Bătălia de la Varşovia (23 iunie 1657)

Bătălia de la Varşovia [Polonia] (23 iunie 1657). Operaţiune militară iniţiată de principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi II (1648 – 1660), în alianţă cu regele Suediei Carol al X-lea Gustav (1654 – 1660) împotriva Poloniei.

Implicarea activă a lui Gheorghe Rákóczi II în diplomaţia central şi est-europeană i-a consolidat prestigiul, certificat şi de încheierea tratatului cu Suedia, la 20 noiembrie 1656. Negocierile cu regele suedez au dat consistenţă intenţiilor principelui transilvan de a fi încoronat ca rege al Poloniei.

Acţiunea militară menită să-l înlăture pe regele polon, descendent al dinastiei Wasa, a început în ianuarie 1657, în condiţii nefavorabile de iarnă. Efortul depus de trupele transilvane pentru traversarea Carpaţilor, spre teritoriul polon s-a soldat cu pierderi în rândurile combatanţilor (îndeosebi la trecerea prin pasul Prislop) şi a demoralizat grosul trupelor rákócziene. Oastea transilvană era susţinută de 2 000 de oşteni moldoveni, sub comanda serdarului Grigore Hăbăşescu şi de alţi 2 000 de munteni, coordonaţi de boierul Odivoianul.

Gheorghe Rákóczi II a fost consiliat în mai multe rânduri de reprezentantul Curţii regale polone (misiunea lui Gheorghe Lubomirski), de trimisul extraordinar al imperialilor (Francisc Weselényi) şi de oameni din anturajul ţarului (reprezentantul Curţii moscovite Viskinov), să renunţe la planurile sale politice.

Armatele polone au fost mobilizate în regiunea Gdańsk-ului şi la Cracovia, în încercarea de a face faţă atacului suedez, dinspre nord, şi celui transilvan, dinspre sud. Primele schimburi de focuri între oştile comandate de principe şi poloni au avut loc în regiunea Sambor şi s-au soldat cu victoria lui Gheorghe Rákóczi II. La 28 martie 1657, acesta a intrat în Cracovia, pentru ca, o săptămână mai târziu, să reia înaintarea către nord. Transilvănenii au traversat Vistula, la Opatow, şi, la 7 aprilie 1657, au făcut joncţiunea cu trupele lui Carol al X-lea Gustav, la Schwielowa, unde pretendentul la coroana polonă a fost primit cu mare fast.

Lipsa de coerenţă a diplomaţiilor, dublată de schimbările survenite în politica externă a Imperiului Habsburgic, a Rusiei şi Suediei (debarcarea daneză) i-au determinat pe combatanţi să-şi redimensioneze planurile de război. La rândul lor, polonii au căutat să-şi mobilizeze în întregime trupele şi, în ultimă instanţă, să ceară ajutor tătarilor. Suedia şi-a anunţat oficial intenţia de a se retrage din Polonia, în speranţa că va reuşi să pună capăt provocării daneze şi nesupunerii Brandenburg-ului.

Gheorghe Rákóczi II, secondat de câteva detaşamente suedeze rămase în teatrul de operaţiuni, a intrat, la 23 iunie 1657, în Varşovia. În ciuda acestui fapt, finalizarea obiectivelor principelui transilvan a fost ratată, acesta văzându-se „abandonat ca o navă în furtună fără valuri şi rame”. Retragerea suedezilor a fost dublată de veşti dezastruoase despre înaintarea dinspre Apus a trupelor imperiale şi dinspre Răsărit a tătarilor. În aceste condiţii, Gheorghe Rákóczi II a hotărât retragerea, mai întâi alături de cazaci, decizie ce avea să-l coste piesele de artilerie şi o mare parte din oaste.

Eşecurile suferite l-au convins de necesitatea semnării tratatului de pace cu polonii, la Czerny Ostrów (22 iulie 1657). Condiţiile impuse de regalitatea polonă au fost pe măsura dezastrului provocat de aliaţi, principele transilvan fiind obligat să respecte un traseu prestabilit, fiind asistat de contele polon Sapieha.

Lipsa de dinamism din rândul armatelor în retragere, ca şi nesiguranţa principelui au adus enorme prejudicii, cei mai mulţi dintre combatanţi sfârşind în captivitate polonă sau tătară. Mai mult, în urma acestor înfrângeri, Poarta a refuzat să-i mai recunoască lui Gheorghe Rákóczi II calitatea de principe, motiv pentru care, întoarcerea sa a impus clarificări în relaţia suzerano-vasalică.

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011