Sile Dinicu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Sile Dinicu
Sile Dinicu.jpg
Sile Dinicu
Nume de botez Vasile Dinicu
Naţionalitate român
Născut 10 decembrie 1919, Bacău
Decedat 7 ianuarie 1993
Ocupaţie compozitor, pianist, dirijor
Părinţi Vasile Dinicu şi ...

Sile (Vasile) Dinicu (n. 10 decembrie 1919, Bacău, — d. 7 ianuarie 1993) a fost un compozitor, dirijor, pianist şi orchestrator român, nepot de frate, prin adopţie, al lui Grigoraş Dinicu.

A urmat Şcoala de muzică din Brăila, la secţia pian, iar 1933 a început să profeseze în Bucureşti. În 1941 a fost angajat de către Constantin Tănase în orchestra teatrului „Savoy” din capitală. Între 1943 şi 1947 a dirijat orchestra Teatrului „Gioconda”, unde l-a secondat pe Ion Vasilescu, iar în paralel a participat în programul localurilor bucureştene „Zissu” şi „Cina”, celebre la acea vreme.

În 1947 şi-a început lunga colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune, cântând la pian împreună cu Teodor Sibiceanu. Din 1951 a devenit dirijorul orchestrei de muzică uşoară a Radiodifuziunii Române (ulterior a Radioteleviziunii Române), timp de peste 30 de ani. În această calitate, a contribuit la realizarea a numeroase programe muzicale şi de divertisment difuzate în România, şi a dirijat festivalurile de muzică uşoară „Mamaia” şi „Cerbul de Aur”. A realizat imprimări la Radio şi în studioul casei de discuri „Electrecord”.

Pe plan internaţional, a efectuat numeroase turnee în Republica Federală Germania, Israel, Franţa şi ţările din blocul socialist şi a fost solicitat să participe în jurii muzicale.

Sile Dinicu s-a remarcat şi prin compoziţiile sale de muzică uşoară, având peste 100 de creaţii, între care: „Bucureşti, Bucureşti”, „Ca o primăvară ai venit”, „Cine ţi-a spus”, „Crede-mă”, „Eşti singura mea dragoste”, „Focuri de artificii”, „Întotdeauna marea”, „Mica piesă de concert”, „Mii de stele”, „Noapte bună, Bucureşti”, „Nopţi cu lună-n Bucureşti”, „Nopţi la malul mării”, „Nu mă certa”, „Porţi de aur, porţi de vis”, „Să dansăm”, „Seri la malul mării”, „Sus paharul, la mulţi ani!”, „Toate ritmurile toate”, „Tu m-ai fermecat”, „Urcă inimă vitează”, „Vals de toamnă”.

„Mare muzician, dirijorul Sile Dinicu a fost un adevărat «magician al baghetei» la înregistrările pieselor mele cu Orchestra Radioteleviziunii Române. Domnia sa îmi orchestra piesele propuse de mine. Lucrai cu el foarte uşor. Greu era să te accepte, apoi totul mergea de la sine. Primea orice propunere. Eu veneam cu tot felul de pretenţii muzicale, specific indiene. I-am cerut sitar, mandolină, havaiană, banjou... «Maestre, trebuie să sune ca la indieni!» Se enerva puţin, dar cântărea totul, accepta şi cerea instrumentele. Glumea tot timpul. N-am să uit apelativul «tată» cu care ne alinta pe toţi. Îşi iubea enorm oamenii din orchestră. Îl chinuia pe domnul Cornel Meraru, care era un extraordinar interpret şi care «prindea» din zbor toate aceste comenzi speciale, specifice muzicii altei civilizaţii. În India am constatat că ceea ce făcuseră ei pentru repertoriul meu îi «uimea» pe specialiştii din casele de discuri de departe. Se spunea că piesele orchestrate şi dirijate de Sile Dinicu surclasau performanţele Orchestrei cinematografiei indiene, care funcţiona cu 110–130 de instrumentişti şi cu cinci dirijori pentru fiecare compartiment de instrumente.
(Naarghita, interpretă de muzică indiană. Interviu luat de Jurnalul Naţional[1])
({{{2}}})

Pentru întreaga sa activitate, a primit titlul de „artist emerit”, iar de-a lungul anilor i-au fost decernate numeroase premii.

Discografie

Discuri proprii şi colaborări

Coperta Titlu An Piese
Sile Dinicu - Nopti cu luna.jpg
Nopţi cu lună
(ST-EDE 03132)
1987 Uvertură (instrumental) / Nu sînt un sentimental / Vorbe care nu le-am spus / Swing Rock (instrumental) / Crezînd în dragoste / Vă place dansul? (instrumental) / Nopţi cu lună (instrumental) / Tu m-ai fermecat / Bossa-Nova (instrumental) / Nu ştiu ce să cred / Să nu-mi ceri să-ţi spun / Semnal "Mamaia" (instrumental)

Bibliografie

  • Caraman-Fotea, Daniela, Meridianele cântecului, Editura Muzicală, Bucureşti, 1989.
  • Radioteleviziunea Română, Cerbul de Aur '71, Oficiul de Presă şi Tipărituri al Radioteleviziunii Române, Braşov, 1971.