Palatul Victoria
de la Enciclopedia României
| Palatul Victoria | |
 sediul Guvernului României | |
| Localitate | Bucureşti |
|---|---|
| Arhitect | Duiliu Marcu |
| Adresa | Piaţa Victoriei nr. 1 |
| Sector | sector 1 |
| Data începerii construcţiei | 1937 |
| Data finalizării | 1944 |
Palatul Victoria este un edificiu din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, situat în partea de est a Pieţei Victoriei. Una din cele mai expresive clădiri pentru tipicul edificiilor publice de la sfârşitul anilor '40,[1] a fost construită pentru a fi sediul Ministerului de Externe. Ulterior clădirea devine sediul executivului, clădirea fiind cunoscută în acea perioadă sub numele de Palatul Consiliului de Miniştri. După 1989 edificiul a fost redenumit în Palatul Victoriei, continuând să fie sediul Guvernului României.
Descriere
Clădirea are suprafaţă totală de 26.000 m², fiind concepută pe un plan simetric, rectangular, pe mai multe nivele. Faţada clădiri, lungă de 90 m [2], este formată din 2 plinuri laterale între care, pe o distanţă de 70 de m, este dispusă o ordonanţă de pilaştri colosali şi un portic în arcade.[3]
Planul clădirii are ca axă de compoziţie sălile oficiale de recepţie, în jurul acestora fiind construită întreaga clădire. La parterul palatului vestibulul şi holul de onoare prezintă o scară monumentală ocupând suprafaţa a trei travee.[4] De-a lungul holului sunt montate uşi glisante, care permit accesul la cele două grădini interioare de 14x55m.
La etajul I se găseşte salonul principal de 10x70m, acesta ocupând întreg frontonul faţadei şi are acces direct la terasa de deasupra intrării principale. Holul de onoare, sala de recepţie, sălile de banchet şi consiliu comunică prin galeria de onoare, formată din coloane şi oglinzi. Holul şi galeria de onoare au ferestrele către cele două grădini interioare. Acest etaj este dedicat în întregime pentru recepţii.
Următoarele nivele sunt ocupate de cabinetele miniştrilor, birourile altor funcţionari, precum şi diferite săli de consiliu. Toate acestea fiind conectate printr-un coridor în formă de E.[5]
Note
- ↑ Mariana Celac, p. 113
- ↑ Paul Cernovodeanu (1966), p. 125
- ↑ Mariana Celac (2005), p. 113
- ↑ Paul Cernovodeanu (1966), p. 125
- ↑ Paul Cernovodeanu (1966), p. 128
Bibliografie
- Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc. Monumente din Bucureşti. Bucureşti: Meridiane 1966
- Mariana Celac, Octavian Carabela, Marcu Marcu-Lapadat. Bucuresti : arhitectură şi modernitate un ghid adnotat. Simetria 2005 ISBN 973-85821-9-9