Maica Sofronia de la Agapia

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Maica Sofronia
Maica Sofronia de la Agapia.jpg
Maica Sofronia de la Agapia
Naţionalitate româncă
Născută 1910, Mereasa, Buzău
Decedată 1991, Mănăstirea Agapia
Ocupaţie călugăriţă
Religie ortodoxă

Maica Sofronia (n. 1910, Mereasa, jud. Buzău - d. 1991, Mănăstirea Agapia) a fost călugăriţă la mănăstirea Agapia din 1955 până în 1991.

Biografie

S-a născut în 1910 în satul Mereasa din nordul judeţului Buzău, ca mezină a familiei, între cele patru surori. A fost trimisă de către tatăl său să studieze în cadrul unui colegiu parizian, iar mai apoi a urmat cursurile facultăţii de istorie de la Sorbona. În 1939 urma să-şi dea doctoratul cu o teză despre mitologia românească. Iminenţa războiului a întrerupt-o din lucru, fiind nevoită să revină în România.

Aici a cunoscut un tânăr avocat bucureştean cu care s-a logodit şi mai apoi căsătorit, în 1941. După terminarea războiului, comuniştii au preluat puterea şi au început epurările. Tatăl ei, care era judecător, a fost arestat din cauza opoziţiei faţă de noua conducere şi la scurtă vreme s-a sinucis. Mama nu a mai rezistat şi a murit şi ea, câteva luni mai târziu. În 1951 a fost arestat şi soţul ei, care s-a sfârşit doi ani mai târziu în lagărele de muncă forţată. Cu surorile fugite din ţară, a rămas fără sprijin şi în imposibilitate de a se angaja, datorită situaţiei de familie. La sfatul unei prietene de-a mamei a intrat în 1955 la Mănăstirea Agapia, devenind maica Sofronia.

În mănăstire a ajutat-o pe stareţă la conducerea mănăstirii, datorită cunoştinţelor pe care le avea şi s-a îngrijit de bibliotecă. În discuţiile purtate cu celelalte maici, majoritatea fete de la ţară, a descoperit tradiţiile populare precum şi medicina naturistă, bazată pe ierburile de leac. Legat de aceste lucruri, maica Sofronia mărturisea:

„Această înţelepciune populară nu înseamnă numai o sumă de poveţe, de învăţături despre viaţă şi despre cum poţi s-o trăieşti în curăţenie fizică, spirituală şi sufletească... Este o adevărată concepţie despre lume, care acoperă întreaga existenţă umană. [...] Ce este această Tradiţie? Este moştenirea unei experienţe vechi de mai bine de două milenii. Două mii de ani ale unui neam care a ştiut să trăiască pe baza unei înţelepciuni încă valabilă; ea ne poate ajuta să depăşim multe din traumele şi bolile acestei civilizaţii; iar această înţelepciune, în clipa în care zorii creştinismului au ajuns şi la nord de Dunăre, a găsit în cuvintele Domnului aceeaşi cale a Binelui şi Adevărului.”
({{{2}}})

Din 1972 a început să vină în vizită la mănăstire, aproape an de an, medicul german Alexander Reinhardt, fascinat fiind de atmosfera ritualului ortodox. A purtat numeroase discuţii cu maica Sofronia, singura cu care putea comunica mai bine, prin intermediul limbii franceze. În cadrul acestora, maica i-a povestit despre poporul român şi tradiţiile sale, precum şi despre ştiinţa plantelor de leac. În 1987 medicul german a aflat că avea cancer pulmonar metastazat. Conştient că radioterapia şi chimioterapia nu făceau decât să-i amâne moartea, a întrerupt tratamentul şi s-a hotărât să mai vină la Mănăstirea Agapia pentru o ultimă primăvară. La sfatul maicii Sofronia a rămas în sat timp de un an de zile, urmând un „tratament” impus de ea, care consta din post negru, rugăciune, cântări religioase, efort fizic şi cură de plante medicinale. La capătul unui an, nu numai că boala nu avansase iar doctorul îşi recăpătase forma fizică, dar cancerul dispăruse cu totul. Explicând procesul vindecării, maica Sofronia i-a subliniat mai multe lucruri:

„Importantă a fost, în primul rând, credinţa ta în Dumnezeu şi voinţa de a lupta; la fel de importantă a fost întoarcerea la un regim de viaţă mai aproape de natură, în care raportul dintre efortul fizic şi hrana de zi cu zi este diferit de cel din lumea de astăzi. [...] Al doilea lucru pe care vroiam să ţi-l spun este că aceeaşi înţelepciune populară este mai bună în a te feri de boală, decât în a te vindeca. Poate, într-adevăr, vindecarea ta a fost ceva ieşit din comun... În orice caz, sfaturile mele sunt mai folositoare unui om sănătos şi nu întotdeauna funcţionează ca un colac de salvare. Această înţelepciune străveche, pe care noi, românii, am moştenit-o, nu face din postul negru sau din vegetarianism nişte principii absolute... După cum tu însuţi ai observat, aici, în Moldova, la ţară, oamenii ţin şi post, atunci când trebuie, dar ştiu şi să mănânce bine şi să se veselească, atunci când e îngăduit. Iar această îngăduinţă nu este acordată întâmplător. Există o logică în alternanţa sezonieră a obiceiurilor noastre. Tu ai stat aici timp de un an, dar n-ai înţeles mare lucru din el, fiindcă, pentru tine, tot acest timp a fost post. De aceea, dacă vei rămâne, ai să cunoşti mai bine toate acestea.”
({{{2}}})

Medicul german a acceptat, şi în anii care au urmat până la moartea maicii Sofronia a învăţat de la aceasta o mare parte din tradiţiile româneşti şi secretele plantelor de leac.

Maica Sofronia s-a stins la vârsta de 81 de ani, în 1991, la Mănăstirea Agapia. Unul dintre ultimele ei îndemnuri către medicul german a fost ca acesta să scrie o carte care să conţină cunoştinţele dobândite până atunci, pentru a fi de ajutor şi altor oameni. Cartea a apărut în 1998 şi se intitulează „Poveţele maicii Sofronia”, cu subtitlul „o incursiune în fascinanta lume a obiceiurilor româneşti de odinioară”.

Bibliografie

  • Reinhardt, Alexander, Poveţele maicii Sofronia, Editura L.B.V. , Bucureşti, 1998, ISBN 973-98135-1-8.