I.R.D.P.
de la Enciclopedia României
I.R.D.P. (acronim pentru Industria Română de Petrol) a fost o societate petroliferă românească cu sediul în Bucureşti.
Cuprins
Istoric
A fost înfiinţată în 1920, de către capitalul românesc, într-un efort postbelic de contrabalansare a marilor companii petroliere străine, care deţineau cea mai mare pondere în industria petroliere românească. Conform statutului, scopul societăţii era „desvoltarea şi încurajarea industriei petrolifere şi miniere potrivit intereselor româneşti”[1] iar minim 60% din capitalul social vărsat trebuia să aparţină cetăţenilor români.[2] La început a avut un capital destul de redus - 120 milioane lei, sporit succesiv până la 600 milioane lei, în 1925.
Dacă la început a fost deţinută exclusiv de cetăţeni români şi în special de finanţa liberală, cu timpul, o bună parte din societate a fost transferată către societatea franceză S.I.P.E.R. iar producţia orientată către nevoile Franţei. Participaţii însemnate ale I.R.D.P. mai erau deţinute şi de Creditul Minier.
În perioada celui de-al doilea război mondial, peste 80% din acţiunile companiei au fost achiziţionate de capital german. Producţia ei, împreună cu cea a altor societăţi de profil (S.A.R.D.E.P, Petrol Block), a fost orientată către nevoile Germaniei.
În 1944 I.R.D.P. a fost naţionalizată în 1948 iar activele au fost transferate societăţii de stat româno-sovietice Sovrompetrol.
Producţia
Cu toate că deţinea perimetre petrolifere însemnate, în primii ani producţia de petrol a societăţii era destul de slabă însă prin investiţii constante, a devenit unul din producătorii autohtoni importanţi.
La finele anului 1940 societatea avea 41 de sonde în funcţiune, producţia obţinută fiind de 117.925 tone,
Vârful de producţie s-a înregistrat în anii 1942-1943, când au fost extrase 120.680, respectiv 127.180 tone. Din cauza războiului şi a pagubelor suferite în timpul bombardamentelor, producţia a scăzut în 1944 la 85.240 tone.
Sediul
Iniţial societatea şi-a avut sediul într-un imobil din Bucureşti pe strada Romană nr. 72. Mai târziu sediul s-a mutat pe strada Lascăr Catargiu nr. 17 (redenumită în Biserica Amzei nr. 23). Între 1946-1948 în strada Nicolae Golescu, nr. 7.[3].
Bibliografie
- Buzatu, Gheorghe, O istorie a petrolului românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998 ISBN 973-45-0263-8
- Pintilie, Dan Ovidiu, Istoricul societăţii I.R.D.P. (1920 - 1948), [1]