Vasile C. Buţureanu
de la Enciclopedia României
Vasile C. Buţureanu | ||
Născut | 25 decembrie 1858, Dorohoi, judeţul Botoşani | |
Decedat | 1 ianuarie 1941, Iaşi | |
Ocupaţie | pedagog, geolog |
Vasile C. Buţureanu (n. 25 decembrie 1858, Dorohoi - d. 1 ianuarie 1941, Iaşi), geolog, pedagog.
Biografie
Este unul din întemeietorii şcolii de mineralogie şi petrografie românească. Este descoperitorul unui mineral nou ponit (carbonat de mangan şi fier), numit în memoria lui Petru Poni, pe care l-a introdus în literatura mondială de specialitate. A cercetat şi stabilit compoziţia chimică şi mineralogică a silicaţilor şi sulfosărurilor. De asemenea a efectuat studii petrografice asupra rocilor cristaline şi filoniene din Munţii Bistriţei (Carpaţii Orientali) şi a cercetat constituţia petrografică a Munţilor Călimani.
Studiile universitare le efectuează la Iaşi şi Paris, obţinând licenţă în ştiinţele fizice. În 1889 devine doctor în ştiinţe şi susţine lucrarea de doctorat numită Studiul cristalografic şi geochimic al sărurilor de seleniu. Între 1892-1936 este profesor titular la catedra de mineralogie din cadrul Universităţii din Iaşi.
Lucrări
- Minerale, roci utile, ape minerale din România (1908)
Bibliografie
- Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982