Alexandru Ternovits

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Alexandru Ternovits
Replace this image male.png
Alte nume Alexander Josef Ternovits
Născut 11 aprilie 1929,, Lugoj, judeţul Timiş
Ocupaţie actor, scriitor

Alexander Josef Ternovits (n. 11 aprilie 1929, Lugoj), actor şi scriitor.

Biografie

A absolvit Gimnaziul German din Lugoj în anul 1943, apoi a obţinut diploma de bacalaureat la Liceul Piarist din Timişoara iar în anul 1954 devine inginer agronom având specialitatea viticultură. Din anul 1971 este atestat actor la Teatrul Naţional din Timişoara, în conformitate cu Decretul 2001/1971.

Activitatea teatrală

Este angajat în compartimentul artistic la Teatrul Naţional din Timişoara din anul 1961, fiind actor invitat la Teatrul German de Stat din Timişoara, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara şi la Opera Română din Timişoara, până în anul 1982. Este cunoscut cu numele de scenă Buju Ternowitz prin interpretarea a nenumărate roluri din piese celebre, şi în special prin rolul Franzi creat şi pus în scenă chiar de el.

În perioada 1992-2005 este implicat într-un proiect cultural independent, spectacolul „One man show Franzi din Iosefinul Timişorii” în care pe lângă rolul principal, interpretat în limbile germană, maghiară şi română, semnează scenariul şi regia. Spectacolul itinerant este susţinut în localităţi din Germania, Austria, Ungaria şi România.

Din anul 1999 până în anul 2003 este actor la Teatrul German de Stat din Timişoara iar până în anul 2006 actor invitat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. A apărut în peste 250 de emisiuni televizate de varietăţi, preponderent pe postul naţional, la emisiunile secţiunilor din limba română, germană şi maghiară. În domeniul cinematografiei a fost distribuit în mai multe producţii româneşti.

Cărţi publicate

A publicat „Careul de aşi”, în anul 1994, „Încântătoarea viaţă a lui Buju Ternovits, actor şi fantezist” în anul 2001, „Campionii” în anul 2003 şi are în lucru volumul „50 de ani de râsul lumii”.

Activitate umanitară

În decembrie 1989 a venit cu primele ajutoare umanitare (sânge şi plasmă) pentru răniţii revoluţiei. De asemenea s-a implicat în demersurile pentru obţinerea în favoarea Timişoarei a unei donaţii de tramvaie din partea oraşului München.

Bibliografie