Hârlău
de la Enciclopedia României
Oraşul Hârlău Judeţul Iaşi (IS) |
|
Localităţi componente |
---|
Pârcovaci |
Amplasarea localităţii în judeţul Iaşi | ||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} |
Atestare | 1384 |
Suprafaţă | 4.4 km² |
Populaţie | 11807 locuitori (2010) |
Densitate | 2683.41 loc./km² |
Altitudine medie | 180 metri n. m. |
Primar | Constantin Cernescu (PSD) |
Index oraşe în judeţul Iaşi |
---|
Hârlău |
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
---|
Hârlău este un oraş din judeţul Iaşi, situat în zona de contact a Câmpiei Jijiei Inferioare cu Dealu Mare, pe râul Bahlui, la 73 km nord-vest de Iaşi.
Istorie
Hârlăul este o localitate cu o vechime considerabilă şi este menţionat documentar pentru prima dată ca oraş-târg, în 1384. A fost un oraş important în cadrul Moldovei medievale, preferat de diferiţi domnitori care şi-au stabilit aici curtea, fie temporar, fie permanent. În 1392 este consemnat ca reşedinţă a lui Petru I, iar într-o perioadă a ajuns chiar reşedinţă domnească principală a lui Ştefăniţă (1517 - 1527) şi Ştefan Lăcustă (1535 - 1540). De asemenea, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş au avut la Hârlău reşedinţa lor de vară iar Radu Mihnea reşedinţă permanentă. De pe urma statutului său privilegiat s-au mai păstrat azi ruinele Curţii Domneşti, construite iniţial de Petru Muşat şi refăcute de Ştefan cel Mare, care a ridicat şi o biserică (1492). Petru Rareş a ctitorit biserica Sfântu Dumitru (1525).
La Hârlău a semnat Ştefan cel Mare a încheiat tratatul de pace cu polonii, la 12 iulie 1499. În 1560 a fost prădată şi incendiată de cazaci şi tătari şi din nou, în 1687 de tătari. A urmat o nouă distrugere în 1711. Aceste nenorociri au împiedicat dezvoltarea oraşului, care a fost eclipsat ca importanţă de alte aşezări moldovene. Şi-a păstrat o importanţă administrativă şi mai târziu: a fost reşedinţă de ţinut până în 1835 şi apoi reşedinţă de raion între 1950-1968. În 1968 a fost declarat oraş.
Obiective turistice
- Muzeul de istorie, arheologie și etnografie
- Casa memorială „Logofătul Tăutu” din secolul al XVII-lea
- Biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe”, construită în perioada 30 mai-28 octombrie 1442 din porunca domnului Ștefan cel Mare
- Biserica cu hramul „Sfântul Dumitru”, ctitorie din 1525 a domnului Petru Rareș
- Ansamblul Curții Domnești, cu ruinele palatului construit inițial de Petru I înainte de 1384
- Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”- Munteni (1848)
- Casa parohială a bisericii Sfântul Dumitru (secolul al XIX-lea)
- Clădirea primăriei de la începutul secolului al XIX-lea, inițial casa „Zoltman”
Bibliografie
- Ghinea, Dan - Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
- Vlăsceanu, Gheorghe, Oraşele României, Editura Odeon, Bucureşti 1998, ISBN 973-9008-69-0
Note