Sinteşti (Timiş)
de la Enciclopedia României
| Satul Sinteşti |
 |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1511 |
| Populaţie | 476 locuitori |
| Cod poştal | 307268 |
|
Index sate în judeţul Timiş |
|---|
|
Index sate în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Sinteşti este un sat în judeţul Timiş. Aparţine de comuna Margina şi are 476 locuitori (2002).
Cuprins
Localizare
Satul Sinteşti se situează în zona de est a judeţului Timiş, la circa 500 m nord de cursul râului Bega, sub poale de deal. Este traversat de drumul comunal care face legătura între Margina şi oraşul Făget. 2 km mai la sud trece drumul naţional DN68A care face legătura între aceleaşi localităţi. Se învecinează cu Zorani la est (3 km) şi Temereşti la vest (3 km).
Etimologie
Numele satului s-a schimbat de mai multe ori de-a lungul timpului, în funcţie de modificarea situaţiei socio-politice a Banatului în general şi a satului în special. Fiind un sat de români, s-a numit la început Sânteni. S-a mai numit Sintesty-Valy, Sentes, Szentes sau Begaszentes. Locuitorii îi mai spun şi Sânteşti. Finala -eşti (în forma maghiarizată -esd sau -est) indică faptul că satul a fost locuit din timpuri străvechi de români.[1] În România mai există două localităţi cu acelaşi nume, una în judeţul Ilfov, iar alta în judeţul Ialomiţa.
Istorie
Sinteşti este o aşezare tradiţională de români agricultori, specifică localităţilor de deal. Prima atestare documentară datează din 1511 în documentele unui proces dintre George Brandeburg şi Paul Tivadar. La 1597 este amintită ca fiind donată lui Stefan Török, iar în 1620 ajunge în proprietatea lui Ştefan Bethlen.
În secolul XVII aici a existat o cetate, a cărei ruine se mai vedeau în perioada interbelică.[2] În notele lui Marsigli apare ca localitate în districtul Făget. Austriecii, după ce cuceresc Banatul, întocmesc o hartă la 1723, pe care apare şi localitatea cu numele Zintest. Există deci o locuire continuă de-a lungul perioadei medievale, sub stăpânirea turcească şi în fine până la venirea austriecilor.
Cronica parohiei aminteşte de existenţa unei biserici de lemn la 1737. Aceasta a fost demolată pe la 1808-1811[3] (conform altor surse a fost vândută Sărăzaniului)[4]şi înlocuită cu actuala biserică de cărămidă. După publicarea decretului scolastic al Mariei Tereza din 1766, se înfiinţează şi o şcoală confesională.
Din 1950 aparţine de comuna Margina. În trecut a avut statutul de comună.
Populaţia
De-a lungul timpului, populaţia satului a evoluat astfel:
| Evoluţia populaţiei | |||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1910 | 1920 | 1930 | 1941 | 1948 | 1956 | 1966 | 1968 | 1975 | 1985 | 1992 | 2002 | ||
| 935 | 859 | 903 | 882 | 855 | 830 | 721 | 707 | 700 | 700 | 546 | 476 | ||
La recensământul din 2002 avea 476 locuitori, majoritatea români ortodocşi.
Personalităţi locale
- Ion B. Mureşianu (3 noiembrie 1914 - ?) - istoric.
Bibliografie
- Corneanu, Nicolae, Monografia eparhiei Caransebeş, Editura Tipografia Diecezană, Caransebeş, 1940
- Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş. Vol. 1. Etnie, evoluţie istorică şi stratificare oiconimică, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
- Napoleon Ceauşescu, Mărioara Ceauşescu, Monografia comunei Margina, vol.1, editura Nagard, Lugoj, 2006 ISBN 973-7690-10-9
- Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
- Săcară, Nicolae, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timişoara ISBN 973-592-074-3