Constantin Dissescu

Constantin Dissescu
Născut		8 august 1854, Slatina
Decedat		10 august 1932, Bucureşti
Ocupaţie		jurist, politcian

Constantin Dissescu (n. 8 august 1854, Slatina - d. 10 august 1932, Bucureşti), jurist, profesor, eseist şi om politic.

Biografie

Fiu de magistrat, urmează tradiţia familiei, face liceul în Bucureşti, la Sfântul Sava şi urmează Dreptul şi Istoria la Paris, unde îşi dă licenţa (1875) şi obţine doctoratul în Drept (1877).

După revenirea în ţară este numit judecător la Tribunalul Ilfov (1878-1880). Devine apoi profesor de Drept la universităţile din Iaşi (1883) şi Bucureşti (din 1884), între 1909 şi 1913 fiind decanul Facultăţii juridice a acesteia din urmă.

Între anii 1892-1895 este numit Avocat al Statului.

Publică multe studii juridice (Chestiunea revizuirii legii electorale, Originea şi condiţiunea proprietăţii în România, Legea Minelor), istorice (Conferinţă asupra vieţii lui Barbu Ştirbeiu, Amintiri şi impresii din Cadrilater) dar şi eseuri cu tentă literară sau socială (Psihologia călugărului, Despre poezia română, Ovide, Despre imitaţie, Poveţe de viaţă), conduce publicaţia „Dreptul” (apărută în 1871) şi intervine pentru adoptarea „Legii de organizare a avocaturii” (1907).

Membru al Partidului Naţional Liberal până în 1885, când se înscrie în Partidul Conservator. Pleacă şi de aici, împreună cu Take Ionescu (1908) ca membru al Partidului Conservator Democrat, revenind după Primul Război Mondial în rândurile P. N. L.

Ministru la Justiţie (11 aprilie 1899-6 iulie 1900) şi la Culte şi Instrucţiune Publică (24 octombrie 1906-26 februarie 1907; 14 octombrie 1912-31 decembrie 1913), este cunoscut îndeobşte şi pentru insistenţa sa de a primi în barou o femeie (1891), Sarmiza Bilcescu, premieră în istoria dreptului românesc şi, mai ales, pentru că este principalul promotor al „Constituţiei Unificării” (1923).

Bibliografie

• Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008