Bătălia de la Pădureni

Bătălia de la Pădureni (1735)
Forţele imperiale austriece reprezentate de grănicerii mureşeni	Comandant: Căpitanul grănicerilor din Nădlac Forţe: Neprecizate Pierderi: Neprecizate	9 mai 1735 Pădureni, azi înglobat în Chişineu-Criş, judeţul Arad	Comandant: Petru Seghedinaţ Forţe: Cca 1.300 Pierderi: 400-500 morţi, 165 prizonieri	Iobagii răsculaţi din comitatul Arad, Bichiş şi Bihor
Rezultat: Victorie totală a forţelor imperiale

Bătălia de la Pădureni a avut loc la data de 9 mai 1735 între iobagii răsculaţi şi trupele de grăniceri mureşeni fidele împăratului Austriei.

Situaţia înainte de bătălie

În anul 1735 iobagii din zona Mureşului inferior, aproximativ din zona Arad, Bichiş (Ungaria) şi Bihor, nemulţumiţi de situaţia economică tot mai precară în care erau aduşi de nobilimea stăpână de pământ, pornesc o răscoală, cerând uşurarea situaţiei lor. Înainte de începerea răscoalei, iobagii au încercat să îşi asigure sprijinul grănicerilor mureşeni, nemulţumiţi şi ei de încercările statului de lichidare a sistemului grăniceresc şi de pierderea pământurilor în favoarea nobilimii. Căpitanul de grăniceri Petru Seghedinaţ a fost cel ales să îi conducă pe răsculaţi.

Răscoala a început prematur, la 27 aprilie 1735, fără ca Petru Seghedinaţ să fie informat de către conducătorii iobagilor. Petru Seghedinaţ a fost arestat în cetatea Arad de forţele loiale împăratului Austriei. Răsculaţii au abandonat planul iniţial de cucerire a cetăţii Arad şi au încercat fără succes să cucerească în schimb cetatea Gyula. După asaltul nereuşit al cetăţii Gyula, răsculaţii s-au retras la Pădureni, sat înglobat azi în localitatea Chişineu-Criş, judeţul Arad.

Combatanţii

Răsculaţii şi-au stabilit tabăra la data de 7 mai la Pădureni, lângă localitatea Chişineu-Criş, judeţul Arad, după atacul nereuşit al cetăţii Gyula. Tabăra era mărginită de păduri, mlaştini şi râul Crişul Alb, fiind la adăpost de atacuri inamice prin surprindere. Ea a fost înconjurată cu căruţe, pe post de zid de apărare. Santinele erau postate permanent, iar patrule cercetau zona înconjurătoare pentru a nu fi surprinşi de inamic.

Numărul răsculaţilor din tabără era cca 1.300 oameni, organizaţi în unităţi (steaguri) de câte 100 combatanţi fiecare. Comanda taberei o avea Petru Seghedinaţ, dar el fiind arestat la Arad, alt comandant a exercitat funcţia de comandă în timpul absenţei sale. Comandanţii răsculaţilor aveau cunoştinţe militare limitate, unii dintre ei fuseseră soldaţi imperiali. Cei aproximativ 1.300 răsculaţi înarmaţi au fost organizaţi într-o forţă principală de cca 700 oameni şi două forţe de rezervă, una de cca 250 oameni, a doua de 200 combatanţi. Din totalul luptătorilor din tabără, cel puţin 300 erau călări, restul luptau pe jos.

Ca armament dispuneau de puţine arme de foc, cca 200 puşti, majoritatea de vânătoare, şi de armament alb, lănci, topoare, securi. Unii erau pregătiţi să lupte cu praştii, puţini aveau pistoale. Numărul celor neînarmaţi a fost foarte mic. Cei care dispuneau de arme de foc îşi asigurau singuri muniţia necesară, tabăra neavând nici un fel de sistem de aprovizionare, nici cu armament şi muniţie, nici cu alimente. Nu existau nici rezerve de nici un fel.

