldăneşti, Botoşani
Ocupaţie jurnalist, prozator

Eugen Mihăescu (n. 16 iunie 1952, Şoldăneşti, judeţul Botoşani) este un sociolog, jurnalist, scriitor şi editor român.[1] În anii '80 este redactor al ziarului „Scînteia tineretului”. De asemenea, este fondatorul ziarului „Tineretul liber”, al agenţiei de presă A. M. Press,[2][3] al Editurii Călin,[4] precum şi al revistei „Şcoli şi examene”.

Biografie

Eugen Mihăescu s-a născut în satul Şoldăneşti, din judeţul Botoşani, la data de 16 iunie 1952. Studiile elementare le-a făcut în satul natal, iar pe cele liceale la Botoşani. Studiază la Liceul „Mihai Eminescu” din Botoşani, după care urmează cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, obţinând licenţa în Sociologie, 1976.[5] Absolvă facultatea cu o lucrare despre receptarea presei scrise.

Activitatea profesională

Debutează în publicistică la revista „Viaţa studenţească”. Debutul literar este girat de scriitorul Mircea Sântimbreanu. Încă din studenţie este un apropiat al revistelor „Amfiteatru”, „Lucreafărul” şi „România literară”. Preocupat de universul ţărănesc, se consideră un continuator al tradiţiilor literare româneşti în acest domeniu. Timp de mai mulţi ani lucrează ca sociolog de întreprindere. S-a afirmat şi ca un inspirat jurnalist de turism şi a fost, mai mulţi ani, membru al „Federaţiei Internaţionale a Tinerilor Jurnalişti de Turism”, cu sediul la Bruxelles. De asemenea, s-a numărat printre iniţiatorii şi organizatorii spectacolelor intitulate „Serbările Scânteii Tineretului”. Pe parcursul anilor '80 este redactor la ziarului „Scînteia tineretului”, organizator al serbărilor „Scînteia tineretului” dar şi conducător al taberelor şi turneelor cenaclului „Suplimentului Literar-Artistic al Scînteii tineretului”. Membru al conducerii „Suplimentului Literar-Artistic al Scînteii tineretului”, al revistei Flacăra şi al ziarului „Dreptatea”. Ca jurnalist la „Dreptatea” a scris zilnic despre fenomenul Piaţa Universităţii. Din anul 1993 îşi desfăşoară activitatea ca editor şi manager de editură (Editura Călin).

Activitatea literară

Proza lui Eugen Mihăescu, inspirată din noua viaţă a satului, se dovedeşte receptivă la soluţionarea problemelor de ordin sociologic, iar romanul „Ţăranii de platină” poate fi considerat una dintre cele mai interesante cărţi , pe această temă, mai ales prin faptul că materia văzută realist îşi află rezolvarea în consonanţă cu necesităţile unei construcţii estetice.[6]

Cărţile sale au atras atenţia unor personalităţi ale culturii române, printre acestea numărându-se: Valeriu Râpeanu,[7] Dinu Săraru, Mircea Sântimbreanu, Sânziana Pop, Nicolae Velea, Laurenţiu Ulici, Lucian Avramescu, Mircea Florin Şandru, George Pruteanu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.[8][9][10]

Opere

Debutează în literatură în anul 1977, cu volumul de proză scurtă „Noaptea după ploaie”.[11] Publica romanele „Ţăranii de platină” (1984), „Trei zile uimitoare” (1987)[12], „Şi câinele râde” (1990)[13] - roman cuprinzător în care se încearcă, utilizându-se tehnici literare moderne, o altfel de investigaţie în lumea ţărănească unde disoluţia pare a fi, pe moment, completă. De asemenea, Eugen Mihăescu este autorul a două cărţi de publicistică „Între solstiţii şi echinocţii” (1981) şi „Numele tău, Ioane” (1985). După 1990 publică mai multe cărţi în editura proprie, dar nu neaparat cu pretenţii literare, ci mai degrabă documentaristice: Codul bunelor maniere, Marele zodiac al iubirii, Carte românească de vise, Enciclopedia sfaturilor utile, Afrodiziace naturiste.

