Bătălia de la Braşov (7 – 8 octombrie 1916)

Bătălia de la Braşov (7 – 8 octombrie 1916), în timpul Primului Război Mondial, dintre trupele române, şi cele austro-ungaro-germane. Contextul bătăliei este marcat de înfrângerea forţelor române la Şinca, precum şi de retragerea generală din Ardeal, decisă de comandamentul român în vederea consolidării poziţiilor din sudul ţării.

Comandantul forţelor austro-ungaro-germane, mareşalul Eric von Falkenhayn, decide urmărirea trupelor române dincolo de Carpaţi în vederea anihilării capacităţii militare a României. De cealaltă parte, comandamentul român (Armata III), apreciind că linia frontului se stabilizase, decide redislocarea trupelor disponibile în susţinerea poziţiilor din interiorul arcului carpatic şi realizarea unor grupări de forţe în văile Oltului şi Mureşului capabile să genereze condiţiile pentru iniţierea unei contraofensive. Acestor forţe urma să li se adauge contingente ruseşti care să acţioneze alături de cele române pentru extinderea perimetrului controlat, pe linia Reghin-Sighişoara-Sibiu. Pentru realizarea acestui obiectiv sunt emise noi ordine privind stoparea retragerii şi repoziţionarea forţelor Armatei II şi Armatei de Nord în scopuri ofensive.

Prima zi a bătăliei pentru Braşov (7 octombrie1916) se desfăşoară cu intensitate maximă în partea de sud-vest a Ţării Bârsei. În ciuda eforturilor trupelor inamice, rezistenţa română nu poate fi depăşită. Singurele progrese înregistrate sunt ocuparea oraşului Codlea de unde trupele austro-ungaro-germane îşi extind controlul asupra Râşnovului. În acelaşi timp, în centrul teatrului de operaţii, armatele austro-ungare reuşesc să forţeze retragerea soldaţilor români de pe înălţimea Stejeriş, importantă pentru asigurarea superiorităţii artileriei. Atacul principal asupra Braşovului se lansează de către trupele germane care nu reuşesc, nici ele, să înainteze, rezistenţa trupelor române, consolidată prin întăririle sosite la timp, dejucând planurile germane.

Cea de-a doua zi a bătăliei (8 octombrie 1916) a înregistrat extinderea luptelor pe întregul front aferent Braşovului. Manevrele de învăluire a armatei române de către trupele germane, din nordul teatrului de operaţiuni, eşuează. Românii, sunt nevoiţi să părăsească poziţiile întărite din Zărneşti, retrăgându-se la sud de Bran. Ostilităţile continuă în sectorul nordic al frontului pe durata întregii zile constând în atacuri şi contraatacuri de o parte şi de cealaltă. Avantajul este de partea trupelor germane în special în ceea ce priveşte numărul şi tipul artileriei utilizate. Această situaţie permite folosirea limitată a infanteriei germane, atacurile repetate ale forţelor române fiind, treptat, respinse datorită puterii de foc a inamicului.

Numărul mare de victime, dublat de distrugerile suferite de artileria română permit concentrarea atacului austro-ungar dinspre dealul Stejăriş. Presiunea asupra forţelor române este mare şi ca urmare a unui nou atac lansat de trupele proaspăt sosite pe front (Grupul Morgen). În acest cadru se desfăşoară tristul episod al gării Bartolomeu unde o companie română este decimată de trupele germane. În aceste condiţii, comandamentul român decide retragerea din Braşov spre Predeal-Buşteni, operaţiune care are loc pe parcursul nopţii de 8 – 9 octombrie 1916. Eşecul înregistrat determină schimbarea generalului Grigore Crăiniceanu de la comanda Armatei III, cu generalul Alexandru Averescu. Noul comandant reuşeşte reorganizarea apărării.

Importanţa bătăliei pentru Braşov, în contextul general al ostilităţilor, constă în pierderea de către forţele române a trecătorilor intracarpatice, anulându-se întregul efort depus în primele zile ale participării României la război. Pentru trupele inamice, victoria de la Braşov va permite concentrarea atenţiei asupra altor teatre de operaţii ale Primului Război Mondial.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011