Ion Grigore Ghica

Ion Grigore Ghica
Naţionalitate		român
Născut		10 decembrie 1830, Iaşi, judeţul Iaşi
Decedat		21 martie 1891, Petersburg, Rusia
Ocupaţie		politician, diplomat, militar
Părinţi		Grigore Alexandru Ghica şi Elena Sturdza

Ion Grigore Ghica (n. 10 decembrie 1830, Iaşi, judeţul Iaşi – d. 21 martie 1891, Petersburg, Rusia), politician, diplomat, militar de carieră.

Biografie

Fiul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, şi al Elenei Sturdza, fiica primului domnitor pământean al Moldovei de după perioada fanariotă, Ioniţă Sandu Sturdza.

Studiază în Elveţia, la Fribourg şi la Paris (1843-1848). După revenirea în ţară pentru o scurtă perioadă, când se înrolează în armata Moldovei, îşi reia studiile la Geneva (1849-1851). Aici urmează cursuri de artă militară, filosofie şi drept. Din 1853, în timpul domniei tatălui său, când este ridicat la gradul de colonel, ocupă mai multe funcţii administrative şi politice: dregător al Judeţului Iaşi, membru al Înaltului Divan Domnesc şi secretar de stat (1853 şi 1856).

Este de partea unioniştilor, membru în adunarea Electivă, unde a militat pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. După unire, Ion Gr. Ghica deţine mai multe funcţii politice în guvernele de la Iaşi şi Bucureşti, apoi în cel unic de la Bucureşti: Ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Mihail Kogălniceanu (1860-1861), Comandant al Garnizoanei din Iaşi, adjutant personal al domnitorului, Ministru de Război în guvernele conduse de Anastase Panu şi Alexandru C. Moruzi (1861-1862) de la Iaşi şi la Bucureşti în guvernul Dimitrie Ghica de la Bucureşti (1861).

După unificarea administrativă este numit Ministru de Război în guvernele conduse de Barbu Catargiu şi Nicolae Creţulescu (22 ianuarie 1862 - 30 septembrie 1862), Ministrul Afacerilor Străine (30 septembrie 1862 - 17 august 1863) şi ad- interim la Lucrări Publice pentru zece zile. După lovitura de stat organizată de domnitor la data de 20 mai 1864, nemulţumit de noua politică a acestuia, a intrat în „monstruoasa coaliţie” care l-a îndepărtat pe Cuza pe 11 februarie 1866. În timpul domniei regelui Carol I este deputat în Adunarea Constituantă şi Ministru de Război (11 mai - 6 august 1866) în guvernele Lascăr Catargiu şi Ion Ghica.

Din anul 1872, datorită unor neînţelegeri cu noua conducere, îşi începe cariera diplomatică ca agent diplomatic la Constantinopol (1872-1877), ataşat pe lângă ţarul Rusiei Alexandru I în timpul Războiului de Independenţă (aprilie 1877 - 1878), apoi trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Petersburg (1878-1881).

Apărător extrem de eficace al intereselor României în afara ţării, Ion Gr. Ghica „a dovedit însuşiri deosebite şi a făcut ţării servicii însemnate în împrejurări excepţional de grele, care cereau un tact deosebit şi mult spirit de prezenţă”.

Bibliografie

• Stan, Stoica (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008.