Însemnele regalităţii române

Însemnele regalităţii române sunt formate din cele 5 simboluri ale autorităţii supreme: coroana regală, buzduganul, mantia regală, pavilionul regal şi cifra regală.

Coroana regală
Coroana Regelui	Coroana Reginei
Pavilionul regal
Pavilionul Regelui	Pavilionul Reginei
Pavilionul principelui moştenitor	Pavilionul principilor regali
Pavilionul reginei mamă
Cifra regală
Cifra R. Carol II	Cifra R. Maria
Buzduganul
Buzduganul R. Ferdinand I	Bastonul R. Carol II

Istoricul însemnelor

Coroana, ca simbol al puterii, este întâlnită în teritoriile româneşti încă din timpul Domnilor români, ca însemn principal al puterii supreme. Coroanele descrise în diferitele reprezentări, păstrate până în zilele noastre (picturi, portrete domneşti, sculpturi), nu sunt reproduceri ale coroanelor reale, acesta fiind şi motivul pentru care formele coroanelor sunt atât de variate, ele având doar menirea de a simboliza suveranitatea.

Buzdugan domnesc din Moldova, secolul XII

În picturile realizate ca urmare a diverselor ctitorii, pe unele monede sau pietre funerarii, domnii munteni şi moldoveni sunt prezentaţi aproape întotdeauna având pe cap o coroană de aur. Această coroană, în general coroană princiară deschisă, este formată din 3 sau 5 ornamente sculptate, cu forme de flori sau frunze stilizate (fleuroane). În secolele XIV şi XV, coroane domnilor români sunt mici, asemănătoare cu coroanele heraldice. În secolele următoare ele devin din ce în ce mai mari şi mai împodobite. În perioada fanariotă, domnii sunt rar reprezentaţi cu coroane pe cap, ei fiind pictaţi sau sculptaţi, la ceremonia înscăunării cu cuca ienicerilor pe cap sau cu işlic, la alte ocazii solemne. În reprezentările din secolul al XIX-lea, coroana este aşezată pe o pernă sau masă în apropierea imaginii domneşti.

Alte semne ale puterii sunt buzduganul şi sabia, întâlnite la domnii munteni şi moldoveni. Aceste simboluri pot fi regăsite pe monedele, sigiliile, stemele şi steagurile vremii. Buzduganul şi sabia sau iataganul au fost până la Alexandru Ioan Cuza însemnele principale domneşti. În unele cazuri, domnii sunt reprezentaţi şi cu alte simboluri, altele decât buzduganul şi sabia. Dimitrie Cantemir este un astfel de caz, el fiind reprezentat cu un baston scurt, asemănător cu cel al unui mareşal.

Prima reprezentare a unui domn român, însoţit de simbolurile autorităţii supreme, apare pe monedele bătute de Mircea cel Bătrân. Voievodul muntean era reprezentat purtând o coroană princiară deschisă, îmbrăcat cu o mantie până la glezne, având un guler de hermină. În mână dreaptă, domnul avea un buzdugan (uneori o spadă sau suliţă), iar în stânga un glob crucifer. Domnii care l-au urmat, atât cei moldoveni cât şi cei munteni, au purtat o mantie asemănătoare cu cea a lui Mircea cel Bătrân, numită caftan. Fanarioţii purtau o mantie similară cu caftanul domnesc, numită cabaniţa ienicerilor. Domnii români din secolul XIX reintroduc mantia ca simbol al autorităţii supreme, dar spre deosebire de haina de ceremonie a lui Mircea cel Bătrân, aceasta avea o trenă foarte lungă.

Cifrele utilizate de domnii români erau formate din iniţialele numelor acestora. Semnele erau imprimate pe sigilii mici, dar şi pe alte obiecte. După anul 1834, cifrele apar îndeosebi pe drapele, fiind formate din iniţiala numelui.

Coroana regală

Coroana regală este cel mai important simbol al regalităţii române, din acest motiv construirii sale i s-a acordat o atenţie specială. Coroana primului rege al României, Carol I, a fost construită din oţelul unui tun turcesc, cucerit în urma luptelor din timpul Războiului pentru Independenţă (1877). A fost construită în Arsenalul Armatei din Bucureşti. Coroana Reginei Elisabeta a fost construită din aur.

Coroana este formată dintr-un cerc frontal de oţel, ornamentat cu pietre alungite, rombice şi perle create din acelaşi material. În partea superioară a cercului au fost aplicate 8 ornamente mari, sculptate în formă de frunză (fleuroane), alternate prin 8 figuri mai mici având în partea superioară perle. De vârfurile fleuroanelor au fost ataşate 8 tije arcuite înguste, împodobite cu mărgăritare, care se unesc într-un glob în care a fost implantată crucea „Trecerii Dunării”. Fiecare din elementele coroanei sunt din oţel, mai puţin partea interioară (căptuşeala), aceasta fiind confecţionată din catifea purpurie.

Buzduganul

Buzduganul, ca simbol al puterii regale, a fost adoptat de regele Ferdinand I, sceptrul nefiind utilizat în România.. În mod simbolic, buzduganul i-a fost oferit lui Ferdinand I de către poporul român, în 10 mai 1920. Pe acest buzdugan, în partea superioară, sunt reprezentate patru statuete de ţărănci în costume naţionale. Ele reprezintă România (regatul vechi), Transilvania, Basarabia şi Bucovina. În vârful buzduganului se regăseşte capul acvilei cruciate.

