George Ioanid (librar)
de la Enciclopedia României
| George Ioanid | ||
 | ||
| Născut | 1817, Bucureşti | |
| Decedat | 1907, Bucureşti | |
| Ocupaţie | librar, editor | |
George Ioanid (n. 1817, Bucureşti - d. 1907, Bucureşti), un pionier al comerţului cu carte, librar (negustor de carte) şi editor, proprietar al uneia dintre primele librării din România, considerat a fi primul editor din ţară (1848). Librăria lui Ioanid a fost un loc în care au deprins meseria de vânzători de carte viitorii mari librari precum Ion V. Socec şi Theodosiu Ionniţiu.
Biografie
Activitatea de negustorie de carte a început-o în 1838, dar „Patenta de neguţător” cu nr. 51 o primeşte de la Departamentul Visteriei abia în anul 1854. Afacerile lui Ioanid nu erau axate exclusiv pe carte, motiv pentru care la început spaţiul în care erau vândută cărţile nu era în adevăratul sens al cuvântului o librărie, aşa cum era cea mai mare librărie a timpului din Bucureşti, deţinută de C. A. Rosetti şi Eric Winterhalder. În librăria lui Ioanid organizarea era primitivă, cărţile stăteau legate cu frânghii alături de mărfurile de braşovenie. Abia cu venirea lui Socec, în 1848, librăria începe să prindă contur, mărfurile de braşovenie au fost despărţite de cărţi, iar în cele din urmă au fost îndepărtate, locul fiind transformat într-o adevărată librărie.
Următorul pas în dezvoltarea afacerii cu carte a lui George Ioanid a fost dezvoltarea comerţului de editură. Până la Ioanid autorii români îşi tipăreau singuri cărţile, tot ei erau şi cei care depuneau eforturi pentru a le vinde. La sugestiile şi prin efortul lui Socec librăria se transforma încetul cu încetul într-o veritabilă editură. La început au fost publicate unele traduceri ale autorilor apreciaţi în Europe de Vest ca Alexandre Dumas sau Eugène Sue. Pentru efectuarea traducerilor au fost angajaţi traducători, sub conducerea lui G. Baronzi, care erau plătiţi la coala tradusă. Tot la iniţiativa lui Socec, în anii ce au urmat, editura depăşea graniţele Bucureştiului, iar desfacerea de carte a editurii lui Ioanid ajungea şi în provincie. În acest sens au fost creat centre şi diverse conexiuni în teritoriu, mai ales în marile oraşe unde existau negustori interesaţi de vânzarea de carte.
Ruptura dintre Socec şi Ioanid a avut loc pe fondul neînţelegerilor asupra unui proiect susţinut de Socec, vizionar la acea vreme, şi anume vânzarea în librăria lui George Ioanid a unor cărţi tipărite şi scoase de terţi. În 1856 Socec a părăsit librăria în care a deprins tainele comerţului de carte şi la scurt timp şi-a deschis propria afacere în acelaşi domeniu.