Plautius Andronescu
de la Enciclopedia României
Plautius Andronescu | ||
Născut | 10 decembrie 1893, Zürich, Elveţia | |
Decedat | 4 noiembrie 1975, Timişoara | |
Ocupaţie | inginer electrotehnician |
Plautius Andronescu (n. 10 decembrie 1893, Zürich, Elveţia - d. 4 noiembrie 1975, Timişoara), inginer, profesor doctor electrotehnician, creatorul şcolii româneşti de electrotehnică teoretică, membru titular al Academiei de ştiinţe din România şi membru corespondent al Federaţiei Internaţionale a inginerilor. Este unul din pionierii români în domeniul aparaturii electrotehnice.
Biografie
S-a născut la Zürich în familia lui Nicolae şi a Mariei Andronescu. Părinţii erau originari din Bârlad, iar tatăl său se afla la studii în Elveţia la Politehnica Federală atunci când Plautius Andronescu a văzut lumina zilei. La scurt timp după ce s-a născut, familia lui s-a întors la Bârlad, astfel că şi-a petrecut copilăria şi a făcut şcoala primară în ţară. A urmat liceul la Bucureşti la „Matei Basarab”. Tatăl său a murit pe când el era în anul III de liceu, aşa că a fost nevoit de tânăr să-şi câştige singur existenţa, dând meditaţii de matematică sau lucrând ca supraveghetor la internat.
În anul 1914 a obţinut o bursă de studii pentru Elveţia şi s-a înscris la Şcoala Politehnică Federală din Zürich, aceeaşi pe care o urma tatăl său atunci când s-a născut. Aici a avut parte de o pregătire de cea mai bună calitate, a avut profesori de marcă şi s-a format ca om de ştiinţă. A absolvit studiile Politehnicul în 1918 iar între 1919 - 1923 a lucrat ca asistent în aceeaşi instituţie. În 1923 primeşte titlul de doctor docent, în 1922 pe cel de doctor în ştiinţe tehnice. S-a remarcat în comunitatea ştiinţifică prin studii publicate în reviste de specialitate, cum a fost cel legat de rezolvarea problemelor la joncţiunile de cale ferată. Se specializează în electromagnetică şi electrotehnică.
În anul 1925, pe când efectua o vizită în ţară, a fost abordat de profesorul Dimitrie Leonida, care îi cunoştea şi aprecia munca şi care tocmai punea pe picioare studiile tehnice la nou-înfiinţata Şcoală Politehnică din Timişoara. La invitaţia doctorului Leonida, acceptă să primească şefia catedrei de electrotehnică şi electricitate, pe care o va conduce timp de 40 de ani. Aici înfiinţează şi primul laborator de tehnica tensiunilor înalte din ţară (1927). A fost şi rectorul Politehnicii în perioada războiului (1941-1944).
Pe lângă activitatea didactică desfăşoară o bogată activitate şi pe plan practic. Între 1925-1929 a fost director tehnic la fabrica "Energia", prima fabrică de maşini electrice din România. Între 1929-1931 a fost director al Poştei Telegraf din Bucureşti. A fost membru în comisia de electrificare a Căilor Ferate Române şi a deţinut diferite posturi în societăţi cu profil tehnic.
Pe plan ştiinţific a fost nelipsit la congresele de specialitate din ţară. A publicat zeci de lucrări de specialitate, atât în ţară cât şi în străinătate. A studiat noile materiale electrotehnice şi semiconductoare. A decedat la 4 noiembrie 1975 la Timişoara.
Opera
- Cupluri parazite din maşinile asincrone cu rotorul în colivie de veveriţă (Teza de doctorat, 1923)
- Aplicarea calculului operaţional în studiul circuitelor electrice (1957)
- Bazele electrotehnicii (2 volume, 1972)
- Încadrarea matematică a fenomenelor electromagnetice (1934)
Bibliografie
- Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982
- Centea, Ovidiu, Plautius Andronescu (1893 – 1975). Profesor doctor inginer, Centrul pentru studii Complexe
- Olteneanu, Mihai, Ingineri mari personalitati - Plautius Andronescu 1893-1976, Univers ingineresc