Doamna Elisabeta Movilă
de la Enciclopedia României
| Doamna Elisabeta Movilă | ||
 | ||
| Născută | a doua jum. a sec. XVI | |
| Decedată | după 1620, Constantinopol | |
| Căsătorită cu | Ieremia Movilă | |
| Copii | Constantin, Alexandru, Ecaterina Margareta, Maria, Chiajna, Ana | |
Doamna Elisabeta Movilă (n. a doua jumătate a secolului al XVI-lea – d. după 1620, Constantinopol). Soţia lui Ieremia Movilă şi regenta fiilor ei Constantin şi Alexandru, domni ai Moldovei.
Biografie
S-a căsătorit cu Ieremia, probabil în 1591, în Polonia. Se spune că ambiţia Elisabeta l-a determinat pe soţ să părăsească viaţa paşnică de care avea parte în Ustie, în Polonia, pentru a râvni la tronul Moldovei, care, cu ajutor polon, l-a înlocuit pe Ştefan Răzvan. În a doua parte a domniei, între Ieremia şi fratele său Simion, care ocupase de două ori tronul Ţării Româneşti, au intervenit tensiuni serioase, ce vor afecta relaţia dintre Elisabeta şi soţia lui Simion, Marghita, o femeie la fel de ambiţioasă. Îşi mărită fiicele cu nobili polonezi, pe Ecaterina Margareta cu principele Samuel Corecki, pe Maria cu contele Ştefan Potocki, pe Chiajna cu ducele Mihai Wisznoviecki şi pe Ana cu hatmanul Stanislas Potocki.
Spre marea sa neplăcere, după moartea soţului ei, Simion a urcat pe tronul Moldovei, în 1606, dar a sfârşit otrăvit peste un an. Miron Costin aruncă vina pentru această faptă asupra Elisabetei. Este momentul în care între cele două doamne s-a declanşat o luptă aprigă pentru impunerea propriilor urmaşi pe tronul Moldovei. Balanţa a înclinat când în favoarea uneia, când a celeilalte. Cât timp a tutelat domnia fiilor ei Constantin şi Alexandru, Elisabeta s-a intitulat „doamna ţării Moldovei”. Desele confruntări ale Movileştilor, care au implicat direct armatele otomane şi polone, au provocat intervenţia Porţii care a hotărât prinderea acestora şi impunerea trecerii lor forţate la religia islamică. După o confruntare sângeroasă, Elisabeta şi fiii ei au căzut în mâinile turcilor, Doamna sfârşind în haremul sultanului. Imediat după ce a fost prinsă la Drişcani, în 1616, şi-a tăiat coada pe care a trimis-o printr-un boier la Mănăstirea Suceviţa într-o casetă de argint, pentru a fi pusă pe mormântul soţului ei.
Bibliografie
- George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.