Bătălia de la Szalânkemen (14 iulie 1456)

Bătălia navală de la Szalânkemen [Slankemen, Serbia] (14 iulie 1456). Spargerea blocadei otomane asupra Belgradului de către flota creştină comandată de Iancu de Hunedoara, căpitanul general al Ungariei.

Otomanii se pregătesc pentru cucerirea celei mai importante redute creştine, Belgradul (considerat a fi „cheia” Europei Centrale). În acelaşi timp, Papa Calixt III (1455 – 1458) încearcă prin diferite mijloace să-i convingă pe occidentali de eficienţa unei noi cruciade antiotomane, desemnându-l pe franciscanul Ioan de Capistrano cu propovăduirea acestei idei.

Obiectivele principale ale campaniei erau apărarea Belgradului şi eliberarea Constantinopolelui. Otomanii au înconjurat Belgradul, supunându-l asediului. Din 4 iulie 1456, încep bombardamentele, iar flota compusă din 60 de galere şi 150 de vase mai mici (cf. Camil Mureşan) a fost dispusă pe Dunăre, la Slankemen (la vărsarea Tisei în Dunăre), pentru a împiedica buna aprovizionare a Belgradului. Creştinii cu cele c. 200 de nave coordonate de Iancu, din care numai o parte erau echipate corespunzător, atacă din două direcţii; în acelaşi timp, participă şi vasele aflate la Belgrad, sub comanda lui Mihail Szilágyi. Alături de acestea, pe uscat se aflau c. 15 000 de oşteni, sub comanda lui Ioan de Capistrano, care trebuia să împiedice eventualele ajutoare trimise de otomani în ajutorul flotei şi să-i prindă pe fugarii de pe navele bombardate.

Atacul creştinilor, venit din două direcţii, a fost fulgerător, în aprox. cinci ore mai multe corăbii au fost scufundate, unele au fost capturate, iar altele foarte grav avariate. La 15 iulie 1456, Belgradul primea trupe, alimente şi arme, fapt ce arată că Dunărea fusese eliberată şi blocada spartă.

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011