Ca naţionalitate, răsculaţii din tabăra de la Pădureni erau atât români, cât şi maghiari, iar ca statut social cei mai mulţi erau iobagi.

Grănicerii care au fost trimişi de autorităţi să înăbuşe răscoala erau tot ţărani, dar care aveau un statut mai bun decât iobagii. Grănicerii nu erau soldaţi profesionişti, ei erau ţărani care în schimbul unor înlesniri de ordin economic se obligau să păzească graniţa încredinţată lor, iar în caz de nevoie să participe la războaie dacă li se cerea. Grănicerii îşi asigurau singuri echipamentul (îmbrăcăminte, pielărie), fiind aprovizionaţi doar cu armament şi muniţie de către autorităţile militare. Comandanţii lor nu aveau studii militare propriu-zise, nu erau ofiţeri adevăraţi ca cei din armata permanentă. Grănicerii trimişi împotriva răsculaţilor proveneau din rândul populaţiei din zona Mureşului.

Comandantul trupelor de grăniceri pornite să reprime răscoala era căpitanul din Nădlac, care fusese colaborator al lui Petru Seghedinaţ în timpul organizării răscoalei. Pentru a nu fi acuzat de colaborare, el a acceptat fără rezerve să pornească împotriva iobagilor răsculaţi, crezând că astfel le va demonstra şefilor lui că nu a fost implicat în plănuirea rebeliunii.

Au mai participat la bătălie subunităţi din regimentul de infanterie Taafe.

Împotriva răsculaţilor au mai fost trimise unităţi din regimentul Cordova, format din spanioli, care erau cantonate în Maramureş, din regimentul Hautois, cantonate în Bihor, din regimentul Wolffenbüttel şi regimentul Antonianini. Acestea nu au mai avut timp să ajungă pe câmpul de luptă.

O formaţiune militară alcătuită de autorităţile comitatelor din jur, formată din cca 2.300 combatanţi şi condusă de baronul Istvan Orczy, a fost trimisă şi ea spre Pădureni, dar nu a participat nici ea la lupte.

Desfăşurarea bătăliei

Apropierea trupelor de grăniceri de tabără nu i-a îngrijorat pe răsculaţi, deoarece credeau că le vin aliaţii. Mai mult, răsculaţii i-au primit bine pe primii grăniceri cu care s-au întâlnit. Abia când au avut loc primele mici ciocniri cu grănicerii, pe data de 8 mai, răsculaţii şi-au dat seama că de fapt aceştia nu sunt de partea lor.

Trupele de grăniceri s-au oprit pe câmpul Gorhe în primele ore ale zilei de 9 mai 1735. Căpitanul din Nădlac, comandantul grănicerilor trimişi să reprime răscoala iobagilor, s-a apropiat de tabăra rebelilor. Mai mulţi conducători ai răsculaţilor au vorbit cu el şi l-au întrebat dacă înţelegerea de a se alia mai e valabilă (căpitanul din Nădlac fusese unul dintre conspiratori, ca şi căpitanul Petru Seghedinaţ). Răspunsul comandantului grănicerilor a fost că nu se va alia cu iobagii răsculaţi şi că în răstimp de o oră va începe lupta.

Bătălia de la Pădureni a început în zorii zilei de 9 mai 1735, la ora 4 dimineaţa. Lupta a fost deschisă de salvele de foc de puşcă ale grănicerilor. Cetele de răsculaţi înarmate doar cu arme albe s-au retras din faţa salvelor de puşcă ale grănicerilor într-un crâng, pentru a se pune la adăpost, pentru că nu puteau rezista focului inamic fără a suferi pierderi mari şi inutile.

Au rămas pe loc şi au răspuns cu salve de foc cetele de răsculaţi înarmate cu puşti. Ei au luptat cu curaj din spatele parapetului format din căruţele care fuseseră dispuse pentru protecţie în jurul taberei.

