Pitar

În Evul Mediu, pitarul era un dregător din Moldova şi Ţara Românească, „mai marele brutarilor” însărcinat cu pregătirea şi distribuirea pâinii proaspete pentru domn şi pentru curtea domnească. În Ţara Românească a primit mai târziu sarcina de a supraveghea carele şi caretele curţii domneşti. Avea în subordinea sa un vtori- şi un tretipitar si mai mulţi pitărei, care împreună formau o categorie boierească.

Prima menţiune documentară a pitarului datează din 22 mai 1476, în Moldova, iar în Ţara Românească din 25 aprilie 1489. A făcut parte din sfatul domnesc şi avea mai mulţi subordonaţi. Cu timpul importanţa sa s-a redus considerabil, iar în secolul al XIX-lea a rămas boier fără dregătorie.

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
• Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1988
• Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, Bucureşti, 1997 ISBN 973-569-180-9