Uniunea Femeilor Democrate din România

„Întărirea colaborării cu URSS, bastion al politicii antifasciste şi antiimperialiste, luptătorul cel mai hotărât pentru o pace justă şi trainică. Mobilizarea maselor de femei la lupta activă împotriva instigatorilor de război, în frunte cu imperialismele american şi englez” — Statutul UFDR

Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR) a fost înfiinţată în data de 3 ianuarie 1948, în urma unei dezbateri, la sediul FDFR, la care au participat reprezentantele următoarelor organizaţii feminine: Uniunea Femeilor Antifasciste din România, Federaţia Democrată a Femeilor din România, Organizaţia de Femei din Apărarea Patriotică, Asociaţia Soţiilor de Militari din Armata Română, Femeile din Organizaţiile Sindicale, Organizaţia de Femei din Frontul Plugarilor, Organizaţia de Femei din Uniunea Patriotică Maghiară, precum şi membre din organizaţiile de femei ale celorlalte naţionalităţi conlocuitoare. Hotărârea de a unifica organizaţiile feminine a fost luată de o Comisie Centrală formată din: Maria Rosetti, Eugenia Rădăceanu, Alexandra Sidorovici, Liuba Chişinevschi, Coralia Călin, Micaela Manase, Elisabeta Luca, Ofelia Manole.

Înfiinţarea UFDR a fost o consecinţă directă a directivelor trasate la în noiembrie 1945, la Stockholm, în cadrul Congresului Mondial al femeilor, de către Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate.

Statutul UFDR

Faţă de scopurile declarate ale UFAR şi FDFR, Uniunea Femeilor Democrate din România prezintă o radicalizare a discursului. Uniunea avea ca scop declarat: „zădărnicirea încercărilor imperialiştilor de a dezlănţui un nou măcel şi de a lovi în suveranitatea naţională a popoarelor”, „asigurarea păcii şi democraţiei”. Totodată era condamnat şi trecutul care, conform propagandei comuniste, „a însemnat exploatare nemiloasă, ţinerea în întunericul neştiinţei, lipsirea de drepturi şi azvârlirea ţării într-un război criminal împotriva URSS”.

Din programul UFDR nu lipseau nici dezideratele FDFR: îmbunătăţirea nivelului de viaţă socială şi culturală a femeii, combaterea analfabetismului, drepturi egale pentru femei şi bărbaţi, îmbunătăţirea vieţii femeilor din mediul rural, drepturi egale pentru copii legitimi şi pentru cei nelegitimi. Pe lângă acestea mai era urmărită crearea unor cursuri de calificare şi specializare, dar şi cursuri tehnice superioare.

Pentru înscrierea în rândurile membrelor UFDR exista o singură condiţie pentru viitoarele aderente şi anume să nu fi deţinut un rol de conducere într-o organizaţie fascistă sau reacţionară.

Structura UFDR

Conducerea Uniunii era asigurată de Ana Pauker (preşedintă de onoare), Constanţa Crăciun (preşedintă), Maria Rosetti (vicepreşedintă) şi Alexandra Sidorovici (secretară generală).

Structurile organizatorice existau la nivel de oraş, plăşi şi sate. În interiorul organizaţiei activitatea era gestionată prin patru secţii: Secţia Organizatorică, Secţia Cadre, Secţia Culturală, Secţia Sănătate şi Secţia Administrativă.

Acţiuni întreprinse

Coperta revistei Femeia (septemebrie 1948); revistă lunară editată de Uniunea Femeilor Democrate din România

Conform unei analize a UFDR, prezentate în şedinţa Secretariatului CC al PCR din 2 februarie 1949, Uniunea avea ca priorităţi susţinerea procesului de cooperativizare la sate şi plata cotelor către stat. Au fost identificate ca puncte slabe în atingerea obiectivelor intelectualele şi femeile înstărite de la ţară, motiv pentru care au fost luate măsuri pentru numirea muncitoarelor şi a ţărăncilor în fruntea Uniunii, clase sociale cu carenţe în educaţie, dar cu o „origine sănătoasă”.

Activitatea care a avut cea mai mare apreciere în rândul conducerii PCR a fost propaganda dusă prin intermediul instituţiilor de informare în masă, coordonate de Uniune. Astfel, au fost menţionate revistele: Femeia (tiraj 50.000 de exemplare), Săteanca (tiraj 100.000 de exemplare), Dolgozó Nö (tiraj 22.000 exemplare, în limba maghiară).

Printre reuşitele Uniunii, apreciate de PCR ca fiind importante în preluarea puterii, a fost şi dizolvarea organizaţiilor feminine, care aparţineau de partidele istorice.

Premisele dizolvării şi dizolvarea UFDR

Vasile Luca, unul dintre liderii comunişti, exprima în numele partidului îngrijorarea faţă de „munca cu femeile” şi mai ales de modul în care a decurs organizarea Uniunii. Chiar dacă partidul era mulţumit de aportul adus de UFDR, Luca reproşa partidului că a lăsat Uniunea să devină o organizaţie a tuturor femeilor, indiferent de clasă, şi implicit un fel de partid al femeilor. Rezultatul era inacceptabil pentru PCR, chiar periculos, deoarece s-ar fi putut ajunge la o concurenţă între partid şi Uniune.

Modelul urmat pentru eliminarea acestui potenţial pericol a fost de sorginte sovietică şi anume diminuarea rolului Uniunii prin eliminarea unor activităţi, precum şi desfiinţarea filialelor şi păstrarea unei structuri limitate la centru. Cele mai importante activităţi ale Uniunii au fost transferate către organizaţiile de partid.

În anul 1950 apare prima măsură prin care era şubrezită autoritatea Uniunii şi Uniunea în sine. În acest an a fost înfiinţată Secţia Organelor Conducătoare de Partid, Sindicale şi de Tineret, iar UFDR a fost subordonată acestei noi structuri a partidului comunist. Prin această mişcare autonomia Uniunii era grav afectată, iar cadrele partidului erau impuse inclusiv în rândul celor care gestionau Uniunea.

Desfiinţarea propriu-zisă a fost pusă în fapt trei ani mai târziu, când prin hotărârea CC a PCR din 14 ianuarie 1953 au fost înfiinţate Secţiile de Femei pe lângă CC al PMR. Câteva luni mai târziu, prin HCM 1088/1953 din 9 aprilie 1953, au fost înfiinţate Comisiile de Femei pe lângă Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare. Prin aceste măsuri, practic, de „munca cu femeile” nu se mai ocupau organizaţiile feminine independente, răspunderea şi coordonarea directă a femeilor devenea o problemă a partidului.

Bibliografie

• Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist / Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Iaşi, Polirom, 2008