Pentru că lupta a continuat mai mult decât crezuseră iniţial atacatorii, un detaşament de 500 grăniceri călări, conduşi de căpitanii din Nădlac şi Ineu, a efectuat un atac din flanc, peste podul de lemn de peste Crişul Alb, cu scopul de a-i prinde pe răsculaţi între două focuri şi a decide soarta luptei în favoarea trupelor imperiale.

Răsculaţii şi-au dat seama de manevra de cavalerie a grănicerilor şi de faptul că ocuparea de către inamic a podului peste Crişul Alb însemna tăierea singurei căi de retragere. Cam 300 de răsculaţi călare au atacat capul de pod stabilit de cavaleria grănicerească. O salvă de foc de puşcă a deschis contraatacul cavaleriei răsculaţilor, după care aceştia s-au aruncat în luptă corp-la-corp cu grănicerii călare. Însuşi comandantul grănicerilor, căpitanul din Nădlac, a fost rănit în această luptă de către răsculatul Negru Gornicul, apoi a fost dat jos de pe cal. Grănicerii au fost respinşi de pe pod, iar drumul de retragere al răsculaţilor peste Crişul Alb a fost deschis.

Având calea de retragere deschisă, răsculaţii au rupt lupta şi s-au retras în pădurea apropiată. Doar o parte dintre răsculaţi a reuşit să se salveze peste pod, o altă parte s-a împotmolit în terenul mlăştinos de lângă râu şi a suferit pierderi grele.

Bătălia a luat sfârşit cu retragerea răsculaţilor supravieţuitori peste pod, câmpul de luptă şi tabăra răzvrătiţilor rămânând în stăpânirea grănicerilor.

Urmările bătăliei

Pierderile grănicerilor în bătălia de la Pădureni nu se cunosc. Răsculaţii au pierdut, după aprecierile grănicerilor, între 400 şi 500 oameni ucişi în luptă, iar alţii 165 au fost luaţi prizonieri.

Restul răsculaţilor s-a împărţit în subunităţi mai mici şi s-au retras cum au putut în zonele învecinate.

După terminarea bătăliei, grănicerii s-au retras imediat de pe câmpul de luptă, plecând spre Arad, fără a proceda la urmărirea răsculaţilor în retragere.

Forţa armată a răsculaţilor a fost definitiv înfrântă şi rebelii nu vor mai putea ridica la luptă altă oaste, răscoala fiind practic înăbuşită în cea mai mare parte în urma bătăliei de la Pădureni.

La trei zile după terminarea bătăliei a sosit pe câmpul de luptă forţa militară trimisă de comitatele învecinate, formată din nobili conduşi de baronul Istvan Orczy. Acesta a pus să fie cercetată zona luptei pe o rază de 15 kilometri, pentru a putea găsi pe eventualii răsculaţi ascunşi în apropiere. Baronul Orczy a acordat o amnistie tuturor răsculaţilor care s-ar preda de bunăvoie, pentru că a realizat că represaliile sângeroase nu vor putea restabili liniştea. În zilele următoare cca 200 răsculaţi au predat armele de bunăvoie, la fel procedând şi unitatea înarmată a răsculaţilor de la Vânători.

Alte subunităţi răsculate scăpate din bătălia de la Pădureni s-au retras spre Şiria, judeţul Arad, sau spre Bihor. Doar cele retrase spre Bihor au mai încercat să opună rezistenţă, dar au fost înfrânte. Pierderile lor în morţi nu se cunosc, fiind minimalizate de autorităţi, dar se ştie că cca 50 răsculaţi au fost capturaţi în luptă. Până la finalul lunii mai 1735, răscoala a fost înăbuşită complet.

O parte dintre răsculaţii capturaţi în timpul răzvrătirii, mai ales o parte dintre conducătorii lor, au fost condamnaţi în anul 1736 la diferite pedepse, dintre care unele capitale.

Bibliografie

• Glück, Eugen - Mişcarea lui Petru Seghedinaţ din zona Mureşului de Jos (1735), Anuarul Institutului de Istorie "Gh. Bariţ", Cluj-Napoca, 2001