Uniunea Femeilor Antifasciste din România

„UFAR-ul nu este o grupare feminină a Partidului Comunist, nu e un UFM al Partidului Comunist. Partidul nostru nu are grupare de femei. UFAR-ul fiind organizaţie de femei, aceasta este o a doua problemă care nu este atât de bine lămurită, câteodată UFAR-ul, fiind organizaţie de femei, are sarcini speciale, are metode speciale de muncă, adaptate păturilor feminine, cărora se adresează şi vom întâmpina în munca noastră în UFAR greutăţi specifice. În sfârşit, al treilea punct, UFAR-ul e o organizaţie politică.” — Alexandra Sidorovici

Uniunea Femeilor Antifasciste din România (UFAR) a fost o organizaţie politică, prima organizaţie feminină importantă a mişcării comuniste din România. Înfiinţată la 15 aprilie 1945, din iniţiativa Anei Pauker, UFR a făcut parte ulterior din Federaţia Democrată a Femeilor din România (FDFR) şi Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR).

Statul UFAR

Conform statului de înfiinţare a UFAR, organizaţia avea ca obiectiv obţinerea solidarităţii tuturor femeilor din România, indiferent de naţionalitatea acestora, religie sau clasa socială din care făceau parte şi lupta împotriva fascismului. Era urmărită şi educarea socială şi politică a tuturor femeilor, atât din mediul urban cât şi rural, îmbunătăţirea accesului la sistemul de sănătate al femeilor şi protecţia copiilor. În plan extern, organizaţia îşi propunea stabilirea unor contacte cu celelalte organizaţii antifasciste ale femeilor din ţările democratice.

Printre mijlocele menţionate de organizaţie pentru atingerea obiectivelor s-au numărat: participarea la efortul general de război, organizarea de întâlniri şi cursuri de pregătire profesională şi sanitară, birouri pentru îndrumarea şi asistenţa femeilor, cămine şi leagăne pentru copii.

Membrele trebuiau să plătească o cotizaţie de 40 de lei, precum şi 40 de lei ca taxă de înscriere în cadrul organizaţiei. Membrele UFAR erau obligate să respecte deciziile organului de conducere, iar pierderea calităţii de membru se putea face prin excludere sau demisie. Excluderea era validată prin votul a două treimi din votul Comitetului de Conducere.

Structura UFAR

Filiale UFAR la 3 luni de la înfiinţarea

Moldova	Banat-Crişana	Transilvania	Muntenia	Oltenia	Dobrogea
Galaţie Iaşi Bârlad Vaslui Tecuci Huşi Bacău Botoşani Suceava Rădauţi Câmpulung Moldovenesc	Timişoara Arad	Braşov Sibiu Deva Turda Cluj	Piteşti Buzău Ploieşti Curtea de Argeş Giurgiu	Craiova Târgu Jiu Călan Valea Jiului	Constanţa

Structura UFAR era una de tip piramidal. La centru, organul de conducere era Congresul General, format din toate membrele care putea face dovada achitării cotizaţiei. Congresele Generale trebuiau să fie ţinute în luna mai a fiecărui an şi erau convocate de către Comitetul Central al Cenzorilor sau prin cererea unei treimi din totalul membrilor.

Consiliul General îşi alegea anual un consiliu de conducere. Din rândurile acestui consiliu era aleasă o preşedintă, trei vicepreşedinte, secretară şi o casieră. Din conducerea organizaţiei mai făceau parte şi o Comisie de Cenzori, formată din trei membri şi trei membri supleanţi, toţi aleşi din aceeaşi adunare generală.

La data înfiinţării, Comitetul de Conducere era alcătuit din: Florica Bagdazar (preşedintă), Medeea Niculescu şi Ştefania Raiciu (vicepreşedinte), Gabriela Bernaki, Cristina Şerban, Mia Constantinescu-Iaşi, Maria Sârbu, Rita Sanielevici, Isabela Potop, Pen Rozopol (membre fondatoare), Lotti Foriş, Cora Barbu şi Dida Mihalcea (cenzori).

În teritoriu, UFAR avea structuri regionale, judeţene şi orăşeneşti. Organizaţiile orăşeneşti se ocupau de înfiinţarea organizaţiilor la nivelul plăşilor şi a comunelor.

Acţiuni întreprinse

În primele luni de la înfiinţare principalele acţiuni s-au rezumat la strângerea de fonduri, cursuri de alfabetizare, campanii de combatere a bolilor contagioase. Au fost organizate şi câteva conferinţe în fabrici şi magazine mari, în vederea educaţiei pe teme social-politice.

Lipsa de penetrare a maselor şi accentul pus pe chestiuni de educare a atras nemulţumirea responsabililor cu organizaţiile de masă ale PCR. Aceştia reproşau UFAR că este o organizaţie mult prea elitistă (era numită organizaţia "coconetului") şi că în conducere nu sunt reprezentate muncitoarele şi ţărăncile. Vasile Luca reproşa organizaţiei că nu-şi îndeplineşte menirea cu care a fost înfiinţat UFAR şi anume păstrarea legăturii cu masele. Una din reprezentantele UFAR, Liuba Chişinevschi, afirma în apărarea organizaţiei că româncele nu au experienţa altor popoare în apărarea drepturilor politice, identificând una din cauze în lipsa educaţiei şi implicit slaba alfabetizare a multora dintre femeile din România.

O altă problemă identificată de UFAR a fost ineficienţa propagandei politice în rândul femeilor fără ocupaţie. Pentru eliminarea acestui obstacol au fost înfiinţate unele cercuri de gospodine pe cartiere şi străzi, astfel încât mesajele organizaţiei să penetreze cu mai multă uşurinţă şi aceste categorii sociale.

Pentru a lărgii organizaţia au fost trimise mesaje de colaborare femeilor de altă minoritate. În Ardeal unguroaicele erau reunite în MADOSZ, motiv pentru care i-a fost propusă aderarea la UFAR, urmând ca organizaţia maghiară să primească reprezentanţi în conducerea centrală. Au fost şi alte încercări de a atrage organizaţii mai puţin frecventabile, cum ar fi Principele Mircea şi Crucea Roşie.

Bibliografie

• Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist / Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Iaşi, Polirom, 2008