Tunul de 8

Tunurile Krupp, calibru 78,5 mm, model 1868 şi model 1871, denumite şi tunurile de 8, au fost un tip de piese de artilerie care au fost în dotarea armatei române în secolul al XIX-lea, în timpul Războiului pentru Independenţă.

Au fost denumite tunurile de 8 datorită calibrului de aproape 80 mm (78,5 mm).

Aceste tunuri au realizat pentru România câteva premiere:

• a fost primul tun folosit de armata română la care calibrul nu se mai exprima în greutatea proiectilului, ci în diametrul interior al ţevii calculat în milimetri
• a fost primul tun cu încărcare pe la culată
• România a fost printre primele ţări din lume care a adoptat modelele de tun cu încărcare pe la culată
• a fost primul tun de fabricaţie germană, cu afet de lemn
• modelul 1871 a fost primul tun cu ţeavă de oţel

Tunurile Krupp, calibru 78,5 mm, model 1868, au fost comandate de către România în anul 1867 la uzinele Krupp din Germania, ca urmare a înfiinţării Regimentului 2 artilerie.

Ţeava era fabricată din bronz, iar închizătorul era de tip "pană dublă". Greutatea ţevii era de 280 kilograme şi era montată pe un afet de lemn de ulm sau de stejar. Pe afet erau instalate două scaune pentru servanţi, care ocupau loc pe ele în timpul transportului tunului. Afetul cu ţeava erau legate de un antetren, pe care se afla montat un cheson cu 104 proiectile, întreg ansamblul fiind tras de şase cai.

Greutatea proiectilului tras de acest model de tun era de 4,24 kilograme. Se puteau trage patru tipuri de proiectile (obuze, şrapnele, incendiare şi mitralii), cu focoase percutante la orice distanţă şi fuzante, până la distanţa maximă de 3.000 metri. Încărcătura de azvârlire era pusă într-un cartuş de pânză şi avea greutatea de 500 grame. O mitralie era instalată în mod special în mod separat pe afet şi era destinată folosirii în cazul în care servanţii tunului ar fi fost atacaţi prin surprindere de infanteria sau cavaleria inamică.

Tunurile Krupp, calibru 78,5 mm, model 1871, s-au achiziţionat de către România câţiva ani mai târziu şi aveau aproximativ aceleaşi caracteristici ca şi modelul 1868, doar că aveau ţeava fabricată din oţel şi închizătorul de tip "pană cilindro-prismatică". În anul 1871 s-au cumpărat iniţial zece baterii din acest model de tun, în final ajungând să se cumpere un total de şaisprezece baterii.

La intrarea în Războiul pentru Independenţă, armata română avea în dotare patruzeci şi opt tunuri Krupp model 1868 cu ţeavă de bronz şi tot atâtea tunuri Krupp model 1871 care dotau bateriile 1-4 din Regimentele 3 şi 4 artilerie. În timpul acestui război tunurile de 8 au adus o contribuţie importantă la obţinerea victoriei de către armata română.

Tunuri Krupp, calibru 78,5 mm, model 1871 au fost capturate de români de la turci în timpul Războiului pentru Independenţă. Diferenţa între acestea şi cele din dotarea armatei române consta doar în afetul confecţionat din metal la cele turceşti, faţă de cel din lemn de la cele româneşti.

S-au aflat în uz până în anul 1880, când au fost scoase din dotare şi au fost trecute în rezerva armatei.

La intrarea României în Primul Război Mondial, la 15 august 1916, se mai aflau în depozitele armatei patruzeci şi opt de astfel de piese de artilerie şi câteva zeci de mii de proiectile, dar nu li s-a dat nici o întrebuinţare.

Bibliografie

• Stroea, Adrian, col. conf. univ. dr., Băjenaru, Gheorghe, lt. col - Artileria română în date şi imagini, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2010 ISBN 978-606-524-080-3
• *** - 165 ani de existenţă a artileriei române moderne, Bucureşti, 2008