Bătălia de la Belgrad (4 – 23 iulie 1456)

Bătălia de la Belgrad (1456)
'	Comandant: Iancu de Hunedoara	4 - 23 iulie 1456 Belgrad, Serbia	Comandant: Mehmed II	'
Rezultat: Victoria armatelor creştine

Bătălia de la Belgrad (4 – 23 iulie 1456) care opreşte înaintarea turcilor spre centrul Europei, după ce cuceriseră Constantinopole, cu trei ani în urmă. Sultanul Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 1481) mobilizează, pentru cucerirea Belgradului, forţe impresionante: c. 100.000 de soldaţi, o artilerie de asediu superioară celei folosite împotriva Constantinopolelui şi o flotă ce urma să acţioneze pe Dunăre (60 – 65 de galere şi c. 150 de vase mai mici).

Voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara (1441 –1456) întăreşte garnizoana cetăţii, comandată de Mihail Szilágyi şi de fiul său, Ladislau de Hunedoara, cu 5.000 de mercenari. Concomitent, el îşi mobilizează forţele proprii şi întăreşte legăturile cu Skanderbeg, care, în Albania, trebuia să declanşeze o mişcare antiotomană. Cu sprijinul călugărului franciscan Ioan de Capistrano, care a desfăşurat o intensă propagandă pentru o nouă cruciadă antiotomană, Iancu a reuşit să ridice o oaste de circa 30.000 de soldaţi şi o flotă improvizată formată din c. 200 de vase.

Din 4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană (c. 300 de tunuri) bombardează zidurile oraşului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu ajutorul flotei fluviale. La 14 iulie, flota creştină atacă vasele otomane distrugând şapte galere mari şi mai multe mici, provocând dispersarea acestora şi reuşind aprovizionarea cetăţii. În zilele următoare, forţele terestre comandate de Iancu reuşesc spargerea blocadei otomane în zona Zemunului, ocupând poziţii favorabile. La 21 iulie, sultanul încearcă să forţeze victoria printr-un asalt general. De două ori turcii reuşesc să pătrundă în oraş, dar sunt respinşi.

Al treilea atac asupra podului care asigura intrarea în fortăreaţă a fost respins de trupele comandate de Capistrano. Asupra turcilor care puseseră scări de asalt pe ziduri a fost aruncată apă clocotită şi materiale inflamabile. Noi şi noi detaşamente de „cruciaţi” soseau pe Dunăre în cetate şi, spre seară, au trecut la contraatac, oraşul fiind despresurat.

La 22 iulie, armata creştină a trecut Sava, dezlănţuind atacul general. Tunurile turcilor au fost capturate şi folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată, fiind salvat de aga ienicerilor, Hassan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe sultan cu propriul trup. La 23 iulie, turcii s-au retras în degringoladă, părăsind tabăra, lăsând în urmă o pradă uriaşă şi foarte mulţi morţi (c. 24.000, după sursele creştine, în timpul asediului, cărora s-au adăugat alţii, în timpul retragerii) şi prizonieri (c. 4.000). Creştinii au pierdut relativ puţini oameni, c. 3.000 – 4.000 (Camil Mureşan).

Victoria de la Belgrad întârzie pentru aproape 70 de ani cucerirea Ungariei de către turci şi redresează moralul europenilor, zguduit după căderea Constantinopolelui. Totodată, izbânda lui Iancu este cel mai strălucit moment al carierei sale militare, de care nu a putut să se bucure îndeajuns, murind de ciumă la 11 august, în tabăra de la Zemun.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011