Utilizator:Mihai

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Nume Mihai  (Bucureşti)
Activitate Coordonator, suport tehnic
Contact mihai[at]enciclopediaromaniei.ro
e-mail prin ER

Proiect enciclopediaromaniei.ro
Blog blog.enciclopediaromaniei.ro


Salut, numele meu este Mihai şi locuiesc în Bucureşti! În 16 martie 2008 (ora 16:03) am pornit acest proiect împreună cu Radu şi Emilia. În cadrul proiectului Enciclopedia României sunt unul dintre editori, coordonator, webmaster şi uneori blogger. Până în prezent am publicat o serie de articole din diverse domenii, am încărcat mai multe fotografii şi altele ...

Pentru informaţii legate de acest proiect, mă puteţi contacta pe mai multe căi, enumerate în chenarul din dreapta.

Despre proiect

Detalii despre proiectul Enciclopedia României sunt disponibile consultând următoarele pagini: Despre noi (ro), About us (en), Regulament, Colaborări, Prezentarea proiectului (pdf).

Alte aspecte despre acest proiect şi despre gândurile cu care am plecat la drum atunci când am înfiinţat proiectul pot fi găsite pe blogul proiectului. Am formulat acolo un scurt FAQ, care acoperă în mare mai multe întrebări posibile. Am crezut în acele cuvinte atunci, nu ne dezicem de ele nici acum. FAQ

Chiar în acest moment, adică 19 august 2015, ora 09:42, Enciclopedia României are un număr de 5.234 articole enciclopedice despre Românie şi 2.780 fişiere media, în principal imagini reprezentative despre România. Totodată în baza noastră de date se află şi 1.141 biografii ale unor personalităţi româneşti. Şi acesta e doar începutul ... urmează mai multe în viitor.


Detalii tehnice Enciclopedia României

Enciclopedia României rulează pe o platformă wiki, numită mediawiki (versiune curentă 1.23.3), dezvoltată de Fundaţia Wikimedia.

Mediawiki poate fi descris astfel în câteva cuvinte (text bazat pe descrierea oficială): un soft gratuit pentru server, disponibil sub licenţă GNU General Public License (GPL). Este construit în aşa fel încât să permită sitului web să primească milioane de conectări pe zi, atât din partea celor care doresc să citească conţinutul sitului cât şi din partea celor care doresc să-l modifice. Mediawiki foloseşte PHP pentru procesarea şi afişarea conţinutului, iar pentru stocarea acestuia foloseşte o bază de date MySQL. Paginile websitului folosesc o sintaxă proprie (format wikitext), astfel încât să permită utilizatorilor să modifice conţinutul fără a avea cunoştinţe de XHTML sau CSS. În acest tip de construcţie al sitului accentul este pus pe conţinut, utilizatorul se poate concentra pe această chestiune, restul, forma sitului revine sistemului MediaWiki.

Atunci când un utilizator trimite modificarea unei pagini, MediaWiki o stochează în baza de date, dar fără a şterge versiunile anterioare ale paginii. Acest mod de lucru permite înregistrarea unui istoric exact al modificării paginii, totodată facilitează eliminarea modificărilor maliţioase sau îndepărtarea spam-ului. MediaWiki managerează cu succes şi alte tipuri de conţinut, altul decât cel text, cum ar fi audio, video.