Ion Creangă

Ion Creangă
Ion Creangă în 1878
Naţionalitate		român
Născut		10 iunie 1839, Humuleşti
Decedat		31 decembrie 1889, Iaşi
Mormânt la		Cimitirul Eternitatea din Iaşi
Ocupaţie		prozator, teolog, institutor
Membru post-mortem al Academiei Române
Ales		28 octombrie 1948
Religie		ortodox
Părinţi		Ştefan a lui Petrea Ciubotariul şi Smaranda Creangă
Copii		Constantin Creangă
Semnătură

Ion Creangă (n. 10 iunie 1839, Humuleşti; d. 31 decembrie 1889, Iaşi) scriitor, ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Biografie

A urmat şcoala primară la Humuleşti, Broşteni şi Târgu Neamţ. La Humuleşti a urmat între 1846-1848 şcoala de pe lângă biserică unde l-a avut dascăl pe bădiţa Vasile (Vasile al Iloaiei), cel luat cu arcanul la oaste. În 1848, mama sa l-a încredinţat pe el şi pe fratele său mai mic, tatălui ei, bunicul lui Ion Creangă pentru a-l duce la Broşteni pe Valea Bistriţei şi a-l înscrie la şcoala de acolo unde era profesor N. Nanu. Între 1853 şi 1854 a fost înscris cu numele de Ştefănescu Ion la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, peste apa Ozanei, unde l-a avut ca profesor pe Isaia Teodorescu (eroul din Popa Duhu).

Din dorinţa mamei sale de a-l face preot s-a numărat între 1854 şi 1855 printre elevii Şcolii Catihetice din Fălticeni condusă de N. Conta, după desfiinţarea căreia a trecut la Seminarul Teologic de la Socola - Iaşi. În 1859 s-a căsătorit cu Ileana, fata preotului Ioan Grigoriu de la Biserica Patruzeci de Sfinţi din Iaşi şi a fost hirotonit diacon al acesteia în acelaşi an la 26 decembrie.

S-a înscris, în 1864, la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi pe care a absolvit-o clasându-se pe locul întâi. Remarcat de directorul şcolii, Titu Maiorescu, din anul al doilea a fost numit institutor la şcoala primară nr. 1 din Iaşi de la biserica Sfinţii Trei Ierarhi, dedicându-se apoi activităţii pedagogice. La catedră a dovedit calităţi remarcabile: s-a preocupat să dezvolte spiritul de observaţie al copiilor şi să lege conţinutul lecţiilor de viaţă, de preocupările şcolarilor.

La 10 octombrie 1872, în urma unor neînţelegeri, a fost exclus definitiv din monahism. Creangă a fost reprimit post-mortem în rândul clerului, ca diacon, în anul 1993. În 1875 l-a cunoscut pe Mihai Eminescu prin intermediul căruia a luat contact cu Societatea Junimea. În paginile Convorbirilor literare i-au apărut majoritatea povestirilor. A mai publicat şi în alte periodice ale vremii: Albumul macedo-român, Almanahul României June.

A colaborat cu alţi institutori la elaborarea a patru manuale şcolare. În august 1868 a elaborat manualul şcolar Metoda nouă de scriere şi citire pentru uzul clasei I primare în colaborare cu C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu. În 1871 apare manualul Învăţătorul copiilor - carte de citit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive în colaborare cu C. Grigorescu şi V. Răceanu, iar în 1876 apare "Povăţuitoriu la citire prin scriere după sistema fonetică în colaborare cu Gh. Ienăchescu. În 1879 apare Geografia judeţului Iaşi de V. Răceanu, Gh. Ienăchescu şi Ion Creangă.

Din 1883 Ion Creangă s-a aflat în concediu medical din cauza epilepsiei, boală de care a suferit şi mama sa. La 15 iunie 1889 a aflat din ziare despre moartea poetului Mihai Eminescu cel cu care a legat cea mai frumoasă prietenie din istoria literaturii române. A murit în urma unui atac de epilepsie în noaptea de ajun a anului 1889 când se afla în casa sa din cartierul Ţicău, după ce petrecuse seara de ajun împreună cu profesorul Drăghici şi primise colindătorii. Înmormântarea a avut loc la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Opera

Poveşti

• Capra cu trei iezi (1875)
• Dănilă Prepeleac (1876)
• Fata babei şi fata moşneagului (1877)
• Făt Frumos, fiul iepei
• Povestea lui Harap-Alb (1877)
• Ivan Turbincă (1878)
• Povestea lui Ionică cel prost
• Povestea lui Stan-Păţitul (1877)
• Povestea porcului (1876)
• Povestea poveştilor (1877-1878)
• Povestea unui om leneş (1878)
• Punguţa cu doi bani (1875)
• Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

• Acul şi barosul (1874)
• Cinci pâini (1883)
• Inul şi cămeşa (1874)
• Ion Roată şi Cuza-Vodă (1883)
• Moş Ion Roată şi Unirea (1880)
• Păcală (1880)
• Prostia omenească (1874)
• Ursul păcălit de vulpe (1880)

Nuvele

• Moş Nichifor Coţcariul (1877)
• Popa Duhul (1879)

Romane autobiografice

Un loc aparte în creaţia sa ocupă Amintiri din copilărie, apărut în Convorbiri literare, primele trei părţi între 1881 şi 1882, iar partea a patra postum.

Bibliografie

• Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967