Lupta de la Mihăileni
de la Enciclopedia României
| Lupta de la Mihăileni
| ||||
| Răsculaţii români |
Comandant: |
7 decembrie 1784 Mihăileni, judeţul Hunedoara |
Comandant: |
Armata austriacă |
|
Rezultat: Victorie strategică a forţelor austriece | ||||
Lupta de la Mihăileni (7 decembrie 1784) a fost ultima ciocnire dintre armata imperială austriacă şi răsculaţii români conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan.
Trupele imperiale austriece înaintau de la Brad spre Câmpeni pentru a pune capăt răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan. La hotarul dintre satele Mihăileni şi Blăjeni au fost întâmpinate de o masă de ţărani români înarmaţi. Episcopul ortodox de origine sârbă Ghedeon Nichitici însoţea trupele imperiale şi conform ordinelor primite, a ieşit în faţa răsculaţilor încercând să îi convingă cu vorba bună să predea armele şi să se întoarcă la casele lor. Aceştia au refuzat.
În timp ce episcopul trata cu răsculaţii, vicecolonelul Kray, comandantul trupelor austriece, şi-a împărţit infanteria în două coloane pe care le-a trimis să învăluie gruparea ţăranilor din două direcţii. Cavaleria austriacă a rămas împreună cu comandantul în mijlocul dispozitivului de atac.
După ce au făcut tot ce au considerat posibil pentru liniştirea ţăranilor, episcopul şi preotul care îl însoţea s-a retras, moment în care vicecolonelul a dat ordinul de atac. Infanteria a atacat din flancuri, iar cavaleria a şarjat de front.
Lupta a fost scurtă, ţăranii fiind înfrânţi rapid şi supravieţuitorii risipiţi ori capturaţi. În luptă a căzut unul dintre căpitanii ţăranilor, Nicolae Bibarţ.
Ciocnirea de la Mihăileni a avut importanţa ei prin faptul că de acum înainte răsculaţii nu îşi mai făceau iluzii în privinţa faptului că armata nu îi va mai ataca, speranţă care exista în prima fază a răscoalei.
Bibliografie
- Prodan, David - Răscoala lui Horea, volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979