Ţărănism

Ţărănismul a fost un curent ideologic tradiţionalist şi teorie politică apărută în perioada interbelică. Preocuparea majoră a ţărănismului era societatea rurală şi bunăstarea ei. Ţărăniştii militau pentru armonizarea structurilor politice şi economice ale ţării cu structurile predominant agrare. În acest sens ei se aseamănă cu poporaniştii şi erau de principiul că agricultura ţărănească era inerent non-capitalistă. Ea trebuia protejată de capitalism, despre care credeau că dacă va penetra structura organizatorică a agriculturii, ar distruge tot ce este mai deosebit şi mai autentic în stilul de viaţă românesc.

Cel mai important teoretician al curentului ţărănist a fost Virgil Madgearu. În lucrarea sa monumentală Agrarianism, Capitalism, Imperialism, apărută în 1936, el defineşte şi rafinează doctrina economică şi socială a ţărănismului. Alţi reprezentaţi importanţi au mai fost: Constantin Stere, Mihail Manoilescu, Nicolae Cornăţeanu, Ion Mihalache, Mihail Ralea, Gheorghe Zane, Ernest Ene dar şi, în anumite privinţe, Constantin Rădulescu-Motru.