Piaţa Victoriei din Timişoara
de la Enciclopedia României
Piaţa Victoriei fostă Piaţa Operei este piaţa centrală a oraşului Timişoara. Este locul unde s-au adunat revoluţionari timişoreni şi unde Timişoara a fost proclamată în 20 decembrie 1989 primul oraş liber din România. A fost un bulevard principal, transformat în piaţă după închiderea laturii de sud prin construirea Catedralei Mitropolitane. Polii opuşi ai pieţei se constituie din clădirea Operei pe direcţia nord şi Catedrala Mitropolitană spre sud. Dinspre Operă spre Catedrală promenadele au purtat în conştiinţa locală numele de "Corso", pentru partea dreaptă, şi Surogat pentru promenada de pe partea stânga. Ambele au ansambluri arhitecturale protejate, de importanţă istorică locală.
Piaţa găzduieşte clădirile unor importante instituţii cum ar fi: Opera Română în aceeaşi clădire cu cele trei teatre: Teatrul Naţional, Teatrul Maghiar, Teatrul German; Catedrala Ortodoxă, Cinematografele Timiş, Capitol şi Studio, Muzeul Banatului, Galeriile de artă precum şi multe magazine.
Istoric
Piaţa Victoriei a fost concepută la începutul secolului XX când zidurile vechii cetăţi erau în curs de demolare, iar centrul Timişoarei era reproiectat pentru a permite dezvoltarea oraşului. Iniţial pe teritoriul actualei pieţe se găseau fortificaţiile vechii cetăţi. Edificiul Teatrului Naţional a fost construit încă din 1872. Crescând importanţa acestui, a apărut şi necesitatea de a remodela spaţiul înconjurător. La început, acest spaţiu a fost conceput ca un vast bulevard-esplanadă. Până în 1948 s-a numit Bulevardul Regele Ferdinand, după care a luat numele de Bulevardul 30 Decembrie. Aspectul de bulevard s-a diminuat în favoarea celui de piaţă în momentul în care latura sudică a fost închisă prin construirea catedralei. Circulaţia rutieră şi cea a tramvaielor prin piaţă a continuat să se desfăşoare şi după acest moment. Abia în 1988 - 1989, o dată cu scoaterea liniilor de tramvai, piaţa a devenit complet pietonală. Fostul inel de circulaţie rutieră, care înconjura cartierul cetate pe locul fostelor fortificaţii şi care trecea prin faţa Operei, a fost şi el închis. Astfel s-a definitivat forma actuală de piaţă.
Corso
"Corso" este denumirea promenadei care porneşte de la Operă spre Catedrală, pe partea dreaptă. În trecut acesta era locul de plimbare al înaltei societăţi timişorene, bine iluminat, cu restaurante şi magazine de lux.[1]
Vizavi de clădirea Operei, pe dreapta, se află clădirea veche a Hotelului Timişoara (1928-1929). Lângă acesta, la începutul Bulevardului Republicii se găseşte Palatul Weiss (1912). De aici începe promenada propriu-zisă, cu Palatul Lloyd (1912) care adăposteşte sediul Politehnicii, iar la parter faimosul restaurant Lloyd. În ordine urmează Palatul Neuhausz şi Palatul Merbl, Palatul Dauerbach (1913), Palatul Hilt şi la capăt Palatul Szechenyi (1913).
Surogat
"Surogat" este promenada opusă, pe partea stângă, şi continuare directă a străzii Alba Iulia. Aici se plimbau în trecut doar tinerii şi muncitorii. Elevii nu aveau acces decât cu permisiunea şcolii, iar soldaţii trebuiau să dovedească că sunt în permisie pentru a se putea plimba aici.[2]
Prima clădire este Palatul Löffler, după care urmează Palatul Camerei de Comerţ, lipit de care s-a construit în 1938, pe strada laterală, Cinematograful Scala, ulterior schimbat în Studio. La capătul promenadei se află o serie de clădiri de locuinţe construite între 1961-1963. Dintr-un capăt în celălalt, la parter se găsesc numeroase magazine.
Monumente
„Lupoaica cu puii”, susţinută de un pilon înalt de 5m, este o replică a Lupei Capitolina, dăruită Timişoarei în 1926 de oraşul Roma.
Fântâna arteziană, cunoscută şi sub numele de Fântâna cu peşti, a fost construită în 1957, în formă de stea cu 5 colţuri. Pe aceasta au fost filmaţi, în 1969, membrii formaţiei Phoenix cântând melodia „Totuşi sunt ca voi”.
Bibliografie
- Dan N. Buruleanu, Florin Mendeleţ, Timişoara - Povestea oraşelor sale, editura Mirton, 2004, ISBN 973-661-276-7
- Dinu Barbu, I love Timişoara,editura Almanahul Banatului, ediţia V, 2006, ISBN 978-973-8091-30-6