Diac

Diac (sau grămătic, pisar) era în secolele 14-16 scriitorul documentelor domneşti. El trebuia să cunoască limbile slavă şi latină. În Moldova, în a doua jumătate a secolului 16, cei mai importanţi diaci se mai numeau şi uricari. Din a doua jumătate a secolului 17, când marea majoritate a documentelor au început să fie redactate în limba română, diacii s-au ocupat de cele în limba română iar uricarii de cele în limba slavă (tot mai rare) şi de traducerea lor în româneşte. Semnătura lor se aplica pe documente în colţul din dreapta jos.

Diacul nu avea importanţă politică şi de obicei se menţinea în funcţie indiferent de schimbările politice. Făcea parte din marea boierime, alături de marii dregători şi avea venituri importante. Mulţi dintre diaci deveneau mai târziu mari dregători. Existau mai multe tipuri de diaci: de cămară, de vistierie, ai dregătorilor, etc.

Bibliografie

• Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1988