Bătălia de la Crasna (5 – 6 septembrie 1450)

Bătălia de la Crasna (5 – 6 septembrie 1450), între domnul Moldovei, Bogdan II (1449 – 1451) şi oastea polonă venită în sprijinul pretendentului Alexăndrel (1448 – 1449, 1452 – 1454, 1455).

Descriere

Pentru înlăturarea pericolului venit dinspre Polonia, unde se refugiase Alexăndrel, Bogdan a încheiat cu Iancu de Hunedoara (1441 – 1456), voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei, tratatele de la Roman (11 februarie 1450) şi Suceava (5 iulie 1450). Prin acestea, Bogdan se angaja să nu revendice Chilia, decât cu acordul protectorului său.

La 9 martie 1450, Consiliul de Coroană întrunit la Cracovia a propus organizarea unei expediţii în Moldova, care să o aducă sub ascultarea Poloniei, chiar dacă domnul se arătase dispus să depună omagiu de vasalitate regelui. Erau vizate Chilia şi Cetatea Albă „cele două excelente porturi pentru vasele întregului Orient”, după cum afirmau nobilii polonezi, şi stabilirea graniţelor Poloniei la gurile Dunării (Veniamin Ciobanu). Regele Cazimir IV (1447 – 1492) a aprobat propunerea doar cu condiţia de a reînscăuna pe Alexăndrel.

Armata polonă, condusă de P. Odrowąz şi P. Koniecpolski, porneşte din Liov (24 iunie 1450) spre Cameniţa, unde are loc joncţiunea cu trupele lui Alexăndrel şi ale lui Didrih Buczacki, starostele Podoliei. Pătrunsă pe teritoriul Moldovei, aceasta a fost supusă hărţuirii, prin atacuri dese ce urmăreau atragerea ei într-o zonă păduroasă şi strâmtă.

Bătălia s-a desfăşurat „pe câmpul care era numit Crasna la pârâul Izvorul Crasnei, lângă oraşul Vaslui” (Jan Długosz), la marginea unei păduri. Încă de la început pedestrimea moldoveană, a fost aşezată în centru, acoperită de călăreţii lui Bogdan, pentru a induce în eroare. Asaltul cavaleriei polone s-a dovedit a fi un dezastru, ea a fost prinsă în mijlocul oştenilor moldoveni care au atacat cu arcuri, lănci şi coase (cu care taie venele cailor). Oastea polonă a fost zdrobită, starostele de Liov, P. Odrowąz, a căzut pe câmpul de luptă, retragerea fiind posibilă doar cu ajutorul trupelor lui Alexăndrel.

La luptă a participat şi Ştefan (viitorul Ştefan cel Mare) care va demonstra în bătăliile viitoare că şi-a însuşit strategia folosită de tatăl său, Bogdan II, (bătălia din iarna anului 1475 se va desfăşura în acelaşi loc).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011