Carol I şi Carol II au folosit ca simbol al puterii bastonul de mareşal în locul buzduganului. Bastonul purtat de aceştia avea forma unui baston rotund, lung de 35 cm. Era acoperit cu o catifea purpurie, pe care erau imprimate capete de bour, confecţionate din aur, iar la extremităţi avea ca ornamente frunze de stejar, realizate din aur.

Mantia regală

Ferdinand I purtând mantia regală, coroana de oţel şi buzduganul

În România, mantia a fost folosită pentru prima dată la încoronare de către Ferdinand I, Carol I fiind încoronat în uniformă de general. Mantia regală, folosită de Ferdinand I, era confecţionată dintr-o ţesătură de mătase roşie, ornamentată cu fir de aur (brocat), cu un guler de hermină. Mantia era lungă, ajungându-i regelui până la glezne.

Pavilionul regal

Pavilioanele domneşti, devenite după 1881 regale, au fost instituite prin Legea pentru fixarea şi stabilirea armelor României din aprilie 1867 şi mai apoi confirmate prin Legea pentru modificarea armelor ţării din martie 1872. Potrivit acestor legi, drapelul regelui, ca şi acela al Armatei avea dispuse culorile naţionale în modul următor: albastru alături de hampă, galben în mijloc şi roşu la margine, fluturând. În mijloc era plasată stema ţării. Potrivit unei litografii oficiale de epocă, înfăţişând stema şi drapelele ţării, proporţia dintre lăţimea şi lungimea pânzei era de 2:3, iar stema se găsea doar pe culoarea galbenă. Drapelul regal putea fi utilizat atât de către rege, cât şi de către regină şi principele moştenitor, inclusiv ca marcă distinctivă pe vase.

În iulie 1898 aspectul pavilionului regal s-a modificat. Acesta a devenit pătrat, iar raportul dintre fâşii a ajuns 1:4:1. În colţuri, pe fâşiile albastră şi roşie, a fost plasată coroana de oţel a României. Acest pavilion putea fi utilizat atât de rege, cât şi de regină. Totodată a fost înfiinţat pavilionul principelui moştenitor, identic cu cel regal, însă fără coroanele din colţuri. Acesta putea fi folosit şi de principesa moştenitoare.

După Marea Unire din 1918 şi stabilirea stemei României Mari, pavilioanele regale au fost modificate. În aprilie 1922 au fost instituite noile pavilioane pentru rege, regină, principele moştenitor şi ceilalţi principi. Pavilionul regal era format din un stindard pătrat de culoarea vişinie a panglicii Crucea Mihai Viteazul, fiind înconjurat de un chenar compus din triunghiuri albastre şi galbene. Prin uz, numărul triunghiurilor de pe o latură, exceptându-le pe cele din colţuri, era de 27. În mijlocul pavilionului, pe toată întinderea lui, se găsea aşezată Crucea Mihai Viteazul având deasupra ei stema cea mică a regatului României, fără scutul albastru şi coroana de oţel. Pavilionul reginei era la fel ca cel al regal, dar fără Crucea Mihai Viteazul. Pavilionul principelui moştenitor era format dintr-un stindard pătrat de culoarea albastrului drapelului naţional, având de jur împrejur un chenar format din triunghiuri roşii şi galbene (prin uz, tot 27 pe latură), iar în mijloc stema cea mică a Regatului României, fără scutul albastru şi coroana de oţel. Pavilionul celorlalţi principi era la fel ca cel al principelui moştenitor, dar fără chenar. Pentru pavilionul său, principesa Elisabeta a adoptat culoarea galbenă în loc de albastră, fără a întâmpina vreo opoziţie. În fine, în februarie 1941, regele Mihai a instituit pavilionul reginei mame, la fel ca cel al reginei, însă fără chenar. Pavilioanele regale şi princiare se arborau pe vasele de război, la reşedinţele regale şi princiare, precum şi la edificiile publice în care se găseau maiestăţile lor sau membrii familiei regale.

Cifra regală

Cifra regală, folosită pentru însemnarea obiectelor care aparţineau regelui şi casei regale, aplicată pe scrisorile şi cărţile acestuia, sau ca semn distinctiv pe drapele şi uniforme, era formată din iniţiala numelui regelui. Cifrele regilor Carol I şi Carol al II-lea erau formate din doi C adosaţi şi intercalaţi . Ferdinand folosea ca cifră un semn format doi F andosaţi . De obicei cifrele regale prezentau în partea superioară a simbolului şi o coroană.

Cifra principelui moştenitor Mihai I a fost formată din patru litere „M” alipite la bază în formă de cruce şi timbrate cu coroana de oţel a României. Oficial, cifra regelui Mihai a fost fixată prin decret regal pe 9 septembrie 1940, la fiecare dintre cei patru „M” adăugându-se şi cifra „I” dedesubt.

Bibliografie

• Enciclopedia României. Comitetul de direcţie: Dimitrie Gusti, Constantin Orghidan, Mircea Vulcănescu şi Virgiliu Leonte. Imprimeria Naţională. Bucureşti 1938-1943