Trei zile uimitoare

Scris dintr-o singură suflare, romanul „Trei zile uimitoare” are, în fond, un pretext reportericesc. E urmărită, pas cu pas, pe parcursul a trei zile, existenţa/experienţa unui personaj, inginer, proaspat absolvent de facultate. Câteva observaţii se impun: cele trei zile „uimitoare”, nu sunt alese la voia întâmplării. Selectarea lor intra la calculul foarte precis al romancierului. Astfel, sunt zile de trecere, de radicală schimbare a condiţiei protagonistului (profesională, etică, morala şi, de ce nu, umană). Discursul romanesc are (instituind totodată, o anume convenţie) alură de colaj: crâmpeie de meditaţie nedisimulată, „serioasă”, autentic tensionată, se amestecă, după o regulă a imprevizibilului, cu versuri mai mult sau mai puţin cunoscute (inventate), cu fragmente din texte de muzică rock, cu decupare din/de personaje celebre, etc., totul, subordonat inerţiei funcţionării limbajului interior.[14]

Dincolo de modelele livreşti, în parte, uşor detectabile, construcţia romanului nu e nici simplă, dar nici excesiv, sofisticată. Fiindcă, în ultimă instantă - şi, în acest punct, ne întoarcem la dimensiune simbolică a cărţii -, ea rămâne fidelă premiselor; e vorba de primele zile din destinul de „producător” al tânărului inginer Vasile Ionescu.[14]

Ţăranii de platină

După o carte de proză scurtă (Noaptea după ploaie) şi una de reportaje (Între solstiţii şi echinocţii), Eugen Mihăescu ne oferă primul său roman, „Ţăranii de platină” al cărui titlu trimite spre artificialitatea ţărănului care se îndepărtează de sat pentru a răspunde tentaţiei vieţii de la oraş. Se simte în această carte experienţa reporterului care a dobândit de-a lungul anilor o bună cunoaştere a oamenilor, a preocupărilor acestora, văzute în contextul noilor relaţii determinate de accelerarea dezvoltării industriale. Firul epic al romanului este simplu: o echipă de zilieri colindă oraşele în căutare de lucru, lăsându-şi nevestele acasă să desfăşoare, cum pot, munca agricolă. Autorul posedă tehnica unei bune scrieri, aşa încât, dacă în prima parte a romanului, folosindu-se de experienţa povestirilor publicate anterior, conturează un personaj colectiv, caracterizat de un limbaj sugubăţ, în cea de-a doua, când se apleacă mai mult asupra gândurilor pe care le au eroii săi, observându-le reacţiile şi trăirile în diferite situaţii, reuşeşte să scoată la iveală pagini solide, capabile să susţină o arhitectură interesantă, durabilă.[15]

Scriitorul a decupat o bucată de lume şi ne-o arată pe toate feţele, o pune să-şi facă singură cronica din faţă, din culise, din profil. Excelent mester al dialogului, nu-n stil faulknerian, ci-n sănătoasa spiţă a lui Ion Creangă, scriitorul face o carte din dialoguri. Ţăranii lui se nasc vorbind şi mor vorbind ca-n somn, mor cu vorbele pe buze. Problemele lor de existenţă sunt mai mult de nedumerire în faţa apelor timpului. Drumul navetei lor nu-i tocmai asfaltat. E o mergere prin hârtoape. Ei pleacă din sat şi ştiu că au plecat, dimineaţa, din sat. Dar când se intorc nu mai sunt tot atât de siguri că s-au întors. Nu mai găsesc satul şi nu se mai găsesc pe ei înşişi. Este simptomatică aspiraţia unuia din tineri. Iubind această lume, el vrea să fugă din ea. Vrea să se orăşenizeze, vrea o meserie şi alege drumul şantierului. Lumea veche, arhaică, nu-l mai mulţumeşte. Motivaţia nu ne-o dă scriitorul. Ea este numai în subtext.[16]

Capitolul ultim este o metaforă de o frumuseţe unică. La două evenimente extreme, o naştere şi o moarte, navetiştii, grupul de la fermă, pleacă în crucea nopţii, cu o masina de ocazie (frigorifică) spre sat. Şoferul, glumeţ mai întâi, apoi topit de oboseală, uită butonul frigorific deschis, iar ţăranii noştri se congelează treptat, treptat. Mor? N-am zice. Parcă i-ar trece, scriitorul, prin această alchimie ciudată, într-o lume a viitorului, nemailăsându-i să piardă nimic. Treptat, treptat, sfătoşenia lor se stinge, gerul îi astupă şi ei, în fantomatica lor ambarcaţiune, călătoresc spre sat. Spre satul lor, spre un sat al viitorului? Scriitorul nu ne-o spune. Ne lasă singuri pe muchia unei întrebări s-o dezlegăm.[17][18]

Premii

  • Obţine premii pentru publicistică şi literatură de la revistele Viaţa Studenţească, Amfiteatru, Scînteia tineretului şi Luceafărul.

Referinţe

  1. ↑ Who's Who - Enciclopedia personalităţilor din România, ediţia a doua - Bucureşti, 2007, ISBN 978 3 7290 0068 1
  2. ↑ Agenţia de presă A.M. Press - Istoricul Agenţiei - accesat 24.01.09
  3. ↑ AM Press - Într-un moment în care toată lumea înfiinţa ziare, noi am înfiinţat o agenţie de ştiri. De unde AM Press? Inţialele sunt ale fondatorilor agenţiei, poetul Lucian Avramescu şi prozatorul Eugen Mihaescu. - accesat 24.01.09
  4. ↑ Editura Călin - Despre noi - accesat 29.01.09
  5. ↑ Romanian Review, Foregin Languages Press Group Romania - Prose, Eugen Mihăescu - Platinum Peasants (a novel, fragments) - Bucharest, 1986.
  6. ↑ Ion Spânu, Luceafărul, Viaţa cărţilor - Redescoperirea satului, Ţăranii de platină - Bucureşti, 12 aprilie 1986, pag. 2.
  7. ↑ „România literară” - Literatura contemporană şi noile structuri sociale, Mutaţii în roman - Valeriu Râpeanu - 11.08.1988
  8. ↑ Asociaţia Scriitorilor Bucureşti - În urma raportului Comisiei de validare, Consiliul Uniunii Scriitorilor întrunit în ziua de 18 septembrie a hotărît primirea în Uniune, la Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, a următorilor autori: secţia proză-> Eugen Mihăescu - accesat 22.01.09
  9. ↑ Ziare.com - Ion Cristoiu şi Cristian Tudor Popescu, membri ai Uniunii Scriitorilor -> USR a mai decis, la aceeaşi reuniune a Consiliului, primirea în rândul scriitorilor din România, la filiala Bucureşti, a lui Eugen Mihăescu şi Eugen Berceanu Istodor, la sectia proză, a lui Florian Hutanu la secţia poezie, precum şi a lui Ioan Dragoi, Venerus Constantin Popa şi Virgil Tanase, la secţia dramaturgie. - accesat 22.01.09
  10. ↑ Ziua.ro - Ion Cristoiu şi CTP, scriitori cu acte în regulă - accesat 22.01.09
  11. ↑ Cronică de întâmpinare - Laurenţiu Ulici la „Prima verba” în „România literară”.
  12. ↑ Editura Eminescu, 1987
  13. ↑ Editura Eminescu, 1990
  14. ↑ 14,0 14,1 Marian Odangiu - Revista Orizont, Nr. 15 (1102) 15 aprilie 1988 - „Unghiul investigării” - Cronică literară.
  15. ↑ Ion Spânu, Revista Luceafărul, Viaţa cărţilor - Redescoperirea satului, Ţăranii de platină - Bucureşti, 12 aprilie 1986, pag. 2.
  16. ↑ Lucian Avramescu, Scânteia Tineretului, nr 11097 - Pe muchia unei întrebări - Bucureşti, 4.02.1985
  17. ↑ Jurnalul.ro - Congelatorul cu ţărani - Lucian Avramescu - accesat 24.01.09
  18. ↑ 9am.ro - Congelatorul cu ţărani - 24.01.09

Legături externe

Adus de la „http://www.enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Eugen_Mihăescu_(scriitor)&oldid=37294”