Utilizator:Alexandru Danes/Frânturi

Institutul Cartografic Unirea din Braşov

Institutul Cartografic „Unirea” din Braşov a fost înfiinţat în (probabil după 1919 şi înainte de 1922) de către generalul Constantin Teodorescu. Avea sediul pe strada Lungă la numărul 9, apoi la numărul 20. În cadrul acestuia au fost realizate hărţi de perete, atlase geografice, planuri de oraşe şi judeţe. La 15 august 1946 institutul a fost distrus de un puternic incendiu. Pompierii n-au putut face faţă focului din cauza lipsei de apă, întrucât Braşovul se confrunta la acea dată cu o secetă puternică. Incendiul a pornit din depozitul de hârtie şi materiale, apoi, purtat de vânt, a ajuns şi la atelierele de tipografie unde au ars majoritatea instalaţiilor tipografice şi de cartografie, s-au crăpat pietrele litografice cu gravuri şi s-au topit zincurile cu originalele atlaselor geografice şi ale globului pământesc. Pagubele au fost foarte mari, neputând fi estimate pe loc. Institutul şi-a continuat activitatea într-un spaţiu închiriat la un alt altelier tipografic.

Pe locul clinicii a fost odata Institutul cartografic “Unirea”, celebru in perioada interbelica pentru hartile si atlasele ce se tipareau aici.

Despre casele de sus, din Eminescu.

Cea din dreapta (nr. 34) a fost casa in care a trait Sextil Puscariu. Lipsita de orice placa memoriala, lasata prada distrugerii si abuzata de locatari bruneti de ocazie, a fost de curand teatrul unui mic incendiu, care a distrus pavilionul circular din gradina, despre care filologul ne povestea cu drag in a sa lucrare memorialistica “Brasovul de altadata”.

Cea din stanga (nr. 36), s-a ridicat in anii 50 pe fundatiile fostului Consulat al Germaniei. Vechea cladire de sfarsit de secol XIX a fost distrusa de o explozie in septembrie 1944, in momentul in care Armata Sovietica a patruns in ea. S-a vehiculat ideea ca ar fi fost minata de germani, la retragerea lor. Cealalta varianta: o explozie la instalatia de gaze, pe care rusii nu stiau cum sa o foloseasca, pentru ca nu mai vazusera in viata lor asa ceva. Din vechea cladire s-a pastrat doar scara din partea dreapta, un balcon din partea stanga si parapetul din gradina terasata.

Teroristi

După 22 decembrie s-au înregistrat 942 de morţi şi 2245 de răniţi declaraţi. Responsabilitatea pentru aceste victime a fost atribuită „teroriştilor”. Analiştii Revoluţiei i-au mai numit ulterior pe aceştia şi „contrarevoluţionari” sau „diversionişti”, întrucât acţiunile lor nu se încadrau în definiţia general acceptată ale terorismului.

Primul care a vorbit despre „terorişti” a fost chiar Nicolae Ceauşescu, când a condamnat în decembrie 1989 „acţiunile teroriste” ale „agenturilor străine”. Cele mai multe ipoteze au asimilat „teroriştii” cu:

• agenţi străini, veniţi din URSS, ţările arabe, alte state europene. Aceştia s-au organizat şi au acţionat înainte şi în timpul revoluţiei, iniţial ca provocatori. Ţinta acestora era să provoace un război civil care ar fi dus la intervenţia armată internaţională, posibil soldată şi cu pierderi teritoriale în dauna României.
• susţinători ai regimului ceauşist aflaţi în România:
  • comando-uri special organizate în acest scop, formate din tineri fanatici şi îndoctrinaţi, antrenaţi în arte marţiale şi trasul la ţintă. Astfel de persoane au fost arestate în toiul Revoluţiei, declarând că „meseria lor este moartea”, că „mor pentru Ceauşescu” şi că „luptă pentru că au fost plătiţi bine”.
  • militanţi arabi care îşi făceau instrucţia militară în ţară, sau care erau mercenari plătiţi de Ceauşescu pentru a-i asigura securitatea
  • franctirori izolaţi, care au tras în populaţie de pe blocuri pentru a crea panică şi o situaţie încordată până la revenirea lui Ceauşescu la putere
  • miliţieni sau securişti care au refuzat să se ralieze cauzei Revoluţiei, să se retragă în cazărmi sau să se predea; la aceştia se mai adaugă ofiţeri de miliţie şi securitate aflaţi în rezervă care au fost reactivaţi şi care au tras din locuinţele proprii (judecând după urmele gloanţelor celor care au ripostat)
• securişti şi militari care au acţionat la ordinul noilor organe de putere (Ion Iliescu şi diferiţi generali), pentru a-i elimina pe radicalii anticomunişti sau pentru a crea impresia luptei împreună împotriva unui inamic ascuns şi puternic. Aceştia au folosit, între altele, şi „simulatoarele de tir”.
• civili şi militari înarmaţi care au tras în ţinte fictive sau greşite sau care, prin dezinformare, informare insuficientă sau erori tactice, au ajuns să se confrunte între ei.

Deşi au fost arestate 1425 de persoane suspectate de terorism (dintre care 820 militari, 580 civili şi 25 cetăţeni străini), ulterior acestea au fost eliberate, astfel că până în prezent nu a fost acuzată şi condamnată nici una. O serie de morţi ai revoluţiei au fost consideraţi „terorişti”, pentru că aveau o statură atletică, un ten mai bronzat, primiseră o armă de la noile forţe revoluţionare sau nu aveau acte. Aceştia aveau scris pe piept cuvântul „terorist”, iar în unele cazuri cadavrele lor au fost profanate.