Bătălia de la Şoplea (16/26 iunie 1655)

Bătălia de la Şoplea (16/26 iunie 1655), iniţiată de seimenii munteni împotriva domnului Constantin Şerban (1654 – 1658).

Noul domn înscăunat la 9/19 aprilie 1654 a moştenit de la Matei Basarab (1632 – 1654) un conflict intern, care avea să marcheze şi începuturile sale politice. Problema seimenilor (militari lefegii) a preocupat, în repetate rânduri, pe răposatul domn şi pe mulţi dintre boierii ţării, care vedeau în retribuirea acestora „o cheltuială peste seamă”. La început, Constantin Şerban a refuzat să-şi asume soluţiile politice ale fostei guvernări şi a evitat adoptarea unor măsuri radicale împotriva seimenilor. Mai mult, a încercat să blocheze eventualele intervenţii tătare sau transilvane menite să rezolve, în beneficiul autorităţii centrale, diferendul intern. După o perioadă de chibzuinţă, domnul a hotărât chiar scutirea lor de la contribuţia privind plata tributului, pe o perioadă de un an. Această măsură a tensionat şi mai mult situaţia internă. Boierii însemnaţi ai ţării au cerut domnului, în repetate rânduri, să desfiinţeze corpul seimenilor, măsură pusă în aplicare la 17/27 februarie 1655.

Aceştia se răzvrătesc şi ucid mai mulţi boieri, consideraţi vinovaţi de hotărârea domniei, printre care Iancu, căpitanul de la Călineşti, banul Gheorma, Papa Brâncoveanu (tatăl viitorului domn, Constantin Brâncoveanu) şi Udrea de la Doiceşti. Lipsa de experienţă politică a lui Constantin Şerban s-a tradus în alegerea nepotrivită a momentului aplicării legii (venirea seimenilor la Curte, în condiţiile în care ei reprezentau forţa armată a ţării), ca şi în lipsa unui dialog cu Transilvania şi Moldova. Amploarea evenimentelor l-au obligat pe domn să reia tratativele cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea (1448 – 1460), care îşi asumă rolul de negociator între domnie şi protestatari, înainte ca „turcul păgân să-şi înfigă ghearele” şi care asigurase că va consulta Poarta în această problemă.

Principele Transilvaniei a intrat, în fruntea armatelor sale, în Ţara Românească (3/13 iunie 1655) prin pasul Buzăului, înaintând cu efectivul de 12 000 de oameni şi cele 12 piese de artilerie către Târgovişte. Efortul militar transilvan trebuia să fie susţinut şi de moldovenii lui Gheorghe Ştefan (1653 – 1658), care însă, din cauza ritmului lent al înaintării, au ratat lupta. Constantin Şerban a preferat să părăsească capitala şi să ceară sprijin logistic otomanilor chiar în tabăra aşezată în apropierea satului Strâmba, aflată sub comanda paşei de Silistra, Siavuş. În ceea ce-i priveşte pe răsculaţi, aceştia şi-au stabilit cartierul general la Gherghiţa, dispunând de o armată numeroasă, c. 16 000 – 24 000 de oameni şi 33 de tunuri. Comanda revenea paharnicului Hrizea din Bogdănei, alesul seimenilor în scaunul domniei.

Bătălia de la Şoplea (în apropiere de Ploieşti) a fost deschisă de răsculaţi, care au atacat prin surprindere oastea transilvană. Lipsa colaborării dintre pedestrime şi cavalerie, ca şi trădarea boierului Lupu Baliga, i-a împiedicat pe seimeni să obţină o victorie în faţa lui Rákóczi. Acesta din urmă, profitând de degringolada creată, a pornit în urmărirea pedestraşilor, în retragere către Ploieşti, Constantin Şerban reuşind să-l prindă chiar pe comandantul lor militar. Boierul Hrizea a fost predat principelui Transilvaniei, care-l închide la Alba Iulia. Înfrângerea suferită de seimeni la Şoplea a condus la degradarea treptată a mişcării revendicative, care avea să se încheie definitiv câţiva ani mai târziu (1657).

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011