Constantin D. Aricescu

Constantin D. Aricescu
Născut		18 martie 1823, Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş
Decedat		18 februarie 1886, Câmpulung-Muscel
Ocupaţie		istoric, prozator, publicist

Constantin D Aricescu (n. 18 martie 1823, Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş – d. 18 februarie 1886, Câmpulung-Muscel), istoric, prozator, dramaturg, poet, publicist şi om politic.

Biografie

Se naşte într-o familie înstărită, burgheză (este fiul serdarului Dimitrie Aricescu şi al Elenei Chiliaşu), ceea ce îi permite să beneficieze de o educaţie aleasă. Urmează cursurile şcolii naţionale din Câmpulung şi apoi pe cele ale Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti (1838-1844). Activează în mai multe domenii: inginer de poduri şi şosele, copist la Ministerul de Finanţe, Director al Arhivelor Statului (1869-1876), revizor şcolar (1877-1879), director al Domeniilor Statului şi al Tipografiei (Imprimeriile Statului), avocat, redactor şi administrator al ziarelor „Românul”, „Pressa” şi „Buciumul”, colaborator al mai multor publicaţii: „Reforma”, „Naţionalul”, „Trompeta Carpaţilor”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” ş.a., director al internatului „Matei Basarab” din Câmpulung etc.

Constantin D. Aricescu activează ca revoluţionar paşoptist, plin de idei progresiste, lucru care l-a costat luni de detenţie la Snagov (1850) şi Văcăreşti (1863). Aflând de existenţa unui imn slugarnic la adresa ruşilor, în speţă generalului Duhamel, consideră că este de datoria sa de bun român şi „june progresist, să demaşte protectoratul perfid al ţarului”, astfel creează imediat un contra-imn manifest, intitulat, sugestiv, „Blestemul României contra apăsătorilor ei”. Pentru răspândirea şi intenţia de a-l publica a fost condamnat şi închis la Snagov (ianuarie - decembrie 1850).

Ca deputat în Adunarea ad-hoc de la Bucureşti (1857), desfăşoară o intensă activitate unionistă, este secretar al comitetelor locale şi coordonatorul acestora de la Câmpulung.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este deputat şi susţinător fervent al politicii reformatoare a acestuia.

Ca scriitor nu a lăsat ceva valoros din punct de vedere literar. Debutează în anul 1846 în „Curierul românesc”. Publică mai multe poezii cu iz revoluţionar: Rugă libertăţii, Libertate României ş.a., în timpul evenimentelor din 1848, şi un volum de „Memorii”, scrise în detenţia de la Snagov, încredinţat că funcţia primă a acestora este nedisimulat didactică.

Editează mai multe volume de versuri, scrie, făcând unele observaţii critice, realiste asupra vieţii monahale, mai multe piese de teatru cu caracter satiric, patriotic, educativ, cele mai multe reprezentate la teatrul pe care l-a fondat la Câmpulung (1846-1847), dar şi în alte oraşe, precum şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Ca istoric elaborează prima monografie a oraşului său natal „Istoria Câmpulungului, prima reşedinţă a României” (1855-1856), publică, într-un volum, mai multe documente referitoare la revoluţionarii paşoptişti: Capii revoluţiunii de la 1848, judecaţi prin propriile acte (1866), Istoria revoluţiunii de la 1821 (1874), prima monografie a mişcării de la 1821, în care un rol important îi este rezervat iniţiatorului Tudor Vladimirescu, Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii de la 1848, în trei volume (1873-1874).

Scrie şi memorialistică: Memoriile mele, Biografia mea, Procesul şi exilul meu la Snagov. Spirit extrem de cultivat, plin de idei novatoare, Constantin D. Aricescu, a fost atent la mişcarea literelor şi mentalităţilor epocii, paşoptist din eşalonul doi al literaturii române, activismul său fiind dublat de o înţelegere specifică a militantismului scriitoricesc.

Bibliografie

